INTERVIU // Ion Testemițanu: „Sunt sigur că se va SCHIMBA conducerea FMF. Este destul cât am răbdat, am tăcut, i-am iertat pe toți cei care și-au bătut joc de fotbaliști și antrenori”
8269
Captură
Fostul internațional moldovean, Ion Testemițanu, denunță corupția din fotbalul moldovenesc și crede că a venit timpul ca organele de anchetă să se implice în acest domeniu. Acesta susține că, atunci când a lucrat în calitate de vicepreședinte al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), a încercat să scoată la iveală unele încălcări grave, însă a fost imediat îndepărtat de la conducerea instituției.
Într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, fostul antrenor secund al echipei naționale vorbește despre „structura mafiotică a fotbalului autohton”, dar și despre soluțiile sale pentru scoaterea fotbalului moldovenesc din colaps.
Dle. Testemițanu, echipa noastră națională a încheiat un nou ciclu preliminar în Liga Națiunilor, dar nu s-a întâmplat nicio minune. La rece, ce părere aveți despre evoluția „tricolorilor”?
Rezultatele, dar mai bine spus lipsa acestora, vorbesc de la sine.
Este evident că, în ultimul an, am căzut în subsolul fotbalului european și mondial. Acum va trebui de reanimat tot ce ține de fotbalul profesionist în Moldova. Nu se știe de cât timp vom avea nevoie pentru a redresa lucrurile.
Trebuie să facem o analiză profundă, pentru a identifica cauzele și factorii care au provocat acest eșec al echipei noastre. După ultimul meci din Liga Națiunilor, cu Kosovo, Engin Firat a spus că Divizia Națională este o competiție semiprofesionistă. Asta afectează jocul naționalei și imaginea fotbalului autohton.
Dar ce puteți spune despre prestația selecționerului Engin Firat?
Îi dau o notă nesatisfăcătoare, deoarece calitatea jocului și dinamica rezultatelor echipei naționale au fost sub orice critică. După egalul din prima etapă a Ligii Națiunilor, secționata a pierdut restul partidelor și s-a clasat pe ultimul loc în grupă.
În 2022 vom avea de jucat meciurile de baraj cu Kazahstan și nu se știe dacă vom câștiga.
Încă un argument legat de nota nesatisfăcătoare pentru Firat este statistica. Cu Engin Firat la cârma naționalei, „tricolorii” au disputant 11 meciuri în care au înregistrat două egaluri și nouă înfrângeri.
De ce credeți că aceste rezultate slabe ne urmăresc an de an? De ce nu apare o generație de fotbaliști care nu doar să ne bucure cu rezultate bune, dar și cu un joc frumos?
În ultimul timp am vizitat mai multe asociații raionale, școli de fotbal și cluburi din toată Moldova. Infrastructura din centrele raionale și sate este una catastrofală. Vorbesc despre Soroca, Florești, Dondușeni, Șoldănești, Taraclia și multe alte centre raionale.
Din păcate, FMF transformă fotbalul de performanță într-un sport pentru amatori. Asta demonstrează că șeful FMF, Leonid Oleinicenco, nu are habar cum să atragă copiii să practice fotbalul. Tinerii pot fi determinați să practice acest sport frumos prin rezultate pozitive, dar nu prin festivaluri de o zi, pentru a pune o bifă că s-a făcut și acest lucru.
Personal m-am îndrăgostit de acest sport în 1982, atunci când am fost pentru prima dată la un meci disputat pe Stadionul Republican. Atunci, Nistru Chișinău a promovat în liga superioară a Uniunii Sovietice. Tata m-a luat la acel meci câștigat de Nistru cu 2-1 în fața celor de la Lokomotiv Moscova. Țin minte că, în prima repriză, Nistru a încasat un gol, iar în repriza secundă legendele fotbalului moldovenesc, Ion Caras și Pavel Cebanu, au reușit să marcheze și să aducă victoria. Anume această victorie formidabilă m-a făcut să mă îndrăgostesc de fotbal pe viață.
