Stiri

Franţa organizează duminică al doilea tur al scrutinului prezidenţial. Emmanuel Macron şi Marine Le Pen au votat deja

Știri 07.05.2017 13:11 Vizualizări851
Franţa organizează duminică al doilea tur al scrutinului prezidenţial. Emmanuel Macron şi Marine Le Pen au votat deja mediafax.ro

Aproximativ 47,5 milioane de cetăţeni francezi sunt chemaţi la urne, duminică, în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, în care se confruntă candidatul proeuropean Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, un politician populist eurosceptic.

Scrutinul prezidenţial se desfăşoară sub regimul stării de urgenţă, instaurată în Franţa după o serie de atentate comise de reţeaua teroristă Stat Islamic şi soldate cu sute de morţi.

Peste 50.000 de agenţi de poliţie, jandarmi şi militari sunt mobilizaţi pentru misiuni de ordine publică în ziua alegerilor, inclusiv 12.000 în zona metropolitană Paris.

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice En Marche! (În Mişcare!, social-liberală), şi adversara sa, Marine Le Pen, reprezentantul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, au votat duminică în scrutinul prezidenţial din Franţa, informează site-ul cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax.

Emmanuel Macron, favorit în scrutin, a votat primul, în orăşelul Touquet, situat în departamentul Pas-de-Calais.

Marine Le Pen a votat în orăşelul Hénin-Beaumont, situat tot în departamentul Pas-de-Calais.

A votat și actualul președinte al Franței, Francois Hollande, susţinător al lui Emmanuel Macron. François Hollande a declarat că va vota cu Emmanuel Macron în turul doi al scrutinului prezidenţial, argumentând că trebuie eliminat riscul accederii la putere a unui exponent al extremei-dreapta, o referire la Marine Le Pen. Proiectul politic al lui Marine Le Pen, candidatul formaţiunii Frontul Naţional în scrutinul prezidenţial, este „incoerent" şi „periculos", a declarat Francois Hollande.

Cele mai multe secţii de votare se vor închide la ora 19.00 (20.00, ora R. Moldova), dar în marile oraşe votul va continua până la ora 20.00 (21.00, ora R. Moldova).

Sondajele l-au anunțat câștigător al scrutinului prezidențial din Franța pe Emmanuel Macron.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 696 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri