INTERVIU DE EXCEPȚIE // Horațiu Mălăele: „Și actorii sunt oameni. Cred. Sper”
5736
sursa: viva.ro În prezența lui, râsul devine visceral, iar lacrima se prelinge din suflet. Genial pe scenă, genial și în afara ei actorul și omul – o dihotomie pe care nu o agreează în niciun context – se contopesc într-un tot monumental: Horațiu Mălăele. Actorii sunt și ei oameni și simt, se tem, au angoase, dar și clipe de fericire inegalabilă. Pe toate le-a trăit și le-a simțit din plin și despre ele ne-a vorbit Horațiu într-un interviu de excepție.
Veți fi Ilie Moromete în cea mai recentă ecranizare a operei lui Marin Preda. Cum a venit acest rol si care a fost primul lucru ce v-a trecut prin minte atunci când vi s-a propus?
Propunerea a venit din partea regizorului Stere Gulea. La început, am rămas în plasa unei îndelungi uluieli, după care m-am dus acasă, am recitit opera lui Preda și m-am luminat. După această dumireală, am ajuns la concluzia ca e posibil. Așa încât a doua zi i-am dat telefon lui Stere și i-am spus că sunt de acord.
De ce uluit?
Pentru că prima operă cinematografică a lui Stere a imprimat un personaj destul de puternic și mi-a fost destul de greu să mă despart de imaginea lui Moromete- Rebengiuc. După aceea, mi-am dat seama că e vorba despre o nouă compoziție chimică, despre o altă perioadă și așa mai departe. Toate puse în balanță m-au făcut să cred că pot să mă gândesc la acest personaj aproape mitologic.
Desprinderea de imaginea lui Victor Rebengiuc a fost cea mai mare provocare pe care v-a lansat-o personajul Ilie Moromete?
Nu neapărat. M-am gândit că este posibilă și o altă variantă a personajului, cu atât mai mult cu cât au trecut vremuri, s-au schimbat mentalități, s-a schimbat o dinamică cu alta, și chiar felul de a privi filmul, pe Marin Preda și satul românesc.
Există, așadar, în această variantă a ecranizării, o raportare la realitatea socială actuală, a fost regândit cumva filmul pentru a contura și un profil al României de acum, al țăranului modern sau rămâne la nivelul adevărului literar inițial?
Dincolo de reacțiile noastre subiective, filmul aduce cred un Ilie Moromete așa cum a fost gândit de Preda. Nu vreau să explic care a fost chimia facerii acestui personaj, pentru că, așa cum spunea Picasso, „Vai de capul ei, operă, dacă este întrecută de teorie”. Ce s-a făcut în plus, dacă s-a făcut ceva în plus, rămâne să vedeți.
Sunteți efervescent. Mulți vă caracterizează drept savuros. Sunteți clar un actor plin de vigoare pe scenă. Cum sunteți dincolo de ea? Ce vă place să faceți când nu jucați sau nu desenați?
Nu știu dacă a fi savuros este o calitate. Sunt așa cum sunt și mă simt destul de bine în pielea mea. Acesta este modul meu de a funcționa.
Într-un interviu acordat TVR, vorbeați despre profesia de actor și despre combustia de pe scenă, dar mai ales de dincolo de ea. Ce simțiți că vă consumă cel mai tare, minutele din fața publicului sau „colcăiala” care se întâmplă în afara spectacolului?
Toate deopotrivă în alt fel. Pentru că vorbeam despre mentalități, există o impresie cum că lumea din teatru sau actorii din teatru mai mult se distrează. Este o formă naivă de a vedea viața actorului. Dincolo de gard, se află un om extrem de grijuliu cu ceea ce face, extrem de sârguincios, de multe ori complexat, de multe ori distrus. Sunt mii de îngrijorări care traversează viața unui actor.
Există vreo teamă pe care o aveți cu privire la profesia dumneavoastră?
