Nicolae Negru // Ion Chicu în fața istoriei
5859
Semne diacritice
Ex-premierul Ion Chicu, președintele PDCM, s-a declarat proeuropean (într-un interviu acordat portalului deschide.md), dar formațiunea sa nu va participa la referendumul din toamnă din motive de antipatie față de Maia Sandu și partidul de guvernământ. Alegătorilor PDCM, care nu vor boicota referendumul, Chicu le va recomanda să voteze da, deoarece, consideră el, integrarea europeană nu are alternativă.
Echilibristica zăpăcitoare a lui Chicu lasă impresia de nesincer, de fals, că ar vrea să-și camufleze jocul în folosul Rusiei. (Liderul PDCM respinge orice apropiere de NATO și se cramponează de „neutralitate”, dar despre aceasta vom vorbi cu altă ocazie.) Partidele proeuropene care nu își vor îndemna simpatizanții să participe la referendumul privind aderarea la UE nu pot demonstra altfel (și s-ar putea să nu aibă altă ocazie să demonstreze) că își doresc aderarea la UE.
E adevărat, UE nu ne cere referendum acum, dar dacă cetățenii vor spune NU, acesta va fi un semnal pentru Bruxelles să oprească procesul de integrare, să stopeze, înainte de a porni cu adevărat, negocierile. Pentru integrarea cu UE nu e suficient entuziasmul unor politicieni, e nevoie de sprijinul majorității cetățenilor. Firește, responsabilitatea politică pentru un eventual eșec va fi a Maiei Sandu și a PAS, dacă aceasta îi va da satisfacție lui Chicu, dar consecințele le vom plăti cu toții, paguba va fi a societății întregi și a statului Republica Moldova.
Moscova va triumfa, căci se va adeveri astfel ceea ce afirmă ea: că majoritatea cetățenilor s-ar opune aderării la UE, dorind o reorientare geopolitică a Republicii Moldova - vom rămâne benevol în „zona nimănui”, în pretinsa „sfera de influență” a Rusiei.
Oricât de puternice ar fi supărările noastre, oricâte reproșuri i-am aduce președintei Maia Sandu - că nu s-a consultat cu nimeni înainte de a iniția referendumul, că vrea să monopolizeze integrarea europeană - trebuie să privim lucrurile obiectiv, din punctul de vedere al interesului național.
După cum a afirmat dl Igor Munteanu, liderul CUB și copreședinte al blocului nou constituit „Împreună”, după avizul Curții Constituționale, discuțiile privind rostul referendumului nu își mai au rostul. Numai partidele fals proeuropene și fals unioniste își pot permite să nu se implice, să stea la o parte, să lase procesul integrării europene la voia hazardului sau să-l boicoteze din ură față de guvernare.
Da, ar fi fost bine ca Maia Sandu să se fi consultat cu liderii partidelor proeuropene înainte de a ieși cu această inițiativă, dar nu suntem siguri că cei care îi reproșează că ar fi monopolizat procesul integrării nu ar fi procedat la fel, dispunând de o majoritate parlamentară. Și era mare probabilitatea unor consultări în van, după cum s-au terminat cu nimic consultările ulterioare.
Să-i dăm dreptate și președintei noastre: istoria nu a fost niciodată mai favorabilă unui asemenea demers. Conform modificărilor care se introduc în Constituție prin referendumul din octombrie, „aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene” va fi stabilită „de Parlament prin lege organică” . Așa că un alt referendum de după negocieri nu va mai fi necesar, la 20 octombrie se va da o bătălie decisivă pentru UE, iar cei care vor sta la o parte vor demonstra că nu le pasă sau că își doresc să rămână cu Rusia.
E ca în istoria cu cele două femei care au venit în fața înțeleptului Solomon să le facă dreptate în privința unui copil pe care ambele pretindeau că l-au născut. Aduceți-mi o sabie să tăiem copilul în două, porunci Solomon. Adevărata mamă cedă imediat dreptul asupra copilului, pentru a-i păstra viața, pe când falsa mamă a fost de acord să fie tăiat, ca să nu revină niciuneia dintre ele.
Pentru a salva cauza integrării europene, liderii partidelor proeuropene trebuie să cedeze din orgoliul lor, sentimentele personale nu ar trebui să le întunece rațiunea. Chiar dacă inițiativa nu le aparține, ei nu au nimic de pierdut, căci istoria le va aprecia gestul.
13.08.2025
11:00
2154
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3366
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
78963
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47525
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30595
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
30931
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31567
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
31894
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32328
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32073
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31971
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
31937
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
03.03.2026
21:10
53
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
88
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
228
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
238
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
282
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
315
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
368
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
458
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
15:48
429
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
416
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
739
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
415
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
381
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
428
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
669
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
493
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
481
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
594
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
647
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
519
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
528
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
581
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
906
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
682
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
735
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














