Primăvara rusă și vara ucraineană

Semne diacritice

Mă gândesc la drama rușilor ucraineni care, amăgiți de declarațiile lui Putin, au pus mâna pe arme ca să lupte împotriva „juntei”, a „fasciștilor” și „banderoviștilor” de la Kiev, să-și formeze propriile republici… „Îi vom apăra pe ruși oriunde s-ar afla ei”, a promis oficial președintele Rusiei, cerând acordul Dumei de Stat pentru a invada Ucraina, după ce marioneta Viktor Ianukovici a părăsit postul și a fugit, salvându-se de furia ucrainenilor proeuropeni.

Ocuparea Crimeii părea să confirme cuvintele lui Putin și, încurajați de televiziunile ruse, instigați de agenți și provocatori profesioniști, treptat, rușii din Donețk, Luhansk, Harkov, Odesa au început să iasă în stradă, să rupă steagurile ucrainene și să ocupe clădirile administrative… Apoi s-au înarmat, cineva le-a furnizat armament modern, sofisticat și au format detașamente militare, în care s-au înrolat și tot felul de aventurieri.

Referința lui Putin la regiunile Novorosiei, pe care bolșevicii le-au inclus „nu se știe de ce” în componența Ucrainei, a fost înțeleasă ca o indicație de restabilire a „dreptății istorice”, dar cum altfel putea fi interpretată această incursiune istorică? Și reacția pozitivă a Moscovei la „referendumurile” organizate de separatiștii din Donețk și Luhansk le dădea speranțe că au rămas zile numărate până Putin va profita de „dreptul” acordat de Duma de Stat pentru a invada Ucraina. E adevărat, el le adresase un îndemn să amâne referendumul, dar părea formal, nu prea convingător, părea mai mult un joc decât o dorință sinceră de a-i opri să facă pasul respectiv.

Exista o singură discrepanță pe care separatiștii o ignorau în mod premeditat, ei vorbeau despre „republică”, despre separarea de Ucraina și intrarea în componența Rusiei, în timp ce Moscova le atribuia intenții de federalizare a Ucrainei. Iarăși, li se părea o stratagemă, un tertip, pentru a-i duce de nas pe ucraineni și pe occidentali.

După ce au trăit zile de triumf, când înarmați până-n dinți, s-au simțit puternici, curajoși, invincibili în fața gărzilor ucrainene completate cu voluntari, pe care îi prindeau ușor în curse, împușcându-i „ca pe iepuri”, străpungându-le mașinile blindate cu proiectile și doborându-le elicopterele, astăzi, înconjurați și blocați de forțele antiteroriste în orașele pe care au pus stăpânire, ostașii milițiilor separatiste, din ce în ce mai puțin numeroase, trăiesc sentimentul dezamăgirii, al trezirii la realitate.

Presa rusă a publicat o confesiune a unuia dintre ei: „E o situație depresivă… Mulți morți, mulți răniți… Nu putem lupta cu armata regulată. Nu știu ce va fi mâine… Știți, mi-e pur și simplu foarte…. E jignitor. Deoarece dispoziția cu care am început totul… „Primăvara rusă…” „Rusia nu-i lasă la nevoie pe ruși…” Acum, știți…Știu că nu mă va ajuta nimeni… Am rude, am copil mic, nimeni nu va avea grijă de ei, cu atât mai mult Republica Populară Donețk… Nu mă panichez, pur și simplu vreau mai multă claritate. Dacă a fost totul în zadar, înseamnă că vom muri cu toții în zadar. Ceva nu se leagă… Dar, înainte de a muri, credeți-mă, noi vom lupta… Nu mi-e rușine de Rusia, credeam că va veni în ajutor… Mor nu numai soldați, ci și oameni civili… Câți oameni trebuie să moară ca vecinul nostru nordic, de est, să ne vină în ajutor?” – se întreabă „soldatul”.

Deși nu îndrăznește să spună deschis, mesajul său este clar: Rusia este cea care i-a încurajat pe rușii ucraineni să pună mâna pe armă, iar acum ezită să le vină în ajutor. Chiar dacă s-a lăsat prea ușor amăgit, atras în acțiuni deloc nobile, criminale, chiar dacă luptă pentru o cauză falsă, disperarea sa, sentimentul zădărniciei, al pieirii inevitabile sunt reale, ne afectează indiferent de preferințele geopolitice.

Nu este singurul strigăt de disperare, de chemare în ajutor. Ceva mai înainte, un faimos terorist rus, moscovitul Igor Ghirkin, zis Strelkov, agent al serviciilor secrete ruse, care a acționat în Crimeea, apoi s-a mutat în Donețk, autoproclamându-se „comandant suprem al forțelor armate ale Republicii Populare Donețk”, a difuzat un mesaj similar, deși mai puțin emotiv. „De ce s-a putut, riscându-se totul, să fie salvați câteva zeci de mii de osetini, dar se tărăgănează deja luni de zile să se acorde ajutor necesar urgent rușilor care sunt aici (în Donbas) milioane?”, se întreabă Ghirkin.

Aleksandr Dughin, unul dintre ideologii eurasianismului, îl avertizează pe Putin că va avea soarta lui Slobodan Miloșevici, dacă nu va introduce trupele în Ucraina. Putin însă nu răspunde. Zilele trecute, înainte de a merge în Franța, el a declarat pentru prima dată că nu are de gând să anexeze regiunea Donețk. El spune deseori minciuni. Nu este exclus că chemările din Donețk și avertismentele la adresa sa să fie regizate tot de el, pentru a-și duce la împlinire visul expansionist. În acest caz, va curge și mai mult sânge, suferințele oamenilor vor fi și mai mari, dar nu e pentru prima dată. De ce i-ar păsa lui Putin de data aceasta? Cu iarba uscată arde și cea verde, când se taie copacul, zboară surcele, spun rușii. Ca să faci omletă, strici ouă, nu-i așa?