Franța va rata ținta de deficit bugetar în 2026, după revizuirea în scădere a prognozei economice
786
Economia Franței va înregistra în acest an o crestere mai mică decât se estima, iar Guvernul nu va reuși să își atingă obiectivul privind reducerea deficitului bugetar. Anunțul a fost făcut vineri de Roland Lescure, ministrul francez de Finanțe.
Noile estimări economice complică eforturile Executivului de a adopta bugetul pentru anul 2027 în următoarele luni. Acest demers va avea loc într-un Parlament extrem de divizat, în contextul alegerilor prezidențiale în două tururi, programate pentru aprilie-mai 2027.
Ministrul a declarat că prognoza privind evoluția celei de-a doua economii a zonei euro a fost înrăutățită. Astfel, creșterea economică estimată pentru 2026 a fost redusă la 0,5%, de la nivelul previzionat anterior, de 0,7%. În schimb, estimarea pentru anul viitor a fost menținută la 1%.
"Acest an a fost marcat de crize extreme care au implicat patru tipuri diferite de şocuri: incertitudinile politice interne, majorarea preţurilor energiei, vremea extremă din vară şi creşterea costurilor de împrumut", a spus Roland Lescure.
Ritmul mai lent al creșterii economice îngreunează planul Guvernului de a reduce în acest an deficitul bugetar la 5% din PIB, în conformitate cu obiectivul stabilit. În același timp, majorarea costurilor de împrumut pune presiune suplimentară asupra finanțelor publice.
"Realitatea este că bugetul a fost construit pe ipoteza unui deficit bugetar de 5% din PIB. Iar realitatea este că, astăzi, 5% nu mai este o opţiune", a spus ministrul de Finanţe.
Roland Lescure nu a prezentat o nouă țintă pentru deficitul bugetar. El a precizat că Guvernul lucrează încă la ultimele ajustări ale proiectului de buget pentru 2027.
"Cred că este rezonabil să spunem că incertitudinile economice nu au fost niciodată mai ridicate ca în prezent. Operăm sub constrângeri bugetare severe, nu mai avem de unde să tăiem cheltuielile", a mai spus Roland Lescure.
Ministrul a afirmat că Franța nu întâmpină probleme în ceea ce privește emiterea de obligațiuni, însă a recunoscut că s-au majorat costurile de împrumut. Din acest motiv, țara va cheltui în acest an 65 de miliarde de euro pentru achitarea datoriei. Aceasta va fi cea mai mare cheltuială unică din buget, cu 4,5 miliarde de euro peste suma prevăzută inițial.
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















