La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie, CIA declasifică peste 70 de documente despre Al-Qaida și Osama ben Laden
1131
Pe 11 septembrie 2026, la 25 de ani de la atentatele teroriste din Statele Unite, CIA a declasificat vineri peste 70 de documente referitoare la gruparea jihadistă Al-Qaida și la fostul său lider, Osama ben Laden.
Publicarea acestor note oferă „o transparenţă fără precedent asupra celui mai sensibil dosar al serviciilor de informaţii din SUA. Informațiile acoperă anii precedenţi şi ziua care a urmat unuia dintre cele mai întunecate momente din istoria noastră”, precizează CIA într-un comunicat.
Documentele „urmăresc istoria înţelegerii fluctuante a analiştilor CIA cu privire la Al-Qaida, şi eforturile agenţiei de a face lumină asupra proiectelor de atentat ale lui Osama ben Laden, în pofida informaţiilor limitate, vagi şi imperfecte”, se arată în comunicat.
Printre materialele declasificate se numără o notă datată 10 septembrie 1998, în care se preciza că Al-Qaida „ar putea doborî un avion plin de explozibili într-un oraş american”. O altă notă, din 4 decembrie 1998, indica faptul că Osama ben Laden și „aliaţii săi se pregătesc pentru atentate în Statele Unite, inclusiv deturnarea unui avion”.
Documentele arată că, înaintea atacurilor, agenția analizase mai multe scenarii privind operațiunile grupării, însă informațiile disponibile erau limitate, vagi și imperfecte. Unele dintre avertismente menționau explicit posibilitatea deturnării unor aeronave și a unor atacuri pe teritoriul american.
Pe 11 septembrie 2001, Statele Unite au fost ținta a patru atentate sinucigașe coordonate, comise de 19 membri ai grupării islamiste Al-Qaida. Atacurile s-au soldat cu moartea a aproape 3.000 de persoane.
În dimineața respectivă, 19 teroriști Al-Qaida au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul aeronavelor și au prăbușit două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York. Toate persoanele aflate la bord au murit, iar numeroși oameni care lucrau în clădiri și-au pierdut viața.
Ambele turnuri s-au prăbușit în decurs de aproximativ două ore, distrugând și avariind alte clădiri din zonă. Un al treilea avion a fost prăbușit în clădirea Pentagonului din Arlington, Virginia, în apropiere de Washington, D.C.
Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville, în zona rurală a statului Pennsylvania. Unii pasageri și membri ai echipajului au încercat să recâștige controlul aeronavei, pe care teroriștii o îndreptaseră spre Washington, D.C. Niciunul dintre zboruri nu a avut supraviețuitori.
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















