Mandarine crescute în apartament, la Chișinău
6459
ÎNDELETNICIRE // Pentru masa de Crăciun din acest an, Melania Ţurcanu din capitală a avut mandarine proprii, crescute într-un ghiveci la bucătărie
La început, când doamnei Țurcanu îi venise ideea cultivării citricelor în casă, cei de-ai familiei nu au prea crezut că-i va reuşi şi au calificat-o mai mult ca un fel de zăbavă. Însă, rezultatele au depăşit orice aşteptări.
Miros de sărbătoare
„Un mandarin în ghiveci, deşi este o planta exotică, se poate adapta cu uşurinţă mediului din locuinţă. Mandarinul are un aspect special, iar fructele pot fi oricând consumate. Mai mult, planta poate fi un important element decorativ, pentru că fructele se coc încet, iar copăcelul poate avea concomitent şi fructe, şi flori frumos mirositoare. Condiţia principală pentru ca un mandarin în ghiveci să te bucure este să-i asiguri apă şi circa patru-cinci ore de lumină naturală în fiecare zi”, susţine Melania Ţurcanu.
Mandarin în ghiveci: sol bogat, căldură, lumină şi apă
Mandarinul se cultivă prin seminţe. Dintr-o mandarină mică (trebuie căutate cele mai mici, care au şi crenguţe, şi frunze) se scot seminţele. Se spală bine şi se ţin într-un şervet de hârtie alb, care trebuie menţinut permanent umed timp de două-trei zile. Când sâmburele a crăpat, se poate planta în pământ. Mandarinul are nevoie de un sol nisipos, combinat cu pământ gras. Cea mai bună combinaţie este – o parte de pământ gras, o parte de lut şi o parte de nisip.
„În funcţie de mărimea ghiveciului, în pământ pot fi puse una sau mai multe seminţe, la o adâncime de aproximativ un centimetru. Este bine ca ghiveciul să fie din ceramică (deşi se potrivesc şi cele din alte materiale), iar la fund, înainte de aşezarea solului, să fie puse câteva bucăţele de ceramică, moluz sau pietre de râu pentru o drenare mai bună”, spune Melania Ţurcanu.
Un mandarin în ghiveci are nevoie de temperaturi constante, în jur de 20 de grade Celsius. Vara, mandarinul poate sta pe balcon sau în grădină, într-un loc mai însorit. În casă are nevoie de foarte multă lumină, iar dacă este posibil, de razele directe ale soarelui. „Deci, locul în casă i se va găsi potrivit acestor condiţii”, afirmă doamna Ţurcanu.
Citrice proprii în ajun de Revelion
După plantare, solul trebuie udat la fiecare două-trei zile sau mai des, dacă aerul din casă este uscat. Pământul în ghiveci trebuie să fie mereu umed, pentru a stimula încolţirea.
După ce planta răsare, udările se răresc pentru a evita putrezirea rădăcinilor. Este nevoie de fertilizat mandarinul din ghiveci cu produse pe bază de fosfor care contribuie la înflorirea şi formarea fructelor.
Potrivit Melaniei Ţurcanu, primele flori - albe şi foarte parfumate - pot fi aşteptate prin martie sau aprilie. Cu o îngrijire disciplinată, mandarinele sunt coapte în noiembrie sau decembrie, tocmai în ajunul sărbătorilor de iarnă, când sunt deosebit de căutate.
Sfaturi pentru ca mandarinul să se simtă „ca acasă”
În jurul rădăcinilor, citricele au o reţea alcătuită din hifele unei ciuperci alături de care planta trăieşte în simbioză. În niciun caz nu curăţaţi de tot rădăcina copăcelului când o plantaţi în alt ghiveci, lăsaţi şi pământ din cel vechi în jurul rădăcinilor. Nu uitaţi să le lăsaţi să se dezvolte, deci alegeţi întotdeauna un vas cu diametrul potrivit pentru mărimea copacului.
Pământul din vas trebuie să permită scurgerea uşoară a apei.
Nu udaţi cu apă de la robinet. Este excelentă apa de ploaie, cu care puteţi pulveriza şi frunzele. Dacă nu aveţi posibilitatea să o obţineţi, lăsaţi cel puţin 24 de ore o găleată cu apă de robinet la temperatura camerei, pe care apoi o puteţi folosi la udat.
Citricele de apartament pot fi atacate de dăunători precum acarienii şi păduchii de frunză. În acest caz, folosiţi un insecticid de la magazinele de specialitate.
Mandarinii pot fi rezistenți la frig
Este bine de ştiut că, în general, mandarinii tolerează temperaturi de până la minus 9 grade Celsius sau chiar şi mai puţin, dacă sunt obişnuiţi încet-încet. Pe de altă parte, o scădere bruscă a temperaturii până la minus 4 grade fără ca înainte să fi fost temperaturi scăzute poate dăuna mai mult decât un ger de minus 6 grade Celsius. Mandarinii care au fost afectaţi de îngheţ pierd din frunziș, dar de obicei îşi revin. Arbuştii mici ca înălţime şi nu mai mari de 2-3 ani nu sunt la fel de rezistenţi la frig ca pomii care fructifică.
Mandarinii încep să fructifice la trei-patru ani după altoire. Citricele nu se mai coc după ce au fost culese, aşa că lăsaţi fructele în pom până când sunt coapte total.
Lilia Grubîi
25.11.2020
14:34
10.08.2020
15:19
10.08.2020
12:03
14.01.2019
12:50
07.12.2018
17:03
02.09.2018
20:01
26.04.2018
15:40
31.07.2017
19:01
05.06.2017
17:01
13.04.2017
07:30
27.03.2017
17:30
04.06.2016
13:42
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















