Stiri
Irina Vlah: Găgăuzia trebuie să aibă același statut pe care-l va obține Transnistria
Politică
18.10.2019
18:01
3467
3467
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah susține că legile privind statutul Găgăuziei și al Transnistriei trebuie să fie identice.
Vlah a precizat că și-ar dori ca statutul celor două regiuni fie sub formă de autonomie. Declarația respectivă a fost făcută de către Vlah la postul de televiziune TVC21, scrie deschide.md.
„Și pentru Autonomia Găgăuză, și pentru presupusa autonomie transnistreană legea trebuie să fie identică. Acest lucru trebuie să-l negociem toți împreună, dar nu să ne luptăm între noi”, a spus Irina Vlah.
Bașcanul a mai spus că Transnistria trebuie să se întoarcă în „statul unitar”.
Amintim că, recent, președintele Legislativului, Zinaida Greceanîi, a declarat că Parlamentul de la Chișinău va încerca să adopte „proiectele de legi găgăuze” până la 23 decembrie, când se va sărbători a 25-a aniversare de la constituirea Autonomiei Găgăuze.
Stiri relevante
16.05.2024
15:21
12403
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
11.07.2021
20:57
28006
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
09.06.2021
15:14
27708
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
11.01.2021
09:01
39036
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
17.12.2020
09:43
26758
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
11.11.2020
17:38
7758
DOC // Procuratura Generală și SIS ar putea INVESTIGA cazul privind tirajul de zeci de mii de ziare electorale pentru Igor Dodon
01.07.2020
18:39
8007
Maia Sandu CONDAMNĂ sechestrarea lui Gațcan și vine cu SOLUȚIA pentru a pune punct acestui dezmăț: „Este foarte grav fenomenul de azi – mai întâi îl fac pe Gațcan deputat de Hâncești, apoi îl închid în beciuri”
28.06.2020
19:15
5327
VIDEO, FOTO // „Dodon a trimis un adevărat DESANT de poliție împotriva copiilor la „OrheiLand”, ACUZĂ Partidul „ȘOR”. „Este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în R. Moldova”
03.06.2020
19:24
6533
Aurelia Peru-Balan: „Chicoismul” și lamentările opoziției „de mămăligă”
02.06.2020
15:17
5172
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
Top stiri
24.09.2026
11:42
22
Erdogan, către Zelenski: Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră nu pot fi justificate
24.09.2026
11:40
40
Evaluarea confirmă menținerea accesului la naștere după suspendarea centrului perinatal din Ștefan Vodă; asistența ginecologică va fi păstrată local
24.09.2026
11:30
153
Agent AI creat de OpenAI a accesat fără autorizație un portal al Guvernului Australiei
24.09.2026
11:19
157
Instanța restabilește temporar accesul CNN, MS NOW și Politico la Casa Albă, după ce administrația Trump a invocat securitatea națională
24.09.2026
11:10
183
Mihai Popșoi și Khaled El-Enany au discutat extinderea cooperării dintre Republica Moldova și UNESCO
24.09.2026
11:02
207
Luminița Vâlcea propune ca platforma eSănătateaMea să-i cheme pe români la vaccinare
24.09.2026
11:01
299
Imagini EXCLUSIVE de la Florești // SPIONAJ aerian peste R. MOLDOVA din partea Rusiei. Drona rusească prăbușită la Florești avea cameră de supraveghere. Aparatul de zbor s-a lovit de un copac și a explodat
24.09.2026
10:42
212
7000 de euro pentru mușamalizarea unui dosar de viol: trei tineri din Chișinău, cercetați de PA și CNA pentru trafic de influență
24.09.2026
10:38
542
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
24.09.2026
10:35
250
Mihai Popșoi, la Summitul „Platforma Crimeea” de la New York: Republica Moldova susține integritatea teritorială a Ucrainei
24.09.2026
10:20
283
Starship se pregătește pentru primul zbor orbital: SpaceX ar putea lansa misiunea pe 28 septembrie
24.09.2026
09:58
311
Studenții britanici, îngrijorați că lucrările lor ar putea fi folosite pentru antrenarea inteligenței artificiale
24.09.2026
09:49
297
O dronă a oprit timp de 45 de minute toate zborurile de pe aeroportul din Berlin
24.09.2026
09:42
433
Maia Sandu denunță PROVOCĂRILE Moscovei, după ce mai multe drone au intrat în spațiul aerian, iar una a explodat la Florești: „Războiul Rusiei pune în pericol întregul continent!”
24.09.2026
09:29
456
Dronele lansate de armata lui Putin, un PERICOL pentru moldoveni. Igor Grosu: „Este o încălcare flagrantă a suveranității noastre!”
24.09.2026
09:23
486
BREAKING NEWS // Dronă prăbușită și EXPLOZIE puternică în raionul Florești. Forțele de intervenție au izolat zona
24.09.2026
08:38
394
Xi Jinping, întâmpinat personal de Donald Trump la Washington, într-o ceremonie rară
24.09.2026
08:22
470
Ministerul Apărării: Patru drone au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zona de nord, închisă
24.09.2026
02:53
562
Controlul la AMDM a scos la iveală vulnerabilități sistemice. Ministerul Sănătății impune 25 de măsuri
24.09.2026
02:34
504
Premierul Australiei acuză un agent OpenAI că s-a „infiltrat” pe un site guvernamental
24.09.2026
02:20
595
Șefii OpenAI și Anthropic cer la ONU standarde globale pentru inteligența artificială
24.09.2026
01:47
555
Cursa pentru supremația în inteligența artificială, în centrul întâlnirii dintre Trump și Xi
24.09.2026
01:28
648
Trump îl invită pe Putin la summitul G20 din Miami, în plin efort diplomatic pentru încheierea războiului din Ucraina
24.09.2026
01:19
584
Ministerul Sănătății a evaluat Spitalul Clinic Bălți: raportul indică deficiențe sistemice și cere un plan de măsuri corective
24.09.2026
01:02
559
Vaccinurile pneumococic, antigripal și HPV, tot mai solicitate. Specialista atrage atenția că părinții ezită să-și vaccineze copiii
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
24.09.2026
09:29
24.09.2026
09:23
24.09.2026
08:38
24.09.2026
08:22
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















