Nicolae Negru // (Auto)amăgire, suspiciune și speranță

Semne diacritice

Privite de la o parte, cu ochii presei de peste hotare, și din vest, și din est, rezultatele alegerilor prezidențiale arată ca o victorie zdrobitoare a unui candidat proeuropean împotriva unui candidat prorus. „Candidatul pro-UE câștigă alegerile din Republica Moldova în fața rivalului sprijinit de Putin”, a titrat New York Times, de exemplu.

Și oricât de „artificială” li s-ar părea unora, din afară și din interior, divizarea cetățenilor pe criteriul geopolitic, aceasta există și se manifestă pregnant în alegeri. Poate Maiei Sandu i-ar fi plăcut ca presa internațională să scoată în prim-plan lupta cu corupția, însă hotărâtor pentru victoria ei a fost factorul geopolitic, chiar dacă o parte din alegători pare să fi fost motivată de altceva.

Geopolitica de la Briceni la Taraclia

Conform sondajului after-poll, efectuat de CBS Research, doar 16% din vorbitorii de limbă rusă, participanți la alegeri, au votat cu Maia Sandu, 84% preferându-l pe Dodon. Dacă mai punem la socoteală faptul că Dodon a atras peste 90 la sută din voturile alegătorilor din Autonomia Găgăuză și raionul Taraclia, populat preponderent de bulgari, și doar 34 la sută din voturile vorbitorilor de limbă română, de pe întreg teritoriul republicii și din afară, contestarea caracterului etno-geopolitic al alegerilor prezidențiale seamănă a (auto)amăgire. Vorbitorii de limbă română au manifestat o preferință clară pentru candidatul pro-UE, iar vorbitorii de limbă rusă, cu o determinare și mai evidentă, - pentru candidatul pro-Rusia.

Derjimorda ca formă și Moska ca caracter

Unii consideră că Putin a pierdut în Republica Moldova, fiindcă Dodon a fost un candidat corupt, cu reputație compromisă, un Derjimorda ca formă și Moska ca caracter. Președintele rus s-a grăbit să o felicite pe Maia Sandu, pentru a-și camufla eșecul, ca și cum nu i-a îndemnat pe alegătorii moldoveni să aprecieze loialitatea lui Dodon față de Rusia. Faptul în sine de a se implica în favoarea lui Dodon, al cărui „chip moral” lasă mult de dorit, denotă aroganță, tupeu geopolitic, lipsă de respect față de cetățenii moldoveni.

690 mii de alegători au votat pentru Dodon doar fiindcă era sprijinit de Putin. Ceea ce nu e puțin. Pentru aproape 700 de mii de cetățeni moldoveni nu a contat politica, ci geopolitica. Comparativ cu 2016, Dodon a pierdut circa 150 de mii de voturi, căci, da, există în societatea noastră și cetățeni pentru care geopolitica nu înlocuiește moralitatea.

Factor obligatoriu, dar nu exclusiv

76 % din alegătorii tineri, 18-29 de ani, au votat pentru Maia Sandu și doar 24% pentru Dodon, reflectând niște schimbări de profunzime, lente, dar sigure în preferințele geopolitice ale tinerilor noștri. Majoritatea lor, iarăși dacă e să credem sondajelor, vede viitorul Republicii Modova în cadrul Uniunii Europene (inclusiv prin reunificarea cu România).

Alegerile de duminica trecută demonstrează că geopolitica este un factor obligatoriu, dar nu exclusiv. Nu e suficient să te declari proeuropean sau prorus ca să câștigi alegerile. Și nici nu a fost vreodată, orice s-ar spune. Contează cine „personalizează”, cine anume reprezintă orientarea geostrategică. Ca să câștigi trebuie să fii Maia Sandu, iar ca să pierzi trebuie să fii Dodon. Maia Sandu ar fi cîștigat și în 2016, dacă Plahotniuc nu ar fi trădat, sprijinindu-l pe Dodon.

Pesimiștii, sadomasochiștii, conspiraționiștii și euforicii

E prea frumos ca să fie adevărat, comentează pesimiștii victoria Maiei Sandu. Neputând suporta veștile bune, sadomasochiștii, naturali sau prefăcuți, de pe o parte și cealaltă a Prutului, s-au grăbit să ne „informeze” că ea a câștigat, fiindcă asta ar fi fost dorința tainică a lui Putin, care l-ar fi sprijinit pe Dodon doar de ochii lumii, căci ar exista o înțelegere ruso-germană în privința alegerilor prezidențiale din Republia Moldova. Mai bine rămânea președinte Dodon, din punctul lor de vedere, căci, ticălosul, nu își ascunde scopurile adevărate, ca Maia Sandu, „exponentă a stângii neomarxiste și globaliste”, care ne va vinde nemților. Ca în povestea lui Creangă cu drobul de sare de pe horn, ei își plâng și ne plâng de milă, anticipând nenorocirile pe care le va provoca noul președinte. De cealaltă parte, cu aceeași intensitate, alți cetățeni de-ai noștri trăiesc euforia minunilor de mâine pe care le va revărsa asupra noastră aceeași Maia Sandu.

Intrăm, așadar, într-un nou cerc al (auto)amăgirii, suspiciunii și speranței.