Parlamentul găzduiește expoziția imersivă „Arta prinde viață” cu lucrări ale artiștilor moldoveni
928
Chișinău, 19 septembrie 2026 – Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, în perioada 14–30 septembrie, expoziția de artă imersivă „Arta prinde viață”. Evenimentul este organizat în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului Cultural și face parte din programul activităților dedicate deschiderii parlamentare.
Expoziția reunește reproduceri ale unor lucrări realizate de zece artiști reprezentativi pentru arta națională: Vladimir Ocușco, Dimitrie Sevastianov, Auguste Baillayre, Eugenia Maleșevschi, Ada Zevin, Igor Vieru, Valentina Rusu-Ciobanu, Mihail Grecu, Aurel David și Mihai Petric. Prin creațiile lor, artistii au contribuit la dezvoltarea artei plastice din Republica Moldova și la formarea patrimoniului cultural național.
Un element important al expoziției este utilizarea realității augmentate. Tehnologia le permite vizitatorilor să descopere operele într-un mod interactiv și să privească patrimoniul artistic dintr-o perspectivă contemporană. Animațiile 2D și 3D create de artista Oxana Căpățînă completează lucrările cu imagini în mișcare, voce și efecte sonore.
În sediul Parlamentului sunt prezentate reproduceri ale opt dintre cele zece lucrări animate în cadrul proiectului. Operele originale pot fi admirate la Muzeul Național de Artă al Moldovei, în cadrul expoziției de Artă Națională. Și acolo publicul le poate explora cu ajutorul tehnologiei realității augmentate.
Pentru accesarea conținutului interactiv, vizitatorii pot descărca gratuit aplicația Artivive, disponibilă în App Store și Google Play. După instalare, camera telefonului trebuie îndreptată spre lucrările marcate cu pictograma Artivive. Conținutul digital asociat va fi afișat apoi pe ecranul dispozitivului.
Expoziția este prezentată la Parlament și cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la fondarea Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Proiectul „Arta prinde viață” este o inițiativă a Muzeului Național de Artă al Moldovei, realizată în cadrul programului „Muzeele Viitorului”. Inițiativa urmărește valorificarea patrimoniului cultural prin folosirea noilor tehnologii și dezvoltarea unor modalități inovatoare de interacțiune a publicului cu arta.
Expoziția poate fi vizitată până la 30 septembrie, în holul de la parter al Parlamentului Republicii Moldova. Accesul oferă publicului posibilitatea de a descoperi lucrările artiștilor într-un format modern și interactiv.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















