Stiri

În Transnistria se colectează semnături pentru recunoașterea „statului”. Listele vor fi trimise la Moscova

Politică 26.04.2014 12:31 Vizualizări1162
În Transnistria se colectează semnături pentru recunoașterea „statului”. Listele vor fi trimise la Moscova

În toate raioanele din stânga Nistrului se colectează semnături pentru recunoașterea republicii moldovenești transnitrene. Listele sunt puse la dispoziția cetățenilor în toate instituțiile „de stat”, în primăriile din sate, dar și la sediile comunității rusești din regiune.

Pentru a semna în liste, cetățenilor li se cere să prezinte un document de identitate eliberat de așa-zisele autorități transnistrene, dar se acceptă și pașapoarte sovietice sau rusești.

„Vladimir Putin a spus că oamenilor trebuie să li se permită să-și decidă singuri soarta. Noi ne-am exprimat opinia în cadrul referendumului din 2006. Acum e necesar să amintim încă o dată. Vrem să fim auziți”, a declarat președintele Asociației comunităților ruse din Transnistria, Viorica Kohtareova, citata de novostipmr.ru.

Colectarea semnăturilor se va încheia pe 9 mai, când în Transnistria vor avea loc mai multe parade dedicate zilei victoriei. Ulterior, listele vor fi transmise la Moscova vicepremierului rus Dmitri Rogozin. Acesta urmează să le prezinte președintelui Vladimir Putin.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 273 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri