05:59:46 28.05.2026
Stiri

Putin se dă de gol

Opinii 05.05.2014 10:37 Vizualizări2508
Putin se dă de gol

Semne diacritice

Putin dă vina pe autoritățile de la Kiev pentru ciocnirile violente de vineri seara dintre adepții unității Ucrainei și activiștii proruși, în Odesa. „Șeful statului rus și-a exprimat profundele condoleanțe rudelor celor uciși și arși de vii în Odesa, le-a dorit însănătoșire cât mai grabnică celor care au avut de suferit în urma acțiunilor punitive ale autorităților de la Kiev”, scrie pe site-ul Președinției ruse. La unison, MAE al Rusiei se referă la „campania de teroare fizică împotriva adepților federalizării” din Ucraina. De fapt, „adepții federalizării”, sub steaguri rusești, au atacat cu bâte și arme de foc o manifestație sub steaguri ucrainene.

Înainte de a arăta cu degetul acuzator spre cineva, Putin ar face bine să se uite în oglindă. Condoleanțele sale nu par sincere. Indiferent dacă au fost sau nu implicate serviciile secrete ale Rusiei în provocarea violențelor de vineri seara în Odesa, după cum afirmă Kievul, Putin are pe conștiință cei 46 de morți și zecile de răniți, mulți în stare gravă. Președintele Rusiei este responsabil moral pentru cei uciși, pe ambele părți ale baricadelor, la Slaviansk, Kramatorsk, Mariupol, Harkov, Donețk, Luhansk și în alte orașe ale Ucrainei, cuprinse de febra separatismului. Putin este cel care a trezit la viață demonii urii, ai răzbunării și revanșei în regiunile sud-estice ale statului vecin, el îi împinge astăzi pe ucraineni spre prăpastia unui război civil.

Declarând noua putere de la Kiev ilegitimă, „fascistă” și „nazistă”, cerând de la Duma Rusiei aprobare pentru introducerea armatei ruse în scopul apărării rușilor din Ucraina, pretextând un pericol inventat pentru viața acestora, neconfirmat de observatorii internaționali, Putin a declanșat mișcarea anti-ucraineană a rușilor din Ucraina. Până atunci, nicio regiune, nici măcar Crimeea nu visa la independență. Deși învinuiește Occidentul de „standarde duble”, președintele Rusiei este cel care a procedat fariseic, refuzând să recunoască noua conducere ucraineană, deși o recunoscuse pe cea kirghiză, în 2010, venită la putere în condiții mult mai discutabile.

„Adepții federalizării” au apărut în Ucraina după ce Moscova a cerut amânarea alegerilor prezidențiale până în toamnă, federalizarea Ucrainei și oficializarea limbii ruse, amenințând cu „consecințe imprevizibile”, dacă Kievul nu îi acceptă condițiile. În scopul destabilizării continue a Ucrainei, Moscova l-a adăpostit pe fugarul Ianukovici, declarându-l președinte legitim, folosindu-l în scenariile sale diversioniste, stimulând astfel mișcările antiguvernamentale ucrainene.

Ocupând Crimeea, Putin a dat de înțeles că nu se va opri acolo, că are planuri pentru alte teritorii ucrainene, care au făcut parte în perioada țarismului din regiunea Novorossia, el a concentrat trupe și tehnică militară la hotarul cu Ucraina, amenințând cu invazia, atribuindu-și abuziv, în pofida oricăror norme internaționale, un drept de a veni în apărarea cetățenilor ruși. El a recunoscut că a trimis în Crimeea unități speciale, militari ruși fără însemne („omuleții verzi”), sugerând astfel că ar putea aplica un scenariu similar în regiunile sud-estice.

Putin i-a încurajat pe rușii ucraineni să iasă în stradă, să pună mâna pe arme și să ocupe clădirile publice, pentru a da jos steagurile ucrainene și a le arbora pe cele rusești. Ucrainenii erau atacați și bătuți cu bâtele și vergile metalice, siliți să meargă în genunchi prin așa-zisele „coridoare ale rușinii” pentru simplul fapt că manifestau pentru unitatea Ucrainei, că purtau drapele ucrainene. Umilința la care au fost supuși patrioții ucraineni în propria lor țară nu putea să dureze la nesfârșit, și a lovit ca un bumerang la Odesa, proclamată de separatiști Repubica Novorossia.

Prin declarații și acțiuni provocatoare, Putin a alimentat focul secesiunii, le-a dat speranțe și i-a stimulat pe secesioniști. În pofida acordului de la Geneva, el nu i-a chemat pe adepții noilor „republici” proclamate la Donețk, Luhansk să se dezarmeze și să părăsească edificiile publice ocupate de ei. Televiziunile controlate de Kremlin au declanșat un adevărat tsunami propagandistic împotriva actualei guvernări de la Kiev, băgând în sperieți propria populație.

Odată cu apropierea datei de 25 mai – ziua alegerilor prezidențiale, acțiunile destabilizatoare ale formațiunilor prorusești se intensifică, Putin devine tot mai nervos, iar gesturile sale tot mai impertinente. Convocarea de către Rusia a ședinței urgente a Consiliului de Securitate, vinerea trecută, în legătură cu evenimentele de la Slaviansk este o dovadă în acest sens. Președintele rus se dă de gol, crede că poate duce de nas lumea întreagă, după cum îi amăgește pe ruși. „Protestatarii pașnici nu folosesc aruncătoare de grenade. Ei nu iau ostatici observatori internaționali”, a declarat reprezentanta Lituaniei, Raimonda Murmokaite. „Indignarea artificială a Rusiei nu convinge pe nimeni”, a spus reprezentantul Marii Britanii, Mark Lyall Grant. „Rusia încearcă să insulte inteligența întregii comunități internaționale”, a punctat reprezentanta SUA, Samantha Power.

Autor: Nicolae Negru
Top stiri
27.05.2026 07:52 685 Horoscopul zilei 27.05.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.31 1 RON 3.85 1 RUB 0.24 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte