Moment INEDIT la Vocea României. Marius Moga - DISPERAT
3616
realitatea.net Farsă în emisiunea „Vocea României” de ieri-seară. După ce un concurent a avut de ales între Moga şi Tudor Chirilă, mergând mai departe cu primul, Pavel Bartoş s-a întors din culise cu fratele geamăn al realului participant al concursului.
,,Concurentul s-a răzgândit. Regulamentul ne permite schimbarea opţiunii", a spus Bartoş. După câteva clipe de uluială a juraţilor, gluma a fost deconspirată: era vorba doar de fratele geamăn a lui Radu, tânărul care îl alesese pe Moga. ,,Mi-am dat seama că nu el. Are altă cămaşă şi barba era şi ea altfel", a zis Marius Moga. ,,Eu chiar speram că mă alesese pe mine", a afirmat Tudor Chirilă, dezamăgit că totul n-a fost decât o farsă a lui Pavel Bartoş.
Tot în emisiunea de ieri-seară, o adolescentă de 16 ani şi-a încercat şi ea norocul la „Vocea României”. Din păcate, n-a reuşit să impresioneze juriul, astfel că niciun scaun nu s-a întors.
În final, tânăra Ioana a început să plângă, iar Moga şi Smiley au mers pe scenă pentru a o consola. Tudor Chirilă i-a cerut să mai fredoneze câteva note, iar juraţii i-au confirmat fetei că are ureche şi voce muzicală. În final, Ioana s-a oprit din plâns.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















