Gorbaciov: Retragerea SUA din Tratatul INF creşte riscul de RĂZBOI NUCLEAR
1459
Curierul National Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, a denunţat vineri decizia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) – un tratat privind controlul armelor care a permis să se pună capăt Războiului Rece – apreciind că aceasta va genera o nouă cursă a înarmării, ceea ce va creşte riscul unui conflict nuclear, transmite Reuters.
Donald Trump a declarat că Washingtonul intenţionează să se retragă din Tratatul INF, pe care Gorbaciov l-a semnat împreună cu fostul preşedinte american Ronald Reagan în 1987. Pactul a dus la eliminarea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.000 de kilometri deţinute de ambele ţări în Europa.
Într-un editorial în New York Times, Gorbaciov susţine că decizia SUA reprezintă o „ameninţare teribilă pentru pace” şi că încă speră că aceasta ar putea fi schimbată prin negocieri, scrie agerpres.ro.
Washingtonul a invocat o presupusa încălcare a tratatului de către Rusia ca motiv pentru a-l abandona, acuzaţie pe care Moscova o neagă. Rusia, la rândul său, acuză Washingtonul de încălcarea pactului.
Staţionarea rachetelor nucleare terestre americane în Europa Occidentală a provocat proteste în masă în anii 1980. Unii dintre aliaţii SUA se tem acum că Washingtonul ar putea desfăşura o nouă generaţie a acestora în Europa, iar Rusia va face acelaşi lucru în enclava sa din Kaliningrad, transformând din nou continentul într-un potenţial câmp de luptă nuclear.
Dacă SUA se vor retrage în final din tratat, Gorbaciov a spus că speră că aliaţii americani vor refuza să fie ceea ce el a numit platforme de lansare pentru rachetele americane, pe care Trump a declarat că SUA le va dezvolta.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că ţările europene care acceptă amplasarea de rachete strategice americane pe teritoriul lor ‘vor trebui să înţeleagă că se găsesc pe un teritoriu sub ameninţarea unei eventuale riposte’.
Gorbaciov (87 de ani) consideră că orice dispută cu privire la respectarea tratatului INF ar putea fi soluţionată dacă ar exista suficientă voinţă politică.
Totuşi este clar că scopul lui Trump este de a elibera Statele Unite de constrângerile globale, a apreciat el, acuzând Washingtonul de distrugerea ‘sistemului de tratate şi acorduri internaţionale’, care a asigurat pacea şi securitatea după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Nu va fi niciun câştigător într-un „război al tuturor împotriva tuturor” – mai ales dacă se va încheia cu un război nuclear. Şi aceasta este o posibilitate care nu poate fi exclusă. O cursă a înarmărilor neîncetată, tensiunile internaţionale, ostilitatea şi neîncrederea universală vor creşte riscul” unui conflict, a avertizat fostul lider sovietic.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.09.2026
03:52
04.09.2026
03:01
04.09.2026
01:36
04.09.2026
00:43
03.09.2026
23:55
03.09.2026
23:43
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















