Nicolae Negru // „Afacerea istorică” și visele putiniștilor de pretutindeni

Semne diacritice

O reacție contradictorie în presa occidentală la schimbul „istoric” de deținuți între Occident și Rusia: bucuria legată de eliberarea unor deținuți politici din închisorile ruse este umbrită de prețul plătit pentru aceasta - punerea în libertate a unor spioni ruși și a unui asasin, Vadim Krasikov, agent al serviciilor speciale ruse, care l-a omorât, în centrul Berlinului, pe un lider cecen, cetățean al Georgiei.

Justiția germană a stabilit că Krasikov a acționat la comanda statului rus și, inițial, autoritățile germane refuzau să negocieze schimbul său. Pentru a le forța să cedeze, în Belarus a fost condamnat la moarte, pe 24 iunie 2024, un cetățean german, Rico Krieger, fiind acuzat de terorism și activitate de mercenariat. De ce în Belarus? Fiindcă În Rusia pedeapsa cu moartea este abolită. Despre importanța acordată eliberării lui Krasikov vorbește faptul că Putin, venit personal la aeroport, l-a salutat și l-a îmbrățișat ca pe un fost coleg. Cu o simplă referire la atribuțiile funcționale, nu poți justifica un președinte îmbrățișând un asasin.

Occidentul, deși ghidat de principii umaniste, e considerat a fi partea slabă, perdantă în această afacere, pe când Putin e desemnat câștigător, căci și-a atins scopul, chiar dacă a folosit metode nu tocmai corespunzătoare eticii creștine. Acum el poate trimite în Occident alți asasini (i-o fi trimis deja) și poate repeta „procedura” eliberării lor ori de câte ori va avea nevoie, luând ostatici și recurgând la șantaj.

S-a aflat cu acest prilej că și Navalnîi a figurat în lista persoanelor al căror schimb a fost cerut de SUA. Ipoteza că el a fost ucis premeditat în penitenciarul din nordul Rusiei, pentru a nu fi eliberat, apare azi cât se poate de verosimilă. Cazurile Krasikov, Navalnîi (ca să le cităm pe cele mai recente) sunt ca niște elemente ornamentale ce confirmă marca, excelența criminală, dacă vreți, a regimului putinist, comparativ cu naivitatea, moliciunea, conformismul occidental. Numindu-i „trădători” care „prezintă un pericol existențial pentru Rusia de azi”, ex-președintele Dmitri Medvedev i-a avertizat duminică pe foștii deținuți politici ajunși în Occident să nu se simtă nici acolo în siguranță, făcând aluzie că niște Krasikovi vor fi trimiși după ei.

Deși cu teroriștii nu se negociază, de data aceasta s-a negociat. Casa Albă a negat orice discuție a lui Biden cu Putin, dar, indirectă, prin intermediari, „convorbirea” lor a avut totuși loc, Putin a fost luat în seamă, în pofida izolării sale declarate, în pofida faptului că a fost dat în urmărire de către Tribunalul Penal Internațional. Iar candidatul la funcția de președinte al SUA, Donald Trump, l-a felicitat, în cadrul unui miting electoral, cu „încă o afacere grozavă”, în care unii filoruși au văzut și o predispoziție a Occidentului pentru a negocia cu Rusia soarta Ucrainei.

Alții au mers și mai departe, presupunând că Moscova ar fi obținut din partea Occidentului și promisiunea neadmiterii Ucrainei și Republicii Moldova nu numai în NATO, ci și în UE. Aceasta e ceea ce americanii numesc „wishful thinking”, adică o confundare a dorințelor ascunse ale individului cu realitatea. Dorința lui Putin de a avea o „sferă de influență” proprie, una cât de mică, alături de China, ca el să ia decizii după placul său în această „sferă”, fără ca Occidentul să se poată implica, influențează în mod misterios visele putiniștilor de pretutindeni, inclusiv ale celor de pe malurile Prutului.

Imaginația și fanteziile lor biruitoare și-au luat din nou zborul și doar faptul că în Ucraina au sosit avioanele F-16 îi mai împiedică să-l declare din nou pe Putin geniu geopolitic, pentru a uita de rușinea ce au pățit-o la începutul „spețoperației militare” din Ucraina, prezicând atunci ocuparea Kievului în câteva zile. Optimismul lor este ținut în frâu și de dronele și rachetele ucrainene ce lovesc aerodromurile, întreprinderile de prelucrare a petrolului din Rusia, alte ținte militare.

Și soarta submarinului „Rostov-pe-Don” nimerit a doua oară de ATACMS și înecat în Marea Neagră, lângă Sevastopol, trimite noi semnale de alarmă în plină ofensivă a armatei ruse pe linia frontului, ofensivă disperată pe care Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, o consideră „nesemnificativă”. Ucrainenii au urâtul obicei de a spulbera vraja lui Putin asupra unor intelectuali occidentali.