Campionatul Național la Sportul Aplicativ al Pompierilor și Salvatorilor s-a încheiat: cine sunt câștigătorii ediției 2026
1135
După trei zile de competiții, efort și adrenalină, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a încheiat Campionatul Național la Sportul Aplicativ. Evenimentul a fost dedicat memoriei salvatorilor și pompierilor care și-au pierdut viața la datorie.
Campionatul s-a desfășurat în perioada 9–11 septembrie 2026. În acest interval, 17 echipe din întreaga țară și-au testat pregătirea fizică, rezistența, viteza și spiritul de echipă, calități esențiale pentru îndeplinirea misiunilor de salvare.
Ceremonia oficială de închidere a avut loc în după-amiaza zilei de 11 septembrie 2026, pe stadionul „Dinamo” din municipiul Chișinău. Evenimentul s-a desfășurat după anunțarea rezultatelor finale de către echipa de arbitri.
La ceremonia de încheiere au participat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, domnul Victor Grosu, conducerea IGSU, președintele Federației Sportive Naționale de Sport Aplicativ al Pompierilor și Salvatorilor, domnul Anatolie Viniciuc, precum și reprezentanții subdiviziunilor participante.
În discursul său, șeful IGSU, colonel al serviciului intern Aurel Baciu, a felicitat toate echipele pentru rezultatele obținute și pentru spiritul de competiție demonstrat pe parcursul celor trei zile. Acesta a subliniat că asemenea întreceri contribuie la menținerea unui nivel înalt de pregătire profesională.
Totodată, șeful IGSU a menționat că astfel de competiții îi motivează pe salvatori să-și depășească limitele, să-și îmbunătățească performanțele și să fie pregătiți pentru intervenții dificile, în care viteza, forța și coordonarea sunt esențiale.
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, domnul Victor Grosu, a evidențiat importanța Campionatului pentru pregătirea fizică a salvatorilor și pompierilor. El a menționat că aceste competiții contribuie la consolidarea legăturilor dintre angajații IGSU din întreaga țară și la dezvoltarea spiritului de echipă.
La rândul său, președintele Federației Sportive Naționale de Sport Aplicativ al Pompierilor și Salvatorilor, domnul Anatolie Viniciuc, a felicitat toate echipele participante pentru implicare, determinare și rezultatele obținute. Acesta le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea Campionatului.
Domnul Anatolie Viniciuc a menționat că Federația va fi în continuare alături de salvatori și pompieri. Instituția va oferi sprijinul necesar pentru dezvoltarea și promovarea sportului aplicativ, precum și pentru pregătirea continuă a angajaților din domeniu.
Pe parcursul celor trei zile, participanții au concurat la mai multe probe sportive și aplicative. Printre acestea s-au numărat „Ștafeta 4×100 metri”, „Pista cu obstacole 100 metri”, „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole și sporirea rezistenței «CrossFit»” și „Realizarea dispozitivului de intervenție de la motopompă”.
Probele au solicitat atât pregătirea fizică și viteza concurenților, cât și precizia, rezistența și capacitatea acestora de a acționa coordonat. Fiecare echipă a demonstrat determinare și profesionalism, iar rezultatele au fost stabilite în urma evaluării tuturor probelor de către arbitri.
Conform rezultatelor finale, în clasamentul general, echipele câștigătoare s-au clasat astfel:
Locul I – Detașamentul salvatori și pompieri Centru;
Locul II – Detașamentul salvatori și pompieri Botanica;
Locul III – Detașamentul salvatori și pompieri Rîșcani.
La finalul competiției, echipele câștigătoare au fost premiate cu cupe, diplome, medalii și echipament. Distincțiile au fost oferite pentru rezultatele și performanțele obținute în cadrul Campionatului Național la Sportul Aplicativ al Pompierilor și Salvatorilor.
Campionatul Național la Sportul Aplicativ al Pompierilor și Salvatorilor este un eveniment tradițional, organizat în fiecare toamnă. Acesta aduce împreună salvatori și pompieri din întreaga țară, într-o competiție în care participanții își demonstrează dibăcia, spiritul de echipă, profesionalismul și competențele sportive.
De la un an la altul, competiția pune în valoare noi forțe și noi eforturi. Ea contribuie la dezvoltarea aptitudinilor necesare în misiunile operative și la consolidarea unei echipe capabile să intervină rapid și eficient în situații de urgență.
Campionatul reprezintă, totodată, un elogiu adus celor care și-au dedicat întreaga ființă celei mai nobile cauze: salvarea vieților omenești, uneori cu prețul propriei vieți. Memoria și exemplul acestora sunt păstrate vii și transmise de la o generație la alta, ca parte a valorilor fundamentale ale profesiei de pompier.
Prin organizarea acestei competiții, salvatorii și pompierii își reafirmă angajamentul față de profesie și față de oameni. Pregătirea, solidaritatea și devotamentul rămân elementele care stau la baza activității lor de zi cu zi.
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















