Stiri
Hânceşti // O minoră a fost răpită şi violată
Social
17.04.2015
10:29
3243
3243
Un minor din raionul Hânceşti va face 12 ani și jumătate de închisoare pentru că a răpit și violat o minoră.
Incidentul a avut loc în iulie 2014. Inculpatul a urcat cu forţa o minoră de 13 ani într-un automobil și a transportat-o în satul său de baştină. Acolo, inculpatul a violat victima, iar în drum spre casa fetei, acesta a mai agresat-o sexual.
Despre cele întâmplate victima le-a povestit rudelor, care au anunţat imediat poliţia.
După săvârşirea infracţiunilor, inculpatul, în vârstă de 16 ani, a părăsit hotarele ţării, pe moment fiind anunțat în căutare.
Sentinţa este cu drept de atac.
Stiri relevante
01.10.2019
12:02
5539
VIDEO // CAZIERUL șoferiței care a provocat ACCIDENTUL din sectorul Buiucani. A fost prinsă BEATĂ la volan de CINCI ori și a stat la Pușcăria de la Rusca. Aceasta mai are la activ alte 43 de contravenții în trafic
11.09.2018
10:22
4299
ARGUMENTE: Un oficial SPULBERĂ versiunea lansată de socialiști, dar și de un DEPUTAT rus privind „ATENTATUL” la viața lui Igor Dodon în urma accidentului de duminică
10.09.2018
09:40
4155
VIDEO // Un deputat rus, prieten de-al lui Dodon, leagă accidentul șefului statului de ASASINAREA lui Zaharcenko. „Este un RĂZBOI împotriva lumii ruse”
26.04.2018
12:00
4226
Poliția a stabilit că șoferul mașinii, în care „de obicei circulă Andrei Năstase”, se face VINOVAT de producerea accidentului din Bălți
05.04.2018
15:26
8487
EXCLUSIV, FOTO // Mașina lui Andrei Năstase ar fi provocat un ACCIDENT rutier în Bălți
10.05.2016
10:11
2840
Șoferul care a doborât un stâlp de electricitate și a omorât un om, trimis în judecată
26.03.2016
13:59
3678
VIDEO // Încă un șofer a accidentat intenționat o mașină în Chișinău
25.03.2016
09:38
2937
Autorul alertei cu bombă la Liceul „Gheorghe Asachi” a fost IDENTIFICAT şi reţinut
05.01.2016
18:30
3215
Minorul DISPĂRUT acum trei zile la Căușeni a fost GĂSIT! Ce făcea când l-au identificat polițiștii
18.11.2015
11:05
2876
ALARMANT // Patru persoane și-au pierdut viața în doar 24 de ore
17.11.2015
09:58
3912
ACCIDENT în nordul R. Moldova. Un copil de un AN a avut nevoie de ÎNGRIJIRI medicale
08.09.2015
13:07
2768
Botanica // Prins în timp ce băga mâna în portmoneul unei femei
01.10.2019
12:02
11.09.2018
10:22
10.09.2018
09:40
26.04.2018
12:00
05.04.2018
15:26
10.05.2016
10:11
26.03.2016
13:59
25.03.2016
09:38
05.01.2016
18:30
18.11.2015
11:05
17.11.2015
09:58
08.09.2015
13:07
Top stiri
31.10.2026
12:36
124
Horoscopul zilei 31.10.2026
31.10.2026
09:31
388
„Nu vreau să fim singuri”: provocările pacienților cu epilepsii rare în România
31.10.2026
07:50
487
Zelenski cere o soluție pentru livrarea rapidă a celor 500 de rachete Patriot aprobate de SUA
31.10.2026
07:14
509
Fire Point afirmă că sistemele sale pot executa misiuni fără conexiunea SpaceX
31.10.2026
06:17
573
Mai multe cartiere din Kiev au rămas fără apă după atacul rusesc
31.10.2026
06:12
521
Registrul bolilor rare, blocat de aproape doi ani. Rafila propune simplificarea procedurii
31.10.2026
06:03
633
De ce hackerii de elită ai Coreei de Nord sunt principalii suspecți în atacul asupra Binance
31.10.2026
04:14
673
Lavrov nu a dat semne de flexibilitate la reuniunea G20 din SUA, spune Kaja Kallas
31.10.2026
03:56
658
Suspendarea șefului Curții Constituționale amplifică tensiunile în Polonia. Nawrocki revine de urgență la Varșovia
31.10.2026
01:39
769
SUA aprobă vânzarea către Ucraina a 500 de rachete Patriot, în valoare de 2,1 miliarde de dolari
31.10.2026
01:21
600
Iubire, noroc și magie: de ce apelează tinerii la vrăjitoare online?
31.10.2026
00:44
822
SUA anulează fotografia de grup la G20 după opoziția europenilor față de Lavrov
30.10.2026
23:49
868
Evacuarea din Oleşkî s-a încheiat. Ce întrebări rămân despre destinația locuitorilor
30.10.2026
23:44
553
„Unii pacienți se pierd”: îngrijirea fragmentată afectează pacienții cu boli rare din România
30.10.2026
22:19
720
Vreme mai rece la început de noiembrie: prognoza pentru 31 octombrie–6 noiembrie
30.10.2026
21:04
766
Pentagonul le cere europenilor să-și tempereze discursul despre Rusia
30.10.2026
20:45
673
Guvernele britanic și galez promit măsuri după moartea unui adolescent șantajat online
30.10.2026
20:43
705
România are fond de inovație, dar nu îl finanțează. Registrul bolilor rare, pe agenda Guvernului Niculescu
30.10.2026
19:28
636
Raluca Teleanu: Îngrijirea pacienților cu boli rare nu se oprește la tratament
30.10.2026
19:17
653
Sănătatea primește 8,3 miliarde de lei la rectificarea bugetară. Cum vor fi repartizați banii
30.10.2026
18:46
762
Binance încearcă să recupereze 6,3 miliarde de dolari furați într-un atac complex
30.10.2026
18:41
718
Moldova, cu inflație estimată la 7,4% în 2026, peste media globală
30.10.2026
18:16
648
România, țara în care tinerii întâmpină cele mai mari dificultăți la început de carieră
30.10.2026
17:53
740
Consultări pentru negocierile cu UE: Moldova cere cinci ani pentru adaptarea pieței medicamentelor
30.10.2026
17:50
819
Acțiunile din sectorul tech american scad puternic din cauza costurilor AI
30.10.2026
17:31
758
Protecția copiilor, principala îngrijorare legată de mediul online, arată un sondaj
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri















