Șoferul care a doborât un stâlp de electricitate și a omorât un om, trimis în judecată
2839
captura protv.md Șoferul care acum patru luni a doborât cu mașina un stâlp de electricitate, cauzând moartea unui bărbat şi rănirea altor cinci persoane, va compărea în fața magistraților.
Procurorii au finalizat cauza penală și au remis-o în judecată. Bărbatul este învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, soldată cu decesul unei persoane, reguli pe care le-a încălcat fiind în stare de ebrietate.
Amintim că accidentul a avut loc pe data de 26 ianuarie curent, pe strada Lunca Bâcului din sectorul Ciocana al capitalei. Bărbatul, care se deplasa la volanul unui automobil de model „Hunday Getz”, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un stâlp de electricitate, tamponând pietonii aflaţi în apropierea părţii carosabile. În urma accidentului, un pieton a decedat pe loc, iar alte cinci persoane, cu vârstele cuprinse între 30-54 de ani, au fost internate, cu diferite traumatisme, la Spitalul de Urgenţă.
Fiind supus testării alcooscopice, în aerul expirat de șofer a fost stabilită o concentraţie a vaporilor de alcool de 0,62 mg/l, ceea ce se califică ca stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Acesta are 24 de ani şi este militar prin contract al Bazei de Instruire a Armatei Naţionale.
Potrivit procurorilor, bărbatul care a decedat în urma accidentului avea 43 de ani şi activa în calitate de inginer la o întreprindere, iar în acea seară se întorcea acasă de la serviciu.
Pe moment, învinuitul se află în arest la domiciliu, fiindu-i aplicată şi măsura preventivă complementară - ridicarea provizorie a permisului de conducere.
Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă până la opt ani de închisoare.
01.10.2019
12:02
11.09.2018
10:22
10.09.2018
09:40
01.08.2018
17:40
06.07.2018
14:00
26.04.2018
12:00
13.04.2018
19:30
05.04.2018
15:26
01.12.2017
19:30
10.04.2017
11:03
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria


















