Stiri

Moldova Eco-Energetică 2014 și-a desemnat câștigătorii. VEZI cine va primi salariul de o lună al viceministrului Economiei

Economie 07.12.2014 17:26 Vizualizări1669
Moldova Eco-Energetică 2014 și-a desemnat câștigătorii. VEZI cine va primi salariul de o lună al viceministrului Economiei

Douăzeci de proiecte eco-energetice au fost premiate în cadrul celei de-a III-a ediții a Galei Moldova Eco-Energetică. La eveniment au fost prezenţi peste o mie de promotori ai eficienței energetice și utilizării surselor de energie regenerabilă.

În anul curent, Competiția națională Moldova Eco-Energetică, în cadrul căreia sunt premiate inițiativele din domeniul energiilor regenerabile și eficienței energetice, a fost extinsă, fiind lansate două concursuri noi - „Târgul Ideilor Eco-Responsabile” și „Tehnologii Eco-Responsabile”.

În total, anul acesta s-au înscris în competiție 75 de participanți.

Premiul special a fost oferit școlii din satul Gaidar, din Găgăuzia, pentru proiectul de schimbare a sistemului de încălzire pe gaze cu unul ce utilizează biomasă. Centrala pe biomasă a fost instalată din fondurile Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”. Astfel, în sezonul rece 2013 – 2014, au fost economisiți peste 95 de mii de lei.

Totodată, pentru a premierea companiilor naţionale ce promovează soluții şi tehnologii inovative şi eficiente în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice, a fost introdusă categoria „Tehnologii Eco-Responsabile”. La această categorie, patru proiecte au fost desemnate câștigătoare.

Iar pentru că a a fost gazda „Moldova Eco-Energetică 2013”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” va primi finanțare pentru eficientizarea energetică a clădirii.

Tot în cadrul Galei, viceministrul Economiei și-a donat salariul pe o lună realizatorului unei turbine eoliane, care s-a înscris în concursul „Moldova Eco-Energetică”. Cu toate că proiectul nu a fost desemnat câștigător în cadrul galei, Consiliul „Moldova Eco-Energetică” a considerat că este un proiect care merită încurajare, iar Valeriu Triboi i-a oferit un premiu.

„Moldova Eco-Energetică” este cel mai mare concurs în domeniul eficienței energetice si surselor de energie regenerabilă. Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei, Agenția pentru Eficiență Energetică, cu sprijinul Proiectului Energie și Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și PNUD și al Fondului pentru Eficiență Energetică.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri