INTERZIS după 20 de ani în Parlamentul R. Moldova, Vladimir Voronin a anunțat ce va face mai departe: „Nu se mai poate aşa ceva”
3227
Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) a acumulat puțin peste 50 de mii de voturi la alegerile parlamentare din 24 februarie curent și pentru prima data în ultimii 20 de ani nu a acces în Legislativ. Cu toate acestea, veșnicul lider al PCRM, Vladimir Voronin, spune că nu are de gând să se retragă din politică.
„Continuăm lupta în partid. Noi o să lucrăm mai departe. Eu nu văd alte forţe care să lupte pentru interesul naţional al ţării. Cei care se apropie acum de miliarde, ei nu sunt patrioţii R. Moldova, ci duşmanii R. Moldova, chiar dacă au statut de deputat. Asta pentru că acest statut nu a fost dobândit prin luptă legală”, a declarat Voronin, în cadrul unei emisiuni de la „Moldova 1”.
Comunistul a dat asigurări că va fi cu ochii pe cei care se află la putere. „Eu o să fiu în viaţa politică. O să mă strădui să fac aşa comentarii, ca să nu le fie trist celor din Parlament. Uneori, din exterior se vede mai bine decât din interior. Le vom explica oamenilor că nu se mai poate aşa ceva”, a spus Voronin, care în ultima perioadă se făcea remarcat doar prin glumițele din plenul Legislativului.
Voronin a mai adăugat că PCRM va participa la alegerile locale de anul acesta, dar nu țintește funcția de primar general al capitalei. „Nu știu cine va îndrăzni, cine se va avânta la postul de primar al Chişinăului”.
02.10.2025
11:58
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
29.07.2025
13:56
28.08.2024
17:30
13.04.2023
16:17
06.10.2022
18:39
29.07.2022
11:10
13.07.2022
11:55
26.05.2022
14:02
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















