De ce Putin ne spune „Niet”

Semne diacritice

În octombrie 2011, opt state CSI, inclusiv Rusia și R. Moldova au semnat un acord de comerț liber. R. Moldova făcea parte la acea vreme din CEFTA, Acordul de Liber Schimb Central European, împreună cu alte state non-UE din sud-estul Europei – Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Kosovo. Faptul nu a deranjat Moscova, ea însăși punând la cale o Uniune Vamală cu Kazahstan și Belarus, pe care a transformat-o, la 29 mai 2014, în Uniune Economică Eurasiatică. Mai mult, ea urmărește crearea unei zone de comerț liber în cadrul Organizației de Cooperare Shanghai, alături de China, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Uzbekistan.

Nu e nimic neobișnuit în dorința Rusiei de a înlătura barierele „politice” spre mai multe piețe. Comerțul liber este o „trăsătură” distinctă, definitorie a lumii libere, iar Organizația Mondială a Comerțului, care urmărește obiectivul reducerii și abolirii barierelor în calea comerțului pe glob, cuprinde 160 de state ale lumii.

Există o relație directă între prosperitatea unei țări și numărul de state cu care face comerț. SUA, de exemplu, sunt, concomitent, parte a 14 acorduri bi- și multilaterale de comerț liber, aflându-se în procesul de negociere a altor 18 acorduri, inclusiv unul pan-american (cu excepția Cubei) și transatlantic cu UE. Uniunea Europeană are încheiate 33 de acorduri de liber schimb, negociind altele opt, inclusiv India, Japonia, care, la rândul lor, beneficiază de relații comerciale libere cu alte state și organizații economice.

Rusia însăși poartă negocieri cu UE în diverse domenii, inclusiv economic și anularea regimului de vize pentru călătoriile cetățenilor ruși în UE. În 2003, Moscova și Bruxelles au ajuns la înțelegerea creării a patru „spații comune”: economic, al securității și justiției, al cooperării în domeniul securității externe, al cercetării, educației și schimburilor culturale. Spațiul economic comun este conceput ca un proces de creare a unei piețe deschise între UE și Rusia, în care „să fie eliminate barierele pentru comerț și investiții și să se promoveze reformele și competitivitatea, bazată pe principiile non/discriminării, transparenței și bunei guvernări”. Nu sunt aceste obiective asemănătoare celor din Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE? Rusiei i se poate, iar nouă ne spune „Niet”?

Putin minte, ca de obicei: Acordul de Asociere în sine a R. Moldova cu UE nu poate pune în pericol piața rusă. Nu e o problemă insurmontabilă pentru un producător să se adapteze la diferite piețe. Chiar dacă vinde pe piața internă, un producător trebuie, în unele cazuri, să răspundă unor particularități locale. Continuând să exporte pe piața rusă, conformându-se normelor și standardelor ruse, producătorii moldoveni, care vor dori să exporte și în UE sau în Balcani sau în oricare altă țară, vor trebui să țină cont de standardele de acolo. Sigur, unii dintre ei pot fi tentați să câștige din re-exportul unor produse din UE pe piața rusă, dar și viceversa. Acordul prevede un mecanism de depistare a unor asemenea încercări. Răspunzând susceptibilității Moscovei, autoritățile R. Moldova trebuie să fie cu ochii în patru, existând și posibilitatea unor acțiuni deliberate, provocatoare în acest sens, ca să dea Rusiei un pretext să poată cere excluderea R. Moldova din acordul de comerț liber din cadrul CSI.

Putin nu spune un cuvânt despre apropiata încheiere de către R. Moldova a unui acord de liber schimb cu Turcia. Îl supără doar acordul nostru cu UE, semănând cu un individ care se supără pe vecinul său că prietenește și cu alți vecini. E un semn în plus că, traumatizat, după cum s-a exprimat un jurnalist american, de desființarea URSS, a devenit un pericol regional.