Miercurea MARE. Trădarea lui Iisus. Ce nu este bine să faci în această zi din Săptămâna Patimilor
2140
Miercurea Mare este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus fariseilor care voiau să-L ucidă, pentru treizeci de arginţi. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai tarziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post.
Miercurea Mare. Tradiții și obiceiuri
Dupa cum spun tradițiile din Saptamana Mare, Miercurea Saptamanii Patimilor este ultima zi in care se mai pot face treburi casnice. Astazi, mai este permis doar sa se spele rufe si sa se calce, dar si treburile campenesti.
De asemenea, este bine sa te impaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai buna in ultima perioada. Cel mai indicat lucru pe care poți sa il faci astazi este sa spui rugaciuni.
Nu este bine sa te enervezi sau sa arunci vorbe necurate in aceasta zi si nici sa te superi pe ceilalţi.
In anumite zone, se obisnuieste, ca in Miercurea Mare copiii sa mearga cu colindul la asfintitul soarelui, la final primind oua pentru a le inrosi.
Miercurea Mare – Femeia pacatoasa si Tradarea lui Iuda
Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.
Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – ucenicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in starea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare.
Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana, scrie SfatulPărinților.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















