Despre Unire, fără sentimente

Semne diacritice // Avem nevoie de un proiect comun, bazat pe calcule și legi economice, pe interes și necesitate, pe strategie de dezvoltare și politică sănătoasă

La 27 martie e firesc să vorbim despre Unire. Ar fi cazul să facem abstracție de sentimente și să încercăm să realizăm unirea ca pe un proiect oarecare, unul rațional, comun, așa cum bine propunea Băsescu, dar a renunțat repede, dezamăgit de reacția politicienilor, de dincolo și de dincoace de Prut. Până acum, Bucureștiul a gândit cam așa: le dăm basarabenilor burse, le mai dăm și cetățenie, între timp li se deșteaptă sentimentul național și facem unirea. O unire ca un mariaj, pentru care e nevoie de dragoste. Iar dragostea e o „materie” irațională, greu de prevăzut și de modelat, cu de-a sila nu se face, după cum spunea pe bună dreptate ex-premierul Adrian Năstase.

Dezamăgirea, reproșurile reciproce, discuțiile despre factură, care se aud de la o vreme, sunt emoții generate de așteptări prea mari, de calcule greșite, bazate pe sentimente de „dragoste” frățească. Avem nevoie de un proiect comun, bazat pe calcule și legi economice, pe interes și necesitate, pe strategie de dezvoltare și politică sănătoasă. Irosim timpul, așteptând ca unirea să se „coacă” în mod firesc, cu de la sine putere. În cea mai mare parte, basarabenii conștientizează că sunt parte a poporului român, dar sentimentul unirii nu poate să apară ca ciupercile după ploaie, fără să ne cunoaștem, fără să ne întâlnim, doar privind televizorul, care trece zilnic în revistă omorurile și accidentele din România și Republica Moldova..

Înverșunarea unor moldoveni de a recunoaște lucrul evident că vorbesc limba română este o dovadă că ei știu bine cine sunt. Nu poți să negi cu vehemență ceea ce nu cunoști, decât dacă ai probleme cognitive sau psihice. Sau ești propagandist plătit. Să nu ne angajăm în discuții identitare sterile, fără sfârșit. Să ne facem datoria, să restabilim podurile de pe Prut. Nu va fi mare folos de la faptul că vom repeta mereu că suntem români, dar nu vom putea călători, în ambele direcții, decât trecând prin vamă, dacă nu vom putea găsi, eventual, un loc de muncă în România sau Republica Moldova, dacă nu vom reînnoda arterele organismului etnic, social, economic, cultural, rupte în 1944. Să nu ne supărăm pe realitate, să încercăm să facem mai mult pentru a o schimba.

Unirea trebuie „construită”, cărămidă cu cărămidă. Avem nevoie de un proiect care să prevadă, pas cu pas, toate acțiunile care vor duce inevitabil la convergența și integrarea Republicii Moldova și a României. Un mega-proiect complex, dificil, dar realizabil, care să neutralizeze 50 de ani de despărțire, de propagandă rusească, așa cum proiectul comun al Europei unite a făcut să dispară dușmănia istorică dintre francezi și germani. Între noi nu există dușmănie, doar necunoaștere și prejudecată inoculată de una din cele mai eficiente mașini propagandistice, cea sovietică, rusească. Nu de contra-propagandă avem nevoie, nu de cuvinte, ci de fapte.

Proiectul reunirii include neapărat și integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană, dar nu numai atât. Este doar primul pas, hotărâtor, cel mai dificil. Rusia se va opune folosind toate pârghiile pe care le are la dispoziție. Miza că expansiunea rusă îi va determina pe moldoveni să caute un adăpost este reală numai dacă independența a devenit o valoare pentru marea lor majoritate. Dar dacă nu? Dacă nu, discuțiile despre „arderea” etapei de integrare europeană sunt inutile, provocând și mai mult furia Moscovei.

În condițiile în care nu se poate conta pe un referendum, „cea mai inteligentă, mai raţională şi mai corectă soluţie este ca România să sprijine în mod concret, nu doar prin declaraţii, ci prin lucruri extrem de concrete o apropriere ireversibilă a Moldovei de UE, un calendar clar”, spunea, duminica trecută, și premierul Victor Ponta, menționând că România este în acest moment suficient de puternică pentru a-și asuma față de Republica Moldova rolul pe care l-a jucat Germania de Vest în destinul celei de Est.

Într-adevăr, gazoductul Iași-Ungheni, liniile de interconexiune energetică, construcția de școli, grădinițe etc. sunt expresia puterii crescânde a României. Acum e timpul ca ea să aibă și un proiect inteligent de reunire.