În urmă cu trei ani, un astrolog ROMÂN a prezis MOARTEA fiicei lui Whitney Houston. Cum a fost posibil
2100
zap2it.com Fiica regretatei cântăreţe Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, Bobbi Kristina Brown a murit ieri, la vârsta de 22 de ani, conform unui anunţ oficial făcut de un reprezentant al familiei.
Decesul lui Bobbi vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, dintr-o suburbie a oraşului Atlanta. Incidentul a avut loc pe 31 ianuarie şi a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.
Potrivit ziarulring.ro, astrologul și numerologul român, Carmen Harra, a interpretat numerologic încă din februarie 2012 destinul lui Whitney Houston şi a ajuns la concluzia că fiica artistei, Kristina, va avea aceeași soartă.
„Kristina e născută pe 4 martie 1993 şi are codificarea 11, chiar ziua în care a murit mama ei. Fiica lui Whitney e extrem de talentată, dar şi foarte sensibilă din punct de vedere emoţional. Ea va moşteni o avere uriaşă care se va aduna din discurile lui Whitney vândute post-mortem. Moartea mamei o afectează foarte puternic pentru că nu are o legătură bună cu tatăl ei. Va dona foarte mulţi bani şi va face foarte mult bine. Se va implica în diverse acţiuni caritabile, dar nu are cine să o îndrume în viaţă şi va fi pierdută în propria existenţă. Va avea mai mulţi bani decât s-a gândit vreodată. Din păcate, şi ea va avea aceeaşi tendinţă autodistructivă, pentru că a crescut într-un mediu unde s-au consumat droguri. Şi ea va cădea pradă unei dependenţe care o va duce în cele din urmă la moarte”, se arată în observațiile lui Carmen Harra.
Carmen Harra s-a facut cunoscută în întreaga lume datorită prezicerilor pe care le-a facut despre colapsul Uniunii Sovietice, moartea lui John Kennedy Jr., dar și a atentatului de pe 11 septembrie din America.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău


