Actualul președinte ar trebui să înțeleagă că, dacă nu vom avea rezultate azi, atunci mâine copiii și juniorii se vor orienta spre alte probe sportive. La ora actuală, copiii nu au cu cine se mândri în fotbalul autohton. Toate echipele noastre pierd în cupele europene, iar naționala R. Moldova este la pământ.
Doar prin rezultate pozitive și personalități care fac diferența pe terenul de fotbal, cum era Igor Dobrovolski, Alexandru Curteian, Radu Rebeja, Pavel Cebanu, vom putea atrage tinerii să practice fotbalul.
Care sunt motivele care au provocat, așa cum spuneți dvs., degradarea fotbalului moldovenesc?
Voi numi factorii care opresc dezvoltarea fotbalului și influențează negativ asupra nivelului de joc al Diviziei Naționale. În ultimii ani, presa a reflectat mai multe scandaluri care au avut loc în fotbalul moldovenesc: meciuri trucate, arbitri corupți, interese meschine ale conducerii FMF. Anume acești factori și distrug fotbalul.
Mai este vorba și de lipsa principiilor sportive, lipsa concurenței sănătoase în Divizia Națională, instabilitatea financiară a cluburilor, lipsa bazelor de pregătire, nedorința oamenilor de afaceri de a investi în fotbal. Fotbalul este o industrie complicată, care nu acceptă corupția și o atitudine de amatori.
Cu părere de rău, m-am confruntat de mai multe ori cu problema meciurilor trucate, atunci când am lucrat în calitate de vicepreședinte al FMF. Am văzut cu toții că oamenii care au organizat meciurile trucate au scăpat basma curată. Fenomenul meciurilor aranjate stopează dezvoltarea cluburilor Diviziei Naționale. Aceasta este principala cauză a evoluției slabe a cluburilor.
Totuși, în ultima perioadă s-au întreprins unele acțiuni pentru dezvoltarea fotbalului. FMF a lansat proiectele „Fotbal în școli” și „Clasele specializate”...
Inițiativele și proiectele FMF din ultimul an, în opinia mea, au mai mult un aspect social și nu pot fi catalogate drept acțiuni de dezvoltarea a fotbalului din R. Moldova.
Aceste acțiuni nu vor dezrădăcina corupția din fotbal și meciurile trucate. Nu am văzut nicio inițiativă care ar stopa aceste fenomene, care duc la degradarea fotbalului moldovenesc. Bineînțeles că este nevoie și de asemenea proiecte, dar FMF a uitat probabil că are asociații raionale afiliate, cluburi, școli de fotbal.
Toate aceste structuri au obiectivul de a dezvolta fotbalul și de a crește fotbaliști profesioniști, care pe viitor vor juca la echipele naționale.
De ce, de exemplu, nu sunt implementate aceste proiecte la cluburile și școlile de fotbal, dar se investește în școlile de învățământ general? Nu cred că acești „specialiști”, profesorii de educație fizică vor fi capabili să crească fotbaliști de performanță. Așa cum am mai spus, doar prin rezultate și exemple pozitive poți să-i faci pe copii să practice fotbalul.
Trebuie să punem accent pe fotbalul profesionist, o misiune mult prea complicată, dar nu să ne limităm la proiectele implementate de FMF de foarte mult timp - „Grassroots” și „Open Fan Football Schools”.
Copiii din așa-zisele clase specializate vor beneficia de mingi, echipament, conuri, bavete, hrană etc. Dar asta este cheia succesului? Pe mine mă interesează cine sunt antrenorii, care este programul de antrenament? Despre ce fel de antrenamente poate fi vorba pe un teren cu dimensiuni 40 pe 20 de metri?
