Un medic din Telenești care a nenorocit o mamă și un bebeluș, acuzat din nou de MALPRAXIS
2993
Procurorii din Teleneşti au reluat urmărirea penală pe numele şefei Secţiei obstetrică a Spitalului raional din Telenești pentru neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale în timpul primirii unei naşteri, care a avut consecințe nefavorabile asupra mamei şi fătului.
Cazul a avut loc pe 25 ianuarie 2012, în Secţia maternitate a Spitalului raional Teleneşti, unde o pacientă fusese internată în săptămâna a 39-a de sarcină, după ce i s-a rupt prematur punga amniotică.
În urma manipulaţiilor medicilor în timpul naşterii premature, fătului i-a fost fracturată clavicula, iar mama a suferit complicaţii și a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, în urma cărora i-a fost înlăturat uterul şi colul uterin, iar ulterior i-a fost extirpat şi un rinichi.
Sesizată despre acest caz, Procuratura din Teleneşti a pornit o cauză penală și au fost efectuate o serie de acţiuni de urmărire penală, iar medicul care primise naşterea a fost recunoscut în calitate de bănuit de malpraxis.
De asemenea, procurorii au dispus efectuarea expertizei medico-legale de către experţii Centrului de Medicină Legală de la Chişinău. În concluziile lor din decembrie 2012, experţii moldoveni au arătat că nu există vina medicilor care au primit naşterea, concluzie menţinută şi în cadrul expertizei medico-legale repetate, din ianuarie 2014, efectuate tot la Chişinău. Astfel, în lipsa probelor care ar fi indicat asupra vinovăţiei medicului, acesta a fost scos de sub urmărire penală.
Totuşi, pentru elucidarea cazului, în anul 2014 procurorii s-au adresat autorităţilor judiciare din România pentru efectuarea expertizei medico-legale internaţionale în comisie de către medicii legişti ai Institutului Naţional de medicină legală „Mina Minovici” din Bucureşti, România. Recent, experţii români au concluzionat existenţa legăturii de cauzalitate directe între erorile medico-chirurgicale consecutive şi consecinţele nefavorabile asupra mamei şi fătului, şi anume prin decizia de primire a naşterii pe cale naturală, deşi era necesară intervenţia cezariană.
Astfel, odată cu apariţia unor fapte noi, procurorii au dispus reluarea urmăririi penale în privinţa medicului, aceasta fiind recunoscută în calitate de învinuită de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.
Dacă i se va demonstra vinovăția, aceasta riscă până la trei ani de închisoare.
De asemenea, procurorii urmează să califice și acțiunile celorlalți medici în acţiunile cărora, conform concluziei expertizei medico-legale internaţionale, au fost depistate deficienţe medicale la primirea naşterii.
17.12.2018
20:04
13.07.2018
11:40
19.04.2018
11:12
05.04.2018
18:02
18.03.2018
20:02
26.02.2018
08:04
19.02.2018
17:00
25.01.2018
07:30
22.12.2017
20:01
15.12.2017
20:30
13.06.2017
10:30
14.04.2017
17:03
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















