Iurie Leancă, în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE: „Mâine este un nou început pentru noi, o resetare”
950
gov.md Dezbaterea publică „Drumul Moldovei spre Europa – Ce urmează?”, desfășurată astăzi la Bruxelles a adunat zeci de reprezentanți ai societății civile, mediului academic, instituțiilor europene și a corpului diplomatic acreditat la Bruxelles.
Premierul R. Moldova, Iurie Leancă, a vorbit în fața participanților la dezbatere despre viitorul relațiilor dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, după semnarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb, eveniment care va avea loc mâine, la Bruxelles.
„Mâine este un nou început pentru noi, o resetare pentru țară. Este o foaie de parcurs cuprinzătoare de modernizare, cu etape clare și angajamente obligatorii care vor remedia problemele sistemice cu care se confruntă Republica Moldova. Suntem hotărâți să asigurăm cetățenilor noștri demnitatea firească unui stat democratic liberal, cu instituții moderne, separarea puterilor, a statului de drept, libertatea antreprenorială, justiție și egalitatea socială”, a declarat premierul, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Printre prioritățile R. Moldova anunțate pentru perioada următoare se numără reformele interne în domeniul corupției, instanțele judecătorești, procuratura, mediul de afaceri etc., care „vor face Moldova un stat membru al Uniunii Europene” către anul 2020.
„Aceste reforme înseamnă un viitor pentru Republica Moldova, care va răspunde așteptărilor cetățenilor săi. Vreau ca oamenii să simtă că viața lor se schimbă în bine zi de zi, cu posibilități economice mai bune și acces la infrastructura de calitate”, a mai menționat șeful Executivului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















