VIDEO // Sute de profesori PROTESTEZĂ în fața Guvernului. Aceștia cer MAJORAREA salariilor
4158
UPDATE // Participanţii la marşul şi mitingul de protest au lansat un Apel, prin care își exprimă profunda indignare faţă de indiferenţa sfidătoare cu care sunt trataţi angajații din educație de către conducerea ţării. ”Suntem aici pentru a ne revendica, perfect legitim, o viaţă decentă acum! Vom fi perseverenţi şi solidari în acţiuni, până vom obţine soluţionarea cerinţelor noastre!”, se arată în document.
Pedagogii din toată R. Moldova au reluat astăzi acțiunile de protest. Aceștia au mers în marș pe bulevardul Ștefan cel Mare, iar acum s-au adunat în fața Guvernului.
Zeci de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică.
Profesorii continuă să ceară majorarea salariilor cu 50 la sută.
Amintim că Federația Sindicală a Educației şi Ştiinţei, care întruneşte circa 115 mii membri de sindicat, a cerut Guvernului, la finele anului trecut, majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017. Deși au purtat negocieri cu Guvernul, sindicaliștii s-au arătat dezamăgiți de rezultate și au menințat cu o grevă generală.
20.02.2024
10:17
14.02.2024
14:48
29.06.2023
10:14
11.10.2022
11:36
09.07.2021
14:20
07.06.2021
10:13
26.04.2021
09:50
10.08.2020
12:31
03.08.2020
11:03
25.06.2020
10:02
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















