Împreună sau separat?
2295
Semne diacritice
Deși până la debutul oficial al campaniei electorale mai este mult, referințele la viitoarele alegeri parlamentare din 30 noiembrie sunt tot mai dese în fluxul cotidian de știri, dominat, deocamdată, de evenimentele legate, direct sau indirect, de Acordul de Asociere cu UE și de războiul ruso-ucrainean. Miza alegerilor e mai mare ca niciodată și nerăbdarea concurenților, a presei, e pe potrivă.
Campania pentru voturile alegătorilor din R. Moldova va fi mai mult decât un referendum în favoarea orientării spre Uniunea Europeană sau Euroasiatică, va fi o luptă pentru ieșirea definitivă din zona de gravitație a Federației Ruse, pentru independența de facto a R. Moldova. De aceea, rezultatele alegerilor vor depinde în cel mai direct mod și de evoluția războiului ruso-ucrainean. Dacă Ucraina va rezista în fața agresiunii ruse, Rusia nu are cum câștiga nici în R. Moldova, căci moldovenii sunt nu numai nostalgici, ci și oportuniști, conjuncturiști înnăscuți. Ajutând Ucraina, Occidentul „prinde doi iepuri”, salvează și democrația din R. Moldova.
Ca și în alegerile parlamentare precedente, un subiect care revine mereu în discuțiile cu liderii partidelor de guvernământ este dacă aceste partide vor merge împreună sau separat în campania electorală. Despre aceasta s-a discutat în cadrul Coaliției Proeuropene în toamna anului trecut și s-a decis că fiecare formațiune își construiește propria strategie de obținere a voturilor alegătorilor. PLDM a fost primul care a anunțat în mod oficial, la 1 februarie 2014, decizia de a nu se angaja anul acesta în formarea vreunui bloc electoral, iar PD s-a declarat de acord cu opțiunea partenerilor de coaliție. Însă tema nu pare a fi închisă, adepții cursului proeuropean temându-se de reizbucnirea unor lupte interne în Coaliție și de o eventuală pierdere a voturilor, dacă una din formațiuni nu obține cele 6% necesare pentru intrarea în Parlament. Pe de altă parte, construirea unui bloc electoral nu e o chestiune atât de simplă pe cât pare, începând chiar cu distribuirea locurilor pe lista comună. Dacă în cazul PLDM și PD se poate porni de la rezultatele alegerilor precedente, cum să se procedeze în cazul PLR? Există între partidele Coaliției și poziții incompatibile, ireconciliabile, cum ar fi cea identitară, lingvistică, și lucrul acesta i-ar putea îndepărta pe unii alegători. Cum să unești eforturile electorale ale PD, care își propune să „elibereze” electoratul de stânga din „captivitatea comuniștilor”, și PLR, care poate supraviețui doar apelând la electoratul unionist?
Fiindcă veni vorba despre electoratul de stânga, sarcina PD se simplifică în condițiile în care PCRM renunță la integrarea euroasiatică. Deocamdată, însă, nu e clar dacă Voronin se va menține pe actualele poziții, care nu exclud semnarea Acordului de Asociere și chiar o eventuală aderare la UE, existând din partea sa obiecții doar pentru calitatea Acordului, pentru condițiile stipulate în documentele ce vor fi semnate la 27 iunie. Și dacă da, cum va reacționa electoratul „tradițional” al comuniștilor? Astfel, ne alegem cu o nouă intrigă nu numai în viitoarea campanie electorală, dar și după anunțarea rezultatelor, în procesul constituirii unei noi majorități parlamentare.
Ultimele evoluții de ordin ideologic și îndepărtarea „talibanilor” în frunte cu Mark Tkaciuk de la conducerea PCRM l-au determinat pe Marian Lupu, liderul PD, să adopte o poziție mai flexibilă în ce privește viitorii aliați ai PD. El nu exclude alierea partidului său cu PCRM, după alegeri. „Vom face alianţă cu orice partid a cărui doctrină va fi apropiată de cea a partidului nostru şi nu va contraveni interesului naţional al R. Moldova. Consider că în R. Moldova trebuie să fie o guvernare de centru-stânga de model european, care să continue parcursul european, să implementeze Acordul de Asociere și de Liber Schimb, să păstreze neutralitatea”, a declarat el pentru „Moldova 1”, citat de Ziarul NAȚIONAL.
Ce împiedică PCRM să devină un partid de centru-stânga european, dacă își reconfirmă obiectivul integrării europene? La rezultatele sale electorale vor contribui în mod obiectiv și partidele care se pretind „forța a treia”, care lovesc „în toți”, dar nimeresc în permanență în PLDM și PD. Pe cine îi vor urma însă alegătorii care îl admiră pe Putin și doresc cu orice preț aderarea la Uniunea Euroasiatică? Vreo cinci alte partide, decât PCRM, vor să le reprezinte interesele. Și Moscova se va implica neapărat în lupta electorală din R. Moldova. Deși influența ei nu mai este cea de cândva, nici măcar în Transnistria nu se mai votează după cum dorește ea, reflexele o domină și participarea ei devine tot mai deschisă, mai agresivă. Indiferent de rezultate, campania electorală promite să devină un spectacol în sine mai impresionant ca niciodată.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"















