Nicolae Negru // Găina rusă face ouă mici, dar cotcodăcește tare
5445
Semne diacritice
Dodon a primit două cadouri, înainte de Paște, dar s-a bucurat și a mulțumit numai pentru unul, ignorându-l pe al doilea.
Un împrumut cert și altul incert
E vorba de împrumuturi, unul cert, de 235 de milioane de dolari, de
Împrumutul din partea FMI, „pentru diminuarea impactului economic al pandemiei”, a fost aprobat de Consiliul de directori al FMI pe 17 aprilie și, ca Republica Moldova să primească banii, e nevoie doar de aprobarea Parlamentului său (ratificare).
Acordul de împrumut din partea Rusiei a fost semnat, nu se știe când, de Ambasadorul Andrei Neguță, din partea Guvernului Republicii Moldova, iar din partea guvernului rus – de o persoană anonimă (ex-ministrul finanțelor Veaceslav Negruță presupune că semnătura e a unui funcționar din ministerul rus al Finanțelor).
De ce lipsește data?
Documentul publicat în presă nu conține data semnării. Prin urmare, nu e clar nici când vor veni banii, dacă vor veni. Nu pui data atunci când nu ești sigur că o vei respecta sau când vrei să induci pe cineva în eroare, creând niște aparențe. Dacă Acordul va fi ratificat de Duma de Stat și Parlamentul de
Lipsă de entuziasm și tragere de timp
Moscova mai pune o condiție care denotă lipsa de entuziasm din partea ei și dorința de a trage de timp: Creditul se acordă numai dacă „partea moldavă” (sau alți datornici moldoveni sprijiniți de Guvern) nu au întârzieri la plata datoriilor în cazul unor împrumuturi de stat din partea Federației Ruse sau din partea unor bănci ruse, asigurate de garanțiile de stat ale Federației Ruse sau de societatea pe acțiuni „Российское агенство по страxованию экспортных кредитов и инвестиций” („Agenția rusă de asigurare a creditelor și investițiilor”).
Singura certitudine
Dacă nu va exista niciun impediment, a doua tranșă a împrumutului rus în sumă de 100 de milioane de dolari trebuie să ajungă nu mai târziu de 31 octombrie 2020, adică nu mai târziu de turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. E singura certitudine din Acordul de împrumut ruso-moldav. S-ar putea ca a doua tranșă să fie prima și ultima. Dacă vă amintiți, inițial Dodon a vorbit despre 500 de milioane de euro promise de Putin. 100 de milioane de euro din 500 promise nu e chiar rău, dar proporția e mai mică decât în cazul lui Ianukovici, căruia Putin i-a promis 15 miliarde de dolari, dar i-a dat doar 3 miliarde de dolari. Deși face ouă mici, găina rusă cotcodăcește tare.
Costurile diferă
Diferă mult și costul acestor două împrumuturi:
FMI ne acordă 78,4 milioane de dolari prin Mecanismul de Creditare Rapidă (Rapid Credit Facility), pentru care nu vom plăti nicio dobândă, iar termenul de întoarce a împrumutului e de 10 ani, cu începerea rambursării peste 5,5 ani. Restul, 156,7 milioane de dolari de
Pentru împrumutul rus vom plăti o dobândă de 2%, (iar în caz de întârziere cu 10 zile - 3%), timp de 10 ani, începând cu 15 martie 2021.
De ce bubuie televiziunile
În timp ce toate televiziunile bubuie despre împrumutul rusesc de 200 de milioane de euro, care nu există încă și va veni, dacă va veni, în cel mai bun caz, abia peste o lună, în sumă de 100 de milioane de euro, despre împrumutul de 235 de dolari din partea FMI, pe care îi putem lua în câteva zile, mai că nu se vorbește nimic.
Iată ce spune Dodon despre împrumutul rus: „Este primul suport financiar concret oferit din exterior țării noastre în această perioadă de criză, iar banii vor fi transferați în bugetul de stat al Moldovei pentru necesitățile țării, inclusiv la finanțarea unor proiecte de infrastructură. Aduc sincere mulțumiri partenerilor ruși și personal președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru susținerea acordată Republicii Moldova în condiții de stringentă necesitate”. Banii nici măcar nu au ajuns și nu se știe când vor ajunge, iar Dodon aduce, pentru a câta oară, „sincere mulțumiri” lui Putin. El nici măcar nu menționează împrumutul FMI. Aceasta se numește „politică externă echilibrată”?
„Cotcodăceala” lui Chicu
Chicu anunță despre faptul că Consiliul de directori al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vineri alocarea unui credit de urgență pentru Republica Moldova în valoare de circa 235 de milioane de dolari. Dar nu spune nimic despre condițiile acestui împrumut, ca cetățenii să nu-l compare cu cel rusesc: „Împreună cu mijloacele din creditul oferit de Federația Rusă, împrumutul de
Condițiile politice
Nota bene:
Pentru Chicu, împrumutul FMI este suplimentar celui din Federația Rusă, care încă nu există de fapt, deși despre el se vorbește încă din noiembrie anul trecut, până la pandemie. Acordarea creditului FMI nu a durat nicio lună, fiindcă e un credit urgent, legat de pandemie pe când procesul de acordare a creditul Moscovei, în condiții mai puțin avantajoase, durează deja de 5 luni și nu este încheiat, fiindcă acesta este un credit politic. Rusia pune condiții politice pentru împrumuturile sale, spune Lukașenko, preferând să se împrumute de la chinezi. Rusia însăși a împrumutat 500 de milioane de dolari de
Care sunt condițiile politice ale Moscovei pentru Chișinău nu e greu de ghicit: realegerea lui Dodon. De aceea, „cotcodăcește” el atât de tare, secundat de Chicu. În mod similar, Putin a finanțat menținerea lui Ianukovici la putere în Ucraina. Așa că acest împrumut e și un semn nu prea bun pentru Republica Moldova. Să sperăm că de data aceasta Putin nu va pune în mișcare „omuleții verzi”, iar Dodon „doar” va pierde alegerile.
13.08.2025
11:00
2160
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3372
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79029
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47552
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30622
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
30958
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31594
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
31922
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32355
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32100
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31998
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
31964
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
04.03.2026
03:04
239
Instrumente de hacking pentru iPhone, create pentru un client guvernamental, ajung pe mâna infractorilor cibernetici
04.03.2026
00:04
411
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
368
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
365
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
383
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
488
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
450
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
469
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
465
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
465
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
496
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
513
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
594
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
15:48
540
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
536
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
856
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
538
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
503
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
551
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
800
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
615
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
579
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
755
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
788
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
653
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