S-a făcut un studiu cu privire la cea mai mare teamă a umanității, plecând de la ideea preconcepută că ar putea fi frica de moarte. S-a stabilit, însă, că cea mai mare frică a umanității este teama de vorbit în public. Teama dintotdeauna a actorului este ca, la un moment dat, să se scurt-circuiteze și să nu mai știe ce spune. Este, de altfel, și o celebră temă pirandelliană.
Deși este greu de crezut că și actorii s-ar confrunta vreodată cu teama de vorbit în public…
Da, dar există. Nu vă înțeleg mirarea… E ca și cum am vorbi despre două categorii distincte: oameni și actori. Și actorii sunt oameni. Cred. Sper. Deși, la un moment dat, tatăl unui mare actor, Florin Scărlătescu, spunea: „Am doi copii și-un actor”.
Grație unora dintre rolurile de pe scenă, dar mai ales datorită scheciurilor de la TV, sunteți perceput drept umorist. Vă considerați un actor de comedie?
Nu. Sunt un actor. Asta nu înseamnă că nu joc mai multă comedie. Sunt mulți actori care stau, pe nedrept, sub o etichetă. Printre ei ar fi și marele Toma Caragiu. El este perceput, din aparițiile lui la televiziune, ca un actor eminamente comic. Dar, dacă televiziunea ar fi avut timp și grijă să conserve rolurile mari pe care le-a jucat în teatru Toma, ați fi putut vedea cât de uluitor a fost acest actor.
Care este cea mai valoroasă lecție pe care ați învățat-o din copilărie? Și cine v-a oferit-o?
Am avut mulți oameni pe care i-am iubit și care, într-un fel, mi-au creat culoare. De exemplu, desenam foarte prost, motiv pentru care în clasa I, toată lumea a luat premiul I, numai eu al II-lea. Atunci m-am izbit cu toată puterea de un om, zâna sufletului meu, Nicu Gherghe, care, cu dibăcie, mi-a spus alte lucruri despre mine și atunci m-am apucat de treabă. Și am început să desenez și continui să fac asta de aproape 60 de ani. Acel premiu doi nu a fost o direcție pentru ce avea să urmeze mai târziu, ci o corecție.
De la cine ați moștenit umorul și căruia dintre copii i-ați transmis această moștenire?
Cred că umorul l-am moștenit de la amândoi părinții mei, și de la mama, și de la tata, dar, ce-i drept, tatăl meu este mai ludic și mult mai agitat în ale umorului. Mama avea darul povestirii și, totodată, extraordinar de mult umor.
Ați copilărit într-o perioadă grea pentru România. La finalul anilor 50 se simțeau încă efectele războiului și tot mai pregnant cele ale comunismului. Dumneavoastră și familia dumneavoastră, cum le-ați simțit?
Copii fiind, eram inconștienți, dar, după aceea, când ne-am mai deșteptat și am început să punem urechea la spusele părinților, am aflat că, de fapt, copilăria noastră a locuit într-o cruntă sărăcie. Mai târziu, ne-am îngrozit de-a binelea pentru că, la venirea comuniștilor, cele două familii – a tatălui și a mamei – erau considerate chiabure. Deci niște oameni avuți. Dar cum, nu înțeleg, pentru că eu am copilărit în casele lor, iar acestea erau niște case dărăpănate, cu pământ pe jos. Comuniștii nu s-au sfiit totuși să le ia casele, vitele și tot ce aveau. Dar ei au fost atât de mândri, că nu au vrut să lucreze la Colectiv pe pământul lor. Să-i obligi să muncească pe propriul pământ furat era o aiureală, semăna a blestem, o formă de cinism fără seamăn. Și atunci, moșul meu din partea tatălui nu a mai muncit deloc, iar celălalt, din partea mamei, mergea pe jos 11 kilometri în fiecare zi, undeva la Motru, să fie paznic de noapte la un garaj.
