Lideri europeni discută despre înfiinţarea într-o ţară de pe continent, dar în afara UE, a unei tabere pentru solicitanţi de azil respinşi
1902
Agerpres
Premierul Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, a afirmat marţi că poartă negocieri cu alţi lideri europeni despre înfiinţarea într-o ţară de pe continent, dar în afara Uniunii Europene, a unei tabere pentru solicitanţi de azil respinşi, relatează miercuri agenţia Reuters.
Potrivit media daneze, Germania, Olanda şi Austria figurează printre ţările implicate în discuţii şi există speranţa că un proiect-pilot iniţial ar putea deschide calea pentru un nou sistem european în domeniul azilului ce va oferi un control mai mare decât sistemul actual.
„Sunt optimist. Pe baza discuţiilor mele cu alţi lideri europeni - şi a dialogului ce are loc la nivel oficial - mă aştept să fim în măsură să facem primul pas în acest an'', a declarat Rasmussen într-un discurs care a marcat Ziua Constituţiei.
Convorbirile au loc direct între guverne europene, şi nu în cadrul UE, a precizat premierul danez pentru media locale.
„Sincer fiind, va fi într-o ţară care nu este pe lista cu destinaţii preferate ale migranţilor sau ale traficanţilor de fiinţe umane'', afirma Rasmussen în discursul său.
Afluxul în Danemarca de solicitanţi de azil care fug de război şi de violenţe din Orientul Mijlociu şi din alte regiuni a scăzut la circa 1.000 în primele patru luni ale acestui an, faţă de 21.000 în 2015. Comparativ cu ţările vecine Suedia şi Germania, Danemarca a oferit azil în general unui număr mai mic de persoane raportat la populaţia sa.
Rasmussen a refuzat să comenteze pentru media locale ce ţări ar putea găzdui o astfel de tabără, deşi el a spus că va fi într-un loc care „nu este îndeosebi de atractiv'' pentru traficanţi. Biroul premierului a refuzat de asemenea să ofere mai multe informaţii, precizează Reuters, citată de Agerpres.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















