Nicolae Negru // Diplomația și ipocrizia

Semne diacritice

Satisfacție mare la New Delhi: liderii G20 au reușit să adopte o declarație comună, în ciuda scepticismului de până la summit, găsind formulări care au fost acceptate și de Occident, și de Rusia, fără a renunța la pozițiile lor divergente, antagonice în chestiunea războiului din Ucraina.

La Kiev, însă, textul declarației în partea referitoare la războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei nu generează entuziasm, căci consensul cu care se laudă indienii, gazdele summitului G20, s-a obținut pe socoteala ucrainenilor. „Nu e un prilej de mândrie”, declară Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, mulțumind partenerilor occidentali care au încercat să includă în text „formulări puternice”.

Insatisfacția ucrainenilor e justificată. În textul declarației nu este indicat și condamnat agresorul în războiul din Ucraina, nu se specifică cine amenință și utilizează forța „pentru a încerca să obțină câștiguri teritoriale în detrimentul integrității teritoriale și suveranității sau independenței politice” a statului ucrainean și cine amenință „cu folosirea armelor nucleare”.

Iarăși, în declarație se spune la modul general despre „suferința umană și impactul negativ suplimentar asupra securității energetice și alimentare pe plan global”, se face apel abstract la „încetarea distrugerilor militare sau altor atacuri asupra infrastructurii importante, se exprimă „îngrijorare profundă”, dar lipsită de subiect, în legătură cu „impactul advers al conflictelor asupra securității civililor…”.

Cum să nu semneze Rusia o asemenea declarație „echilibrată”, din punctul de vedere al lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, dacă în text nu este menționată Rusia? Și e logic să nu fie menționată, ea „nu a atacat Ucraina”, ci se „apără de NATO” și, cu atât mai mult, nu atentează la integritatea teritorială a cuiva, căci „teritoriile ucrainene sunt de fapt teritorii rusești”, pe care le-a și „inclus” în componența Rusiei. Moscova s-a opus ca în textul declarației să figureze fraza „războiul împotriva Ucrainei”, dar nu a insistat ca aceasta să fie înlocuită cu sintagma „operațiune militară specială”. Ca să nu sugereze că textul se referă la Rusia.

Virtuozitatea diplomatică seamănă a ipocrizie în cazul dat. Pe de o parte, India, China, Brazilia se pronunță împotriva unui război abstract, iar, pe de cealaltă parte, nu consideră că Rusia merită pedepsită pentru că a atacat Ucraina și comite crime de război, genocid. Faptul că Zelenski nu a fost invitat să-și spună punctul de vedere demonstrează că retorica pacifistă a lui Narendra Modi, premierul Indiei, nu este suscitată de suferințele ucrainenilor, că interesele geopolitice prevalează asupra oricăror valori umaniste și că în ordinea mondială pe care o construiește cu Putin și Xi nu va exista protecție pentru statele mici. Dacă mâine Rusia va ataca un alt stat, Modi nu va înceta să-l respecte pe Putin, care e un criminal de război.

Iar președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-a grăbit să-l invite pe Putin la summitul G20 de anul viitor, garantându-i că nu va fi arestat. El vorbește despre intenția sa de a organiza o întâlnire dintre Zelenski și Putin, dar evită, fățarnic, să îndemne Rusia să-și retragă trupele din Ucraina, aceasta fiind calea cea mai dreaptă și mai sigură spre pace.

O asemenea abordare echivocă, ambiguă, ipocrită a problemelor geopolitice și de securitate încurajează Rusia nu numai să continue războiul împotriva Ucrainei, ci să-și facă planuri pentru recucerirea celorlalte „teritorii ruse”, pe care, spune Putin, le-ar fi luat cu ele, despărțindu-se de URSS, noile state independente din „vecinătatea apropiată”. Mai nou, la Moscova se vorbește că fostele republici sovietice au ieșit ilegal din componența Uniunii Sovietice și că războiul cu ele ar fi „inevitabil”.