Copiii cu deficiențe de auz i-au învățat pe deputați limbajul semnelor, la Parlament
209
Chișinău, 25 septembrie 2026 – Parlamentul Republicii Moldova și-a deschis ușile pentru un grup de copii cu deficiențe de auz, care au transmis un mesaj puternic despre incluziune, comunicare și participare. Cu prilejul Zilei internaționale a limbajului semnelor și al Săptămânii internaționale a surzilor, copiii au susținut un moment artistic în plenul Parlamentului și i-au învățat pe deputați și pe funcționarii Secretariatului Parlamentului cuvinte și expresii în limbajul semnelor.
Șase copii cu deficiențe de auz, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, au deschis ședința plenară a Parlamentului din 24 septembrie prin interpretarea în limbajul semnelor a cântecului „Cât trăim pe acest pământ”. Prin gesturi și expresii, aceștia au transmis mesajul piesei, fiind întâmpinați de deputați cu aplauze în limbajul semnelor.
Momentul artistic a atras atenția asupra rolului limbajului semnelor ca mijloc de comunicare și asupra importanței asigurării accesului persoanelor cu deficiențe de auz la viața publica și la procesele societății.
„Ziua internațională a limbajului semnelor este un prilej să vorbim despre dreptul persoanelor cu deficiențe de auz la comunicare, informații și la participare deplină în viața societății”, a menționat deputata Ludmila Adamciuc.
Ulterior, copiii au devenit profesori pentru deputați și angajații Secretariatului Parlamentului, care au participat la un masterclass de limbaj al semnelor. Participanții au învățat expresii uzuale precum „bună ziua”, „mulțumesc” și „te iubesc”. De asemenea, aceștia au exersat cuvinte și expresii legate de viața publică, printre care „democrație”, „acces la libertate”, „decizie”, „zâmbet” și „votează o lege”.
„Fiecare dintre noi este unic și are propriul mod de a comunica, însă ceea ce trebuie să ne unească este dorința de a ne înțelege, de a fi empatici și de a contribui la o societate în care fiecare persoană să se simtă respectată și inclusă. Astăzi facem un pas mai aproape de acești tineri, încercând să le înțelegem cultura și să învățăm câteva cuvinte în limbajul semnelor, pentru a putea comunica mai ușor cu ei”, a menționat Tamara Gheorghița, Secretară generală adjunctă a Parlamentului.
La activitate a participat și interpreta în limbajul semnelor Alla Bargan, manageră la Asociația Surzilor din Moldova și directoarea Casei Republicane de Cultură a Surzilor din Moldova. Ea a subliniat că limbajul semnelor este o limbă vie și o modalitate firească de comunicare pentru persoanele cu deficiențe de auz.
Potrivit Allei Bargan, asemenea activități contribuie la creșterea gradului de înțelegere a limbajului semnelor și la dezvoltarea unei societăți mai incluzive și mai empatice. Prin astfel de inițiative, participanții au ocazia să descopere cultura persoanelor cu deficiențe de auz și să înțeleagă mai bine nevoile acestora.
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual la 23 septembrie și are drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la drepturile persoanelor cu deficiențe de auz. Această zi evidențiază importanța comunicării accesibile și a eliminării barierelor cu care se confruntă persoanele surde.
Activitatea organizată la Parlament a urmărit să promoveze comunicarea accesibilă și participarea persoanelor cu deficiențe de auz la viața publică. Totodată, evenimentul a evidențiat rolul limbajului semnelor în facilitarea incluziunii sociale și în construirea unei societăți în care fiecare persoană să poată participa pe deplin.
Direcția relații publice și comunicare a Parlamentului Republicii Moldova
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:25
25.09.2026
09:17
25.09.2026
08:26
25.09.2026
01:38
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
25.09.2026
09:17
25.09.2026
08:26
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață




















