Nicolae Negru // De ce crede Medvedev că gândește lucid?

Semne diacritice

Comemorarea, în ultimii doi ani, a sutelor de mii de victime ale foametei organizate în 1946-47 și aprecierea că basarabenii au fost supuși atunci unui genocid de către URSS, apreciere exprimată recent de Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, a provocat un nou val de isterie și de amenințări la Kremlin.

Pentru ex-președintele Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului Suprem de Securitate al Federației Ruse, o asemenea interpretare a evenimentelor tragice din 1946-47, când au avut de suferit circa 400 000 de oameni, când au murit de subnutriție 150 - 200 de mii de persoane, inclusiv mii de copii, când au fost înregistrate nenumărate cazuri de canibalism, ar fi „o batjocură la adresa istoriei și gândirii lucide”. De ce crede Medvedev că „gândirea lucidă” e monopolul său rămâne de ghicit. Aceasta e, de obicei, pretenția consumatorilor de băuturi tari.

Batjocura la adresa istoriei însă e imputabilă Moscovei, nu Chișinăului, fiindcă până la perestroika era interzis să se vorbească despre foamete (studentul Alexei Marinat a fost condamnat la 10 ani de Gulag doar pentru că a consemnat în Jurnalul său că în Chișinău mureau oamenii de foame pe străzi), iar apoi a fost inventat un mit despre cum Alexei Kosâghin, președintele Consiliului Comisarilor Poporului, ar fi aflat despre suferințele basarabenilor, ar fi sosit, incognito, în vizită și ar fi dispus să fie trimisă pâine în RSSM.

Oricum, „salvarea” a venit prea târziu, suspect de târziu, după ce țăranilor le-au fost sechestrate toate rezervele alimentare și după ce fuseseră afectați de distrofie sute de mii de oameni, mâncau iarbă, iar mulți erau duși la cimitir încă vii.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt de la MAE al Federației Ruse, care s-a specializat în propaganda anti-Maia Sandu, a învinuit pentru foametea din RSSM… armata română, care, retrăgându-se în 1944, nu avea cum să ia recolta anului 1946. Puterea sovietică i-a lăsat pe țărani fără pâine, funcționarii sovietici au fost premiați pentru zelul cu care cu care îi prădau pe țăranii loviți de secetă, luându-le cu forța puținul ce le rămăsese după plătirea impozitelor.

De exemplu, în județul Bălți, conform datelor istoricului Mariana S. Țăranu, fondul de premiere a funcționarilor în anul 1947 a constituit 283 300 de ruble. Kvasov Gh.V., vicepreședinte al județului, a primit 1 700 de ruble; Șcelkov, șef-adjunct al secției organizatorice a Comitetului Central al PC(b)M – 1 600 de ruble; Kalitin M. V., președinte al comitetului executiv județean Bălți – 1 600 de ruble; Korneev N. S., secretar al comitetului județean Bălți – 1 600 de ruble. Să susții că Moscova era neinformată despre ce se întâmpla în RSSM, condusă de trimișii ei, înseamnă să fii naiv peste măsură sau minciunos deosebit de cinic. Și, la urma urmei, dacă genocidul a fost „administrat” de trimișii Moscovei fără știința ei, de ce nu au urmat pedepse, de formă măcar.

Înverșunarea cu care Moscova se opune oricărei aprecieri obiective a defunctei URSS, reacționând cu vehemență la orice încercare de abatere de la constructele propagandistice din perioada sovietică, demonstrează că Rusia de azi nu se dezice, ci, dimpotrivă, dorește să preia moștenirea ideologică imperială în relațiile cu fostele „republici-surori”, că ea se vrea înlocuitoare deplină a Uniunii Sovietice. Altfel nu ar putea fi explicate, de exemplu, declarațiile absurde, rupte de realitate, pe care la face la adresa Chișinăului nu numai în legătură cu foametea, ci și cu identitatea și limba română.

De se ține cu dinții Kremlinul de falsul lingvisticii sovietice cu privire la două limbi est-romanice independente una de alta, despre două popoare deosebite pe malul stâng și drept al Prutului, de parcă nu ar fi existat clarificările lingviștilor de talie internațională, inclusiv ruși, ale academiilor de la Chișinău și București, Moscova?

Faptul implicării sale în chestiunile noastre interne atât de specifice ascunde niște scopuri agresive, asemănătoare celor din Ucraina. Numai având în gând ocuparea Republicii Moldova, numai planificând exterminarea intelectualității, ca după 28 iunie 1940, ca după 24 august 1944, narativele Moscovei despre „românizare”, „rusofobie”, „nazism” ar avea un oarecare sens. Unul criminal, firește. Cu toate că a evaluat greșit situația din Ucraina, înainte de 24. 02. 2022, Dmitri Medvedev (alias Putin) nu se gândește că gândirea lucidă nu e apanajul său, că poate greși și în cazul Republicii Moldova?

Fiindcă veni vorba, ar fi cazul să ne amintim, să comemorăm și genocidul transnistrenilor, din 1932-33, aflați atunci în componența Ucrainei, supuși foametei („golodomor”) ca ucrainenii. Ei încercau să se salveze trecând pe malul drept al Nistrului, în România, riscând să fie împușcați de grănicerii sovietici. Numărul morților din acea perioadă rămâne necunoscut.