Mai puţin de 6 ore de somn pe noapte: Riscul de apariţie a cancerului sau a unei boli de inimă creşte de până la 3 ori
1646
Cercetători americani au realizat un studiu în care au analizat aproximativ 1.600 de adulţi, iar rezultatele sunt unele îngrijorătoare: un somn de mai puţin de 6 ore poate conduce la triplarea riscului de aparişie a cancerului sau a unei boli de inimă.
Adulţii de vârstă mijlocie, care au o tensiune mare, diabet de tip 2, o boală de inimă sau au suferit un atac cerebral se supun unui risc mare de apariţie a cancerului sau a unei morţi premature dacă dorm mai puţin de 6 ore pe noapte, potrivit noului studiu.
Un somn insuficient ar putea dubla sau chiar tripla riscul de a muri din cauza unei boli de inimă sau cancer.
În cadrul studiului au fost analizate tiparele de somn a aproximativ 1.600 de adulţi americani.
Somnul este un aspect foarte important al recuperării şi regenerării organismului. Somnul profund, în care o persoană intră doar dacă doarme un număr normal de ore, este necesar pentru organism întrucât contribuie la eliberarea hormonilor necesari reparării celulelor şi recontruirii ţesuturilor la nivelul creierului şi al corpului.
Participanţii la studiu au dormit o noapte într-un laborator de somn în anii 90, iar cercetătorii i-au supravegheat până în 2017 când au descoperit că, în general, ccel mai probabil, cei care dormeau mai puţin de 6 ore pe noapte, muriseră.
De asemenea, aceştia au descoperit că există un risc crescut de moarte prematură în cazul celor care suferă de boli cronice (sau de lungă durată) şi care dormeau mai puţin de 6 ore pe noapte.
În cadrul studiului au fost analizate tiparele de somn a 1.654 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 de ani şi 74 de ani. Iar cercetătorii au analizat cauza morţii până în 2016.
Astfel, aceştia au descoperit că 512 persoane au decedat, o treime din acestea din cauza unei boli de inimă sau atac cerebral iar un sfert din cauza cancerului.
Studiul a fost publicat în Journal of the American Heart Association, informează gandul.info.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.09.2026
15:00
10.09.2026
14:54
10.09.2026
14:46
10.09.2026
14:34
10.09.2026
14:33
10.09.2026
14:26
10.09.2026
14:20
10.09.2026
14:19
10.09.2026
14:17
10.09.2026
14:10
10.09.2026
13:51
10.09.2026
13:47
10.09.2026
13:38
10.09.2026
13:18
10.09.2026
12:51
10.09.2026
12:27
10.09.2026
11:37
10.09.2026
11:36
10.09.2026
11:25
10.09.2026
11:19
10.09.2026
11:14
10.09.2026
09:56
10.09.2026
03:05
10.09.2026
01:43
10.09.2026
00:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
















