Înjurăturile românilor de acum 100 de ani

Originea înjurăturilor moderne se pierde în negura timpurilor, însă Academia Română, sub patronajul Regelui Mihai, a avut inspirația să ne lase moștenire un document editat în 1942, unde sunt menționați „termenii considerați obsceni” acum aproape 80 de ani relatează atlas-geografic.net.

Din el am aflat că în anii ’40, jumătatea de nord a țării folosea pentru înjurătură, cu precădere, termenul sudalmă, iar în cealaltă jumătate se folosea înjurătură. În unele regiuni echivalentul cuvântului înjurătură era: ocară, blestăm, caromlaș, sovane.

La întrebarea „cum se mai înjură aici”, oamenii timpului au răspuns, printre altele: să-l omuoră dracu, sa-l calce iuda, sa-l bântuie călcătura; f***-ț tuarta cerului, kifla lu dumnezeu, pita, harhanghelii, maica precesta, sorele, beserica, troița; mînca-mi-ai camicu dim p**ă; f**ă dracu pi**a mîne-ta, bată dracu p**a-m mama vostă; calce-l nevoile; du-te-m p**a cui t-o făcut;f**u-lu-suflitu mă-sî, f**u-d muierea-n c*r; mînca-l-ar frigurile; etc.

Eufemisme pentru penis pe regiuni:

Crișana și Maramureș: vînă, ismene, țî să vede mațălie, hîdănie, hodrobrențile, hădărag, trup, scula uomului, sărsamu dănăinte; Banat: trup, mădulariu, sramota; Oltenia: mimbru, triabă, haia, ocară; Centru: născutu, pasărea uomului, semeremteșt, țiega uomului, marfa; Muntenia: membru, trupi, daravela, poduabă, rușîni; Moldova: puțca, partia rușinuoasâ dinainti, niembru, vînă, dănănaia; Dobrogea: rușinea, pardonu, strămuta

La întrebarea „are relații sexuale„, străbunicii nostri au răspuns: am avut sîmbră cu muierea, am avut pat, o umblă la ia, a lăcut lucru ăla care-l fac tăț omeni, o trage, să-mpreună, am țicnit, m-an dus săm petrec cu o muiere, bagu-mă-n tini, am șăduit cu-o femeie, sâ drăgostiesc, a lucrat cu-o foată, s-a avut bini cu ia, am avut păcat cu dâsa, etc.