Nicolae Negru // Putin ṣi ursul

Semne diacritice

În a 271-a zi a războiului din Ucraina, după 9 luni de lupte crâncene, armata rusă nu numai că a fost oprită, ci și pusă pe fugă, silită să se retragă de pe o bună parte a teritoriilor ucrainene ocupate. Simulând consecvența, Putin evită în continuare să spună războiului pe nume, dar nu mai repetă că „spețoperația” militară s-ar desfășura „în conformitate cu planul stabilit”.

Între timp, el s-a văzut nevoit să cedeze presiunii generalilor și să anunțe „mobilizarea parțială”, deși îi asigurase pe ruși că vor privi războiul de pe canapea, la televizor, că nu vor fi trimiși în tranșeele de pe linia frontului ucrainean. Dacă ar fi știut că, după 9 luni de operații militare, sfârșitul „spețoperației” va fi la fel de neclar ca după prima săptămână, Putin probabil nu ar fi ordonat invazia, dar acum nu poate da înapoi fără a se face de râs pentru multe secole înainte, el care a vrut să intre în istorie ca restaurator al „lumii ruse”.

Se poate spune că președintele Rusiei s-a pomenit în situația mujicului care a prins în pădure un urs: l-ar lua cu el, dar ursul nu vrea, l-ar lăsa, dar ursul nu-l lasă. Armata rusă are nevoie urgentă de o pauză, însă, însuflețită de reușitele din regiunea Harkov și Herson, armata ucraineană nu are de gând să se oprească.

De aceea, Moscova a început să vorbească tot mai des în ultima vreme despre armistițiu, despre negocieri de încetare a focului, despre pace. Nu le vom permite trupelor ruse să acumuleze noi puteri, spune generalul Zalujnîi. Susținut de circa 90 la sută din ucraineni, Zelenski acceptă armistițiul, dar numai după ce trupele ruse se retrag de pe teritoriul Ucrainei.

Kievul trebuie să țină cont de „noile realități” geopolitice, de „realitatea dezmembrării Ucrainei”, a precizat Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate a Federației Ruse, care a preluat rolul defunctului Jirinovski de a spune ceea ce nu își permite un politician decent.

Ca să fie mai „convingătoare”, Rusia recurge la teroare, atacă cu rachete infrastructura civilă, lăsându-i pe ucraineni fără curent electric, fără apă, căldură. Asta dacă rachetele nu nimeresc direct în casele lor. Parlamentul European elaborează o rezoluție prin care Rusia să fie declarată stat care sponsorizează terorismul și recurge la metode teroriste. Despre o rezoluție asemănătoare se discută și în Congresul SUA.

Occidentul este în general de partea Ucrainei. Dar și de acolo răsună, mai cu seamă după eliberarea Hersonului, îndemnuri de a se așeza la masa tratativelor. Ultimul apel de acest fel a venit chiar de la Casa Albă. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, a declarat că „acest război ar putea să se încheie azi, dacă dl Putin ar face ceea ce trebuie”, dar „evident, el nu a dat dovadă de nicio tendință de a-și retrage trupele, astfel, am fost cu toții de acord că o reglementare diplomatică negociată este următorul cel mai bun lucru”.

Cu alte cuvinte, dacă Putin va refuza să scoată armata de pe teritoriul Ucrainei, Zelenski va trebui să negocieze cu el. Ceea ce sună cam ciudat. Logic ar fi ca, dacă nu vrea de bunăvoie, armata rusă să plece de nevoie, nu-i așa?

În afară de „oboseală”, în Occident există și „convingerea” împletită cu temerea că Putin nu are cum să renunțe la teritoriile ocupate (deși a cedat o parte din ele; sau nu?) și, dacă va fi strâns cu ușa, va aplica arma nucleară. Adică Putin, văzând că pierde regiunile ucrainene anexate „pentru totdeauna”, își poate pierde și uzul rațiunii, se va sminti și va apăsa butonul roșu, pentru a declanșa catastrofa nucleară și a ajunge în rai.

Putin e nebun, spun, direct și indirect, adepții „negocierilor”. Pe această ipoteză se ține argumentul lor. Dar dacă nu e nebun? Forțându-l, împreună cu Occidentul, pe Zelenski să renunțe la teritoriile ocupate de armata rusă, nu va încerca Putin, peste un timp, acumulând armament modern de la Iran, să mai rupă o bucată din Ucraina, se întreabă logic ucrainenii. Nu asta s-a întâmplat după anexarea Crimeii și ocuparea unei părți din Donbas? Cedându-i acum, când armata rusă e epuizată, nu-l invităm pe Putin să atace din nou când armata rusă își va reveni? – argumentează reprezentanții administrației prezidențiale de la Kiev. De altfel, Dmitri Medvedev a și lăsat să se înțeleagă că Rusia nu renunță la Kiev „mama orașelor rusești”.

Pe lângă faptul că se încalcă actuala ordine mondială, că sunt încălcate normele internaționale și statutul ONU, concluzia logică e că, cedându-i lui Putin o parte din teritoriul Ucrainei, Occidentul nu obține decât o amânare a războiului, nu o pace durabilă. Nici măcar dacă e cedată Ucraina întreagă nu există garanția păcii, căci rămân celelalte „republici” pe care Putin și toți imperialiștii ruși le consideră aparținând „lumii ruse” - Republica Moldova, Țările Baltice fiind primele ținte.

De cealaltă parte, nu va declanșa o asemenea „soluție” de încetare a războiului o nouă goană pentru obținerea armei nucleare? Aceasta e o altă întrebare pe care o pun politicienii raționali. Dacă poți câștiga un război pierdut zăngănind arma nucleară, de ce să investești în armament convențional?

Oricum ai da, scăparea lui Putin de ursul pe care l-a prins în pădure e problema lui Putin.