Legătura neştiută dintre POST şi CANCER. Ce se întâmplă cu persoanele care ţin post
5148
sursa: google.ro Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale.
Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel Chirilă, e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos!
Potrivit dr. Chirilă, pe primul loc în topul cauzelor îmbolnăvirii se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini. De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile.
Mezelurile și zahărul, cele mai „păcătoase”
Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon).
Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!
Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen.
Renunțați la fumat și țineți post!
Fumatul poate duce şi la instalarea cancerului de plămân. De altfel, 85% dintre bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. În plus, printre cele zece reguli de aur ale prevenţiei este trecut şi postul.
Postitorii fac foarte rar cancer, aşa că e bine să postiţi periodic! Apoi, e benefic să faceţi zilnic mişcare: plimbare, înot, metanii, gimnastică, în funcţie de preferinţe!
Stările conflictuale agravează efectele devastatoare ale stresului de orice natură. De aceea, trăiţi în pace cu toată lumea, scrie doctorulzilei.ro.
31.01.2019
10:02
23.01.2019
18:30
21.01.2019
14:02
18.01.2019
18:04
17.01.2019
15:02
15.01.2019
11:03
19.12.2018
08:01
18.12.2018
09:02
17.12.2018
18:05
23.11.2018
20:30
20.11.2018
11:38
30.10.2018
19:40
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















