Moldova și Comisia Europeană stabilesc prioritățile pentru reformele și investițiile din Planul de Creștere
240
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a avut astăzi o întrevedere oficială cu Adrienn Kiraly, directoare în cadrul Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătatea Estică a Comisiei Europene. Discuția s-a concentrat pe progresele înregistrate în implementarea reformelor și investițiilor prevăzute în Planul de Creștere, precum și pe prioritățile pentru perioada următoare, în contextul apropierii economice a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Oficialii au analizat rezultatele obținute până acum în aplicarea măsurilor din Planul de Creștere al Republicii Moldova. De asemenea, au discutat despre pașii necesari pentru accelerarea reformelor și consolidarea legăturilor economice cu piața unică europeană.
„Vrem ca reformele să rezulte în mai puțină birocrație, mai multe investiții și oportunități pentru companiile din Republica Moldova. Planul de Creștere ne ajută să accelerăm aceste schimbări și să pregătim economia pentru integrarea în piața unică europeană”, a declarat ministrul Claudiu Năsui.
Un subiect important al întrevederii a fost reforma întreprinderilor de stat. Acestea urmează să fie transformate în societăți pe acțiuni, iar pentru companiile administrate de Agenția Proprietății Publice este planificată crearea unei structuri de tip holding. Schimbarea va fi susținută de consolidarea guvernanței corporative, prin numirea unor membri independenți în consiliile de administrație și profesionalizarea managementului. Procesul urmează să continue până în 2027.
În paralel cu eficientizarea sectorului de stat, ministerul își propune să reducă povara administrativă pentru antreprenori. Pentru microîntreprinderi este examinată simplificarea procedurilor și diminuarea cerințelor necesare la începutul activității. Se urmărește, de asemenea, facilitarea accesului la servicii.
În acest scop, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului urmează să se dezvolte ca instituție financiară de dezvoltare. Totodată, serviciile destinate mediului de afaceri vor continua să fie digitalizate, astfel încât interacțiunea antreprenorilor cu instituțiile publice să fie mai rapidă și mai eficientă.
Un mediu de afaceri simplificat trebuie să fie completat de condiții favorabile pentru investiții. În cadrul discuției a fost subliniată necesitatea unor reguli clare și previzibile pentru investitori, precum și a unui număr mai mare de proiecte aflate în pregătire, inclusiv Moldova High Tech Park.
Pentru asigurarea finanțării acestor proiecte, oficialii au discutat despre dezvoltarea pieței de capital și despre posibilitatea accesului la piețele europene. Au fost analizate și regulile privind achizițiile publice, care pot influența ritmul de realizare a proiectelor investiționale și pot accelera sau întârzia implementarea acestora.
„Implementarea reformelor din Planul de Creștere este esențială pentru consolidarea economiei Republicii Moldova și apropierea de piața unică europeană. Comisia Europeană va continua să sprijine Moldova în realizarea acestor obiective”, a declarat Adrienn Kiraly.
Pentru stimularea creșterii economice, schemele de ajutor de stat vor fi evaluate și orientate către domeniile cu cel mai mare potențial. Printre acestea se numără sectorul IT, industriile emergente și turismul, în special turismul cultural, vitivinicol și medical.
La finalul întrevederii, ministrul Claudiu Năsui a reafirmat angajamentul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării de a continua reformele și investitii prevăzute în Planul de Creștere. Prioritățile vizează creșterea competitivității economiei, dezvoltarea sectorului privat și accelerarea transformării digitale.
Discuția a reconfirmat importanța parteneriatului cu Comisia Europeană pentru integrarea economiei moldovenești în piața unică a Uniunii Europene și pentru susținerea unor schimbări economice durabile.
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
25.09.2026
09:17
25.09.2026
08:26
25.09.2026
01:38
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
25.09.2026
09:17
25.09.2026
08:26
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață




















