De ce Voronin dă semne de nervozitate
1922
Semne diacritice
Voronin dă semne de nervozitate, deranjat de posibila înregistrare a unui nou partid comunist, „reformator”, cu un program mai radical decât al PCRM. Călcându-și pe inimă, i s-a plâns reprezentantului UE Pirkka Tapiola în R. Moldova că apariția unei clone a partidului său este pusă la cale de actuala guvernare, pentru a-i fura victoria în viitoarele alegeri parlamentare și că înregistrarea acesteia de Ministerul Justiției ar fi o încălcare a legii. Un precedent însă există deja – Partidul Liberal Reformator, format, ca și în cazul comuniștilor, de persoane care s-au desprins de „partidul-mamă”. Altădată, Voronin era mult mai sigur, mult mai încrezător în potențialul electoral al PCRM, privind de sus la partidele din preajma formațiunii sale, ele arătau ca niște bărci pescărești înconjurând un portavion. Ce s-a schimbat acum?
Acesta nu e singurul motiv de supărare pentru el. În mod vizibil, comuniștii au dat în bară cu moțiunea de cenzură de săptămâna trecută, s-au împușcat în picior, cum spun americanii. Grăbindu-se să aplice o nouă lovitură guvernării, au primit ei înșiși una destul de simțitoare. Deputații PCRM au fost surprinși nepregătiți, neinformați, inițiativa lor fiind lipsită de temei, meschină, iar premierul Iurie Leancă a demonstrat că mecanismul ralierii la sancțiunile UE, aplicat de Ministerul Afacerilor Externe, a fost aprobat în perioada guvernării comuniste, cu participarea personală a lui Voronin, iar Rusia nu era vizată, după cum afirmau, mincinos, inițiatorii moțiunii. Și, orice s-ar spune, intențiile de a da jos Guvernul într-un asemenea moment critic, când Rusia anexează Crimeea, când nu e clar încotro își va mișca în continuare trupele, este un act ticălos, antipatriotic, de complicitate, demn de coloana a cincea, nu de partid care se pretinde „apărător al statalității”. Nici Voronin, nici alți tovarăși de-ai săi nu păreau în apele lor.
Nici audierile pe marginea evenimentelor din 7 aprilie 2009 nu le-au adus comuniștilor câștig politic. Era, într-adevăr, ciudat faptul că unii deputați PCRM formulau întrebări care ar fi trebuit adresate colegilor și liderului de partid. Guvernând până în septembrie 2009, ei puteau realiza, pe urme proaspete, acțiuni mult mai eficiente pentru elucidarea evenimentelor de atunci.
Micile înfrângeri fac parte din cotidianul unui lider de partid și nu îl pot scoate din echilibru pe un Voronin. Există un motiv mult mai serios care îi poate tulbura liniștea, îi poate compromite calculele strategice. E vorba de contextul geopolitic, de acțiunile Rusiei în Ucraina, care le sunt favorabile comuniștilor doar în aparență. În mod paradoxal, războiul ruso-ucrainean, în diferitele sale forme de manifestare, poate consolida, dar și reduce, în anumite condiții, segmentul electoral pro-rus. Orientarea spre Uniunea Vamală poate avea de suferit, dacă va fi asociată cu conflict, concentrări de armate, ocupație, război. Alegătorii care nu se simt atașați ideologic de PCRM ar putea prefera pacea și stabilitatea din Uniunea Europeană. Și încercările Moscovei de a tulbura apele în raioanele sudice, de a stimula separatismul de acolo sunt prea sfidătoare și pot provoca sentimente antirusești în rândul moldovenilor. Ridicarea selectivă a embargoului asupra vinurilor provenite din Transnistria și Autonomia Găgăuză încalcă limitele unor relații civilizate, ale bunului-simț, sunt ofensatoare la adresa celorlalți cetățeni ai Republicii Moldova.
De aceea, Voronin se află în dilemă: încotro să orienteze partidul, ce să le propună alegătorilor. Discursul de la ultima plenară a CC al PCRM denotă o încercare de a împăca și capra, și varza. Uniunea Vamală rămâne un obiectiv al PCRM, dar la pachet cu modernizarea europeană, cu standardele UE în domeniul justiției, drepturilor și libertăților omului etc. Este simptomatic faptul că Voronin a trecut sub tăcere perspectiva transformării Uniunii Vamale în Uniunea Eurasiatică. Trebuie „să păstrăm parteneriatul strategic cu UE în direcţia modernizării sistemului judecătoresc, combaterea activă a corupţiei, dezvoltarea libertăţii mass-media, susţinerea în eliminarea guvernării oligarhice, promovarea reformelor în învăţământ, medicină, ştiinţă şi a întregului spectru umanitar – în baza standardelor europene înalte”, consideră Voronin.
În acest context, chiar dacă nu o recunoaște, ridicarea regimului de vize pentru călătoria cetățenilor moldoveni în spațiul Schengen este un alt eveniment care erodează fundamentul electoral al PCRM. Se creează premisele unui eșec electoral, care se poate realiza independent de voința strategilor comuniști. Aceasta va depinde de acțiunile de mai departe ale Coaliției Proeuropene.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026















