Nicolae Negru // Căutarea unui candidat comun inutil

Semne diacritice

Recenta întrunire a mai multor reprezentanți ai opoziției pentru a identifica un candidat comun la alegerile prezidențiale din toamnă pare să fi fost convocată sub genericul „Patria e în pericol!”, dacă e să judecăm după componența celor prezenți și cui îi aparține inițiativa. Doar un pericol comun putea să-i unească pe oameni atât de diferiți din punct de vedere (geo)politic: proeuropeni declarați sau presupuși, ca Tudor Ulianvoschi, Ion Chicu, Ivan Ceban, unioniști de ocazie, ca Vlad Filat, putiniști și trădători de profesie, ca Igor Dodon, Irina Vlah...

Ion Chicu declara nu demult că se retrage din discuțiile privind identificarea unui candidat comun, partidul său hotărâse să meargă în alegerile prezidențiale cu propriul candidat. Ce l-a determinat să revină la aceeași masă? Critica lui Veaceslav Platon? Și celorlalți lideri nu le-ar strica să-și testeze popularitatea, potențialul electoral al propriilor formațiuni. Și MAN, și PLDM, și PSRM, și „Platforma Moldova” a Irinei Vlah au nevoie de un „rodaj” pe timp de campanie. De ce ar rata o asemenea ocazie? Fiindcă cineva o urăște la limita patologicului pe Maia Sandu?

De unde a apărut această idee a unui candidat comun care să reprezinte toate forțele politice atât de eterogene, de toate culorile, de la un capăt la altul al scenei politice? Prezintă într-adevăr Maia Sandu un pericol extraordinar pentru democrația, pentru viitorul Republicii Moldova, ca să justifice un asemenea efort extrem de dificil, compromițător pentru unii dintre politicieni? Prezintă, dar numai în mintea inflamată, bolnavă a cuiva. Un om cât de cât obiectiv, echidistant, ar zice că nu, că, dimpotrivă, Maia Sandu este președintele cu cele mai mari, mai importante realizări pe planul relațiilor externe ale Republicii Moldova. Numai ruperea dependenței de gazul rusesc cât face!

Sau poate tocmai independența energetică îi supără pe susnumiții tovarăși de suferință preelectorală? Sau faptul că președinta a încercat să pună căluș în gura propagandei de război a Rusiei? Încearcă unii politicieni să le transmită alegătorilor, sub diferite pretexte, furia Moscovei, să fie complice la războiul ei hibrid? Maia Sandu a contribuit, într-un fel sau altul, la fuga lui Plahotniuc, Șor, Platon... Legându-și soarta de Platon, e explicabilă și inițiativa Nataliei Morari. Iar dacă o fi visând în taină să devină ea „candidata comună”, motivul de ură se dublează.

Dar de ce și-ar lega destinul politic de oligarhul Platon Ceban și Chicu? De ce sunt atât de porniți împotriva actualei președinte Filat și Ulianovschi? De ce o urăsc mai mult decât iubesc independența energetică, începerea negocierilor de aderare la UE? Putem presupune că Filat plătește niște polițe legate de eliberarea sa din închisoare. Dar Ulianovschi de ce se compromite? Îi dictează Plahotniuc? Sau speră să devină el „candidatul comun”? În cazul acesta, cum își va îndemna alegătorii: să participe sau nu la referendum, să voteze da sau nu pentru introducerea în Constituție a integrării europene?

Aceasta ar fi trebuit să discute mai întâi participanții la întrunire, înainte de a vorbi despre un candidat comun: cum votează la referendum? Răspunzând, ar fi ajuns la futilitatea scopului urmărit de ei. Liderii Blocului „Împreună”, ai PSDE ș.a. și-au pus probabil această întrebare, de aceea au lipsit de la acțiunea Nataliei Morari. O absență care îi onorează.

De ce a lipsit Blocul „Pobeda” al lui Șor? Presupun că din altă cauză: fiindcă Platon și Natalia Morari își dau seama că, aliindu-se cu Șor, care a intrat deschis în serviciul Rusiei, se împușcă în piciorul „comun” și „rănesc” grav eventualul candidat. Ar fi de înțeles dacă socialiștii și șoriștii ar merge împreună la alegerile prezidențiale, dar ei luptă cam pentru același electorat și pentru grațiile Moscovei.

Ultimul sondaj IMAS ne spune că pentru UE ar vota 54 la sută din alegători, în timp ce împotriva UE s-ar pronunța doar 28 la sută din alegători. Aceștia din urmă sunt simpatizanții lui Dodon, bazinul său electoral este limitat și el, și alți candidați pro-Rusia nu au șanse de câștig - ponderea celor care ar vota pentru integrarea estică nu depășește niciodată 50 la sută. Dacă analizăm și alte date din sondajele de până acum, Maia Sandu poate învinge din primul tur. Așa că găsirea unui candidat comun împotriva ei pare nu numai foarte dificilă, aproape imposibil de realizat, compromițătoare pentru unii, ci și inutilă.