Revenind la „Moromeții”, m-am bucurat că am participat la filmul ăsta si pentru că mi-am regăsit copilăria și pe oamenii copilăriei mele de la țară, cu toată tipologia aceasta fantastică pe care o regăsim în fiecare sat, inclusiv în Siliștea Gumești a lui Preda. A fost așa … o revenire în timp în această fabuloasă și, în același timp, miraculoasă lume.
Când ați urcat prima data pe scenă și cum v-ați descurcat?
Se întâmpla la Târgu Jiu, la Casa de Cultură 23 August. Aveam șase ani, am spus poezia „În țara lui Mură-n Gură” și am avut un mare succes care, evident, nu mi-a dat nimic de gândit pe atunci. Acum, de câte ori ajung acolo, în Sala Elvira Godeanu, sunt de o mie de ori emoționat. Aceasta și datorită faptului că acolo am avut prima mea expoziție de grafică, caricatură și acuarele, și pentru că acolo am avut primul succes cu niște tablouri care mi-au fost furate. Dar furatul ăsta mi-a creat o potecă destul de serioasă spre Institutul Grigorescu, pentru că hoții au avut un recurs la conștiință și au dat un telefon la Institut, de unde mi-a fost înmânată o scrisoare prin care eram rugat să mă prezint la ei la examenul de admitere.
Totuși, în loc de artele plastice ați ales teatrul, iar caricatura a rămas la nivel de pasiune.
Nu sunt numai caricaturist. Am făcut vreo 100 de tablouri în ulei, pe care le-am vândut în toată lumea. Am debutat prin a fi acuarelist și continui sa fiu. Acum am descoperit o tehnică, nu mai bună, dar mai eficientă – tehnica acrilicului. În timpul liber mai fac și caricaturi. De fapt, eu nu fac o caricatură în sensul semantic al cuvântului, ci, mai curând, o grafică satirică.
Părinții v-au văzut în roluri grele? Cum a fost? V-au lăudat, v-au criticat?
Prima dată, într-o piesă, m-a văzut mama. Jucam în „Pălăria florentină”, examenul meu de diplomă, cu care avusesem un oarecare succes la premieră. Și, pentru că era prima dată când mama, după patru ani de Institut, venea să mă vadă, am găsit de cuviință că trebuie să accelerez lucrurile și să arăt ce pot. Și am făcut toate tumbele din lume, am zburat în Cosmos și am venit înapoi și am avut un succes formidabil. Mândru de ceea ce făcusem, după ce m-am demachiat, am ieșit în stradă și am întâlnit-o pe mama, pe care am întrebat-o emoționat: „Mama, cum ți s-a părut?” Iar mama mi-a zis: „Valentine (eu sunt și Valentin), trebuie neapărat să îți pui dintele ăla pe dreapta”.
Tata m-a văzut în foarte multe spectacole. Era un mare iubitor de actori și, la un moment dat, am avut marea bucurie să vin cu el la București și să îi prezint câteva vârfuri ale actorimii. A fost formidabil când, la o gală festivistă, i-am făcut cunoștință cu toate personalitățile vremii. Ca să se coloreze puțin atmosfera, a fost prezentată si o secvență din piesa „Take, Ianke și Cadîr” cu cei trei monștri – Gheorghe Dinică, Marin Moraru și Radu Beligan. Am venit cu tata la cabină – eram prieten cu toți trei – și m-am dus la Radu Beligan să i-l prezint tatălui meu, crezând că Radu este omul pe care ar vrea să îl cunoască prima dată. Apoi l-a cunoscut pe Marinuș, după care, fără să îl prezint, s-a dus singur la Dinică și i-a spus: „Domnule Dinică, am văzut o lume minunată, formidabilă, dar, dintre toți ăștia, eu pe dumneavoastră am vrut să vă cunosc”.
Aminteați, la un moment dat, că ați fost exmatriculat „de foarte multe ori”? De ce? Și ce înseamnă „de foarte multe ori”?