Dacă aceste clase nu ar fi pentru pregătirea amatorilor, atunci ar fi nevoie de tehnicieni licențiați, medici, măsori, psihologi. Vom avea toate aceste beneficii în școli? Nu. În așa caz apar unele întrebări. Când FMF planifică să se concentreze asupra fotbalului mare și câte generații de copii vom mai pierde noi?
Ați vorbit despre problemele care au dus la degradarea fotbalului moldovenesc. Ce soluții propuneți dvs. pentru a ca să intrăm pe o pantă ascendentă?
Există un proverb - peștele de la cap se strică. Oricât ar fi de paradoxal, dar conducerea FMF reprezintă cea mai mare problemă a fotbalului moldovenesc. Fotbalul trebuie să fie salvat de urgență, iar primul pas este alegerea unei noi conduceri a FMF.
În fruntea FMF trebuie să vină oameni cu verticalitate, inteligenți, onești, oameni care au făcut ceva pentru fotbal. În ultimul timp, șefii FMF au politizat fotbalul și au promovat chiar și înfrângerile. După eșecurile cu Franța și Islanda, fotbaliștii au fost premiați. Unde s-a mai văzut așa ceva? Totodată, la scut timp, președintele FMF, Leonid Oleinicenco, a mai fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii”.
De asemenea, sunt mai multe decizii dubioase luate de Comitetul Executiv al FMF. S-a comis o sumedenie de încălcări, statutul FMF a fost călcat în picioare. Acest document este modificat an de an, pentru ca un anumit grup de oameni să se mențină în fruntea FMF. Sunt mai multe asociații afiliate la FMF, dar care nu sunt înregistrate la Agenția Servicii Publice. Aceste asociații participă la luarea deciziilor în cadrul Congreselor FMF... E strigător la cer ce se întâmplă, oameni buni.
Toate aceste lucruri au băgat fotbalul moldovenesc în colaps. Astfel, se cere urgent eliminarea sistemului corupt din fotbalul moldovenesc și tragerea la răspundere, inclusiv penală, a decidenților care au făcut parte din structura mafiotică a fotbalului autohton. Doar o investigație corectă a organelor de resort va avea impact spre îmbunătățirea reputației fotbalului din R. Moldova.
Doar prin organizarea alegerilor democratice și corecte în cadrul Congresului FMF, fără a intimida membrii afiliați, vom reuși această schimbare extrem de necesară. Este destul cât am răbdat, am tăcut, i-am iertat pe toți cei care s-au lipit de fotbal și și-au bătut joc de fotbaliști și antrenori.
Credeți că această schimbare se poate produce chiar la Congresul FMF, programat să aibă loc la începutul anului 2021?
Eu fac parte din echipa de inițiativă a lui Radu Rebeja, care va fi următorul președinte al FMF. Sunt sigur că se va schimba conducerea FMF, deoarece majoritatea membrilor afiliați s-au săturat de sărăcie în fotbal, atitudine selectivă, corupție și standarde duble. Bineînțeles, actuala conducere va încerca cu orice preț să se mențină la putere. Metodele sunt, ca întotdeauna, dubioase: excluderea membrilor care optează pentru un fotbal corect. FMF a și organizat o comisie pentru a evalua și analiza asociațiile care vor schimbări în fotbal, ca să le elimine și să creeze organizații noi.
După ce lumea fotbalistică a înțeles că Radu Rebeja are o reputație excelentă în fotbalul moldovenesc și valoarea lui este mult peste cea a lui Leonid Oleinicenco, ultimului nu îi rămâne decât să folosească resursele administrative. Acesta face presiuni asupra membrilor afiliați, recurge la mituiri și la legături cu unii politicieni. Vă amintesc că FMF a investit o sumedenie de bani în salarizarea unui secretar de stat, dar și în construcția unor miniterenuri în locurile indicate de unii politicieni. Astfel, Oleinicenco a fost decorat recent cu ordinul „Gloria Muncii” de către Igor Dodon. Mă întreb pentru ce merite a fost decorat?
