Acordul de Asociere, formele fără fond

Semne diacritice

Nu Rusia lui Putin, nici separatiștii transnistreni sau găgăuzi prezintă pericolul cel mare pentru realizarea Acordului de Asociere care va fi semnat vineri. Fără a neglija problemele pe care ni le poate crea, pe lângă cele pe care ni le-a creat deja „fratele mai mare”, acestea nu sunt insurmontabile, dacă există inteligență, voință și coeziune în societate, dacă statul e sănătos și instituțiile sale funcționează cum se cuvine.

În condițiile de azi, bucurându-ne de o asistență financiară, investițională, economică, politică, diplomatică enormă din partea UE și SUA, trenul european al R. Moldova poate fi deraiat doar de moldovenii înșiși, de politicienii noștri, în primul rând. Nesimțirea, egoismul, oportunismul și prostia unora dintre ei, mai cu seamă a celor cocoțați în vârful piramidei, sunt mult mai primejdioase, decât uneltirile în sine ale Rusiei.

Alegerile parlamentare din toamnă vor arăta dacă cetățenii noștri pot face distincția între ideea europeană și falșii purtători ai acesteia. Este o încercare grea, dar nu e cea mai grea care ne așteaptă după semnarea Acordului de Asociere. De altfel, sondajele arată că alegătorii nu vor schimba cursul european al R. Moldova din cauza unor politicieni stupizi, iresponsabili, iraționali.

Guvernarea actuală are experiența realizării reușite a planului de acțiuni premergătoare încheierii Acordului de ridicare a vizelor pentru călătoria cetățenilor Republicii Moldova în țările UE. Deși necesită un efort mult mai mare, realizarea Acordului privind comerțul liber aprofundat și cuprinzător cu UE ține iarăși de niște decizii de ordin „tehnic”, dictate de logica, angajamentele și condițiile acordului în cauză. Aici nu se poate simula sau trișa, adevărul ieșind imediat la iveală. Guvernul a și aprobat planul de acțiuni în acest sens.

Problemele pot apărea în procesul reformării instituțiilor care să asigure democrația, supremația legii, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, libertatea presei, drepturile minorităților, reformarea administrației publice, locale și centrale, a justiției, să consolideze statul de drept și lupta împotriva corupției. Instituțiile noi ca formă, dar vechi, „oligarhice”, prin fondul, prin esența lor, netransparente și subordonate politic sunt răul cel mai mare care poate fi făcut R. Moldova și cetățenilor săi mizând pe modernizarea statului, a economiei, a societății. De aici poate veni marea dezamăgire.

Înspăimântați de ceea ce a urmat după „Pădurea Domnească”, simpatizanții partidelor proeuropene au suportat cu stoicism, cu calm fatalist modul netransparent și dubios în care a fost concesionat Aeroportul Chișinău și privatizată Banca de Economii. Dar nu avem garanția că s-a ajuns la limită, că nu mai pot exista cazuri de acest fel, că nu vom mai fi folosiți ca ostatici ai unor interese obscure.

Oglinda, foaia de turnesol a democrației și „europenității” noastre este instituția partidului politic. Astăzi, partidele politice din R. Moldova funcționează ca niște SRL-uri, care pot fi vândute sau transmise prin moștenire. Sunt de fapt niște clone ale partidului comunist, cu denumiri de partide europene. Secretizarea surselor de finanțare îi protejează pe „sforarii” și „păpușarii” adevărați ai acestora. Interesele proprietarilor de partide nu coincid decât întâmplător cu interesele societății. Din această cauză, promisa de către partidele de guvernământ transparență în finanțarea partidelor, a mass-media, în acționariatul băncilor etc. este amânată din an în an. Nu există garanția că, schimbând partidele de la guvernare, schimbăm și finanțatorii.

Situația se complică prin absența unor partide de opoziție viabile, care să adune echipe de profesioniști. Faptul că cel mai mare partid de opoziție, PCRM, s-a compromis iremediabil, mimând democrația și integrarea europeană în perioada guvernării sale, apoi renunțând la cursul european, avantajează partidele proeuropene, dar nu avantajează R. Moldova.