De 10-15 ori. Făceam nefăcute. De exemplu, odată am fost în situația de a fi exmatriculat din toate școlile din țară fără drept de reînscriere, pentru că făcusem o caricatură a unui profesor și, în naivitatea mea, am decis să o pun în ramă. Și am luat un tablou din clasă, i-am scos fotografia și am pus caricatura în rama aia. Nu mi-am dat seama că puteam fi implicat politic pentru asta. Dar eu scosesem fotografia lui Lenin. Eram destul de inconștient prin clasa a X-a. Am intrat atunci într-un nămol cu implicații politice, după care a urmat exmatricularea. Dar au avut nevoie de mine pentru că desenam la o revistă a orașului, așa că m-au reprimit. Am rămas, totuși, două fericite săptămâni exmatriculat, ei crezând că îmi fac un mare rău.
În dragoste ați avut un succes la fel de mare ca în teatru? Ați iubit mult?
Iubirea, sub orice formă, este rațiunea de a trăi. Dacă vă referiți la femei, iubirea mea îmbracă o singură formă: soția mea.
Ce credeți că nu s-a spus până acum despre dumneavoastră, dar v-ar plăcea ca lumea să știe?
Cred că nu se știe că joc tenis de 25 de ani în fiecare zi. Că joc cel puțin trei partide de șah în fiecare zi. Că citesc zilnic piese de teatru. Că sunt paralel cu politica. Că încerc și nu cred să reușesc să învăț engleză. Că iubesc câini și în special pe buldogul meu francez, Boris. Că îmi plac Parisul, Veneția și Sankt Petersburgul. Că iubesc România și când strănută și când e fericită. Că îmi place mâncarea japoneză … Și alte zeci de lucruri care nu se știu și poate e mai bine așa.
Dacă ați face o caricatură a României azi, cum v-ați imagina-o?
Sursa: viva.ro
16.03.2022
13:59
4524
INTERVIU // „Depunerea cererii de aderare a R. Moldova la UE, semnată în această conjunctură internațională, înseamnă că există o deschidere fără precedent față de regiunea noastră din partea UE”
24.11.2020
12:58
8187
INTERVIU // Ion Testemițanu: „Sunt sigur că se va SCHIMBA conducerea FMF. Este destul cât am răbdat, am tăcut, i-am iertat pe toți cei care și-au bătut joc de fotbaliști și antrenori”
22.12.2018
11:40
5511
INTERVIU // Ce-și dorește Andreea Esca de la Moș Crăciun? Declarația EXCLUSIVĂ a vedetei
14.12.2018
12:24
4317
Interviu SINCER // Cum s-a îndrăgostit Melania de Donald Trump, acum 20 de ani
06.11.2018
19:30
5502
Teo Trandafir: „Loialitatea te definește și te schimbă ca om“
31.10.2018
17:40
5088
Românul care îi pregătește pe alții prin joc îți explică ce înseamnă asta
05.10.2018
09:04
6396
Interviu cu LEGENDARA gimnastă // Opt răspunsuri imprevizibile de la unica Nadia Comăneci
01.10.2018
19:02
5051
Interviu de Andreea Esca // Esther Perel, specialista în probleme conjugale, spune de ce înșală oamenii
14.09.2018
12:02
4729
ONCOLOG // Aproximativ 40% din oameni vor face cancer. Aproape 1 din 2…
13.07.2018
14:39
3901
Donald Trump REDEFINEȘTE relația cu Marea Britanie. Sfârșitul carierei politice pentru Theresa May
12.07.2018
08:00
2314
Patru SFATURI esențiale pentru primul INTERVIU de angajare
31.05.2018
10:02
3138
Ce au în comun trumpismul și putinismul. Explicațiile profesorului Jeffrey Isaac
57
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
253
Horoscopul zilei 29.03.2026
440
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
484
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
542
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
678
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
586
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
663
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
735
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
644
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
748
Horoscopul zilei 28.03.2026
836
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
956
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
808
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
906
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
862
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
902
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
875
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
860
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
932
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
780
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
782
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
900
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
1065
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
752
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
Horoscopul zilei 29.03.2026
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