Actuala conducere a FMF va depune eforturi colosale pentru ca să se mențină la putere și în următorii patru ani. Cei de acolo sunt conștienți că, în cazul în care pierd alegerile, noua conducere va scoate în vileag mai multe scheme și fraude financiare. Timp de zece ani, Leonid Oleinicenco a lucrat la FMF în calitate de director financiar și cunoaște bine ce are de pierdut. Mai exact, este vorba de gestionarea a peste 170 de milioane de lei, bugetul asigurat de FIFA și UEFA pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc.
Ce mesaj doriți să le transmiteți delegaților la Congresul FMF, care vor decide noua conducerea a forului?
Rezultatele negative ne urmăresc în ultimii trei ani. Este o „stabilitate” de invidiat! Ca să schimbăm situația catastrofală din fotbal, e nevoie de înlocuit conducerea FMF.
La ora actuală este un candidat care își asumă această misiune - Radu Rebeja. El merită să fie președintele FMF.
Ce a fost și este vedem zi de zi, iar acum e cazul să optăm pentru o schimbare. Vreau să transmit și un mesaj către actuala conducere a FMF: fotbalul nu poate fi păcălit.
E nevoie de o schimbare imediată în fotbalul moldovenesc, iar societatea fotbalistică știe foarte bine despre problemele enunțate de mine. Cred că trebuie să se trezească și cei cărora le este frică să nu rămână fără ajutorul mizer promis de FMF. În ultimii 20 de ani, în fotbalul nostru s-a dezvoltat doar oficiul central al FMF.
Stimați membri afiliați, fiți înțelepți. Anume de voi depinde dacă în R. Moldova va mai exista fotbalul.
Dle Testemițanu, vă mulțumesc pentru interviu!
16.03.2022
13:59
4602
INTERVIU // „Depunerea cererii de aderare a R. Moldova la UE, semnată în această conjunctură internațională, înseamnă că există o deschidere fără precedent față de regiunea noastră din partea UE”
22.12.2018
11:40
5602
INTERVIU // Ce-și dorește Andreea Esca de la Moș Crăciun? Declarația EXCLUSIVĂ a vedetei
14.12.2018
12:24
4406
Interviu SINCER // Cum s-a îndrăgostit Melania de Donald Trump, acum 20 de ani
15.11.2018
12:01
5809
INTERVIU DE EXCEPȚIE // Horațiu Mălăele: „Și actorii sunt oameni. Cred. Sper”
06.11.2018
19:30
5560
Teo Trandafir: „Loialitatea te definește și te schimbă ca om“
31.10.2018
17:40
5160
Românul care îi pregătește pe alții prin joc îți explică ce înseamnă asta
05.10.2018
09:04
6480
Interviu cu LEGENDARA gimnastă // Opt răspunsuri imprevizibile de la unica Nadia Comăneci
01.10.2018
19:02
5137
Interviu de Andreea Esca // Esther Perel, specialista în probleme conjugale, spune de ce înșală oamenii
14.09.2018
12:02
4779
ONCOLOG // Aproximativ 40% din oameni vor face cancer. Aproape 1 din 2…
13.07.2018
14:39
3983
Donald Trump REDEFINEȘTE relația cu Marea Britanie. Sfârșitul carierei politice pentru Theresa May
12.07.2018
08:00
2365
Patru SFATURI esențiale pentru primul INTERVIU de angajare
31.05.2018
10:02
3205
Ce au în comun trumpismul și putinismul. Explicațiile profesorului Jeffrey Isaac
24.05.2026
18:50
530
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
548
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
629
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
641
Horoscopul zilei 24.05.2026
938
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
798
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
990
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1304
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
940
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
944
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
834
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
857
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
980
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
897
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1481
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
980
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1094
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1214
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1141
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1164
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
958
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1199
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1140
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1182
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
989
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
Horoscopul zilei 24.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














