MAŞINILE electrice sunt mai PERICULOASE decât s-a crezut. Ce nu spune niciunul dintre marii producători
7413
Motoarele maşinilor electrice ar putea genera o serie de probleme pentru mediul înconjurător, în condiţiile în care acumulatorii puternici utilizează litiu, iar necesarul de electricitate va creşte şi probabil va proveni din surse fosile, arată un reportaj realizat de BBC, citat de agenţia de presă Mediafax.
Sunt maşinile electrice atât de ecologice cum aţi crede?
Conform estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, până în anul 2030, peste 125 de milioane de vehicule electrice vor fi înmatriculate în întreaga lume. Dar de unde provine litiul utilizat în acumulatorii acestor vehicule?
Cele mai mari stocuri de litiu sunt în Munţii Anzi. În Argentina, în provincia Jujuy există o serie de proiecte de extragere a litiului, contestate masiv de populaţiile indigene, care, la fel ca şi grupurile ecologice, sunt preocupate de consumul mare de apă necesar operaţiunilor de extracţie într-o regiune foarte aridă.
"În nord-vestul Argentinei, apa este expusă riscurilor majore. Proiectele de extragere a litiului necesită mult mai multă apă decât există aici", afirmă Pia Marchegiani, un activist pentru mediu din cadrul organizaţiei FARN.
Din zona Jujuy au fost extrase 14.000 de tone de litiu în anul 2018. Oamenii de ştinţă afirmă că pentru procesare a fost utilizată cantitatea de 420 de milioane de litri de apă potabilă.
Guvernul provinciei argentiniene Jujuy susţine că nu există nicio problemă privind resursele de apă potabilă.
„Oamenii trebuie să fie foarte confortabili cu ideea achiziţionării de maşini electrice fabricate folosindu-se litiu din Argentina", susţine Miguel Soler, secretarul de stat argentinian pentru Minerit.
Oamenii de ştiinţă avertizează că litiul nu este singura problemă de mediu asociată motoarelor electrice. „Trebuie să vedem imaginea completă. Nu trebuie să ne concentrăm doar pe maşină şi pe baterie, ci trebuie să ne gândim şi de unde provine electricitatea pentru încărcarea bateriilor. Este energie regenerabilă ori este curent electric produs din combustibili fosili?", declară Victoria Flexer, un profesor de Electrochimie citat de BBC.
Sursa: descopera.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
06:40
19.09.2026
04:10
19.09.2026
00:42
19.09.2026
00:22
19.09.2026
00:16
18.09.2026
23:24
18.09.2026
22:45
18.09.2026
22:17
18.09.2026
21:50
18.09.2026
21:12
18.09.2026
20:13
18.09.2026
19:47
18.09.2026
19:42
18.09.2026
19:41
18.09.2026
19:14
18.09.2026
19:13
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
















