FOTO // O nouă PREMIERĂ pentru R. Moldova. Orchestra Operei Naționale București a interpretat la Sala cu Orgă din Chișinău, în cadrul Programului aniversar „Ciprian Porumbescu”, trei opere emblematice ale marelui compozitor român
1865
Publicul din R. Moldova a avut ocazia să asiste marți, 6 iunie, la interpretarea în premieră, la Sala cu Orgă din Chișinău, a trei lucrări emblematice ale marelui compozitor român Ciprian Porumbescu: opereta „Crai Nou”, „Balada pentru vioară și orchestră” și „Rapsodia Română”.
Evenimentul susținut de Orchestra și Corul Operei Naționale București, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, face parte din programul aniversar „Ciprian Porumbescu”, inițiat și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S Klaus Iohannis, Programul a primit la începutul concertului și diploma oferită de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.
„Înaltul Patronaj al Președintelui României vrea să spună și că aceasta este o formă de solidaritate și de sprijin pentru R. Moldova. Pentru că simțim că drumul european al R. Moldova stă pe temeliile limbii, tradițiilor și istoriei noastre comune și nu poate să stea altfel decât cu sprijinul necondiționat al Românei pentru acest parcurs. Este simbolic că ne aflăm în această sală reabilitată cu fonduri de la Guvernul României și ne aflăm aici la doar câteva zile de la marea adunare din 21 mai, sau cum i-am spus eu - Ziua de Hram European al R. Moldova”, a declarat Sergiu Nistor.
În deschiderea evenimentului, secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, a subliniat importanța acestui proiect, prin care și-a dorit să celebreze creațiile marelui compozitor Ciprian Porumbescu la Chișinău, alături de Orchestra Operei Naționale București, o instituție de renume pentru cultura românească.
„Am reușit să aducem Opera Națională București pentru prima dată la Chișinău și am dorința ca în următorii ani să nu mai putem spune despre nicio instituție culturală românească că este pentru prima dată la Chișinău, dar până atunci fiecare să fi venit măcar o dată la Chișinău”, a mai spus oficialul din cadrul Guvernului României.
Amintim că anul 2023 a fost declarat anul Ciprian Porumbescu, pentru celebrarea a 170 de ani de la nașterea și comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului.
Plecat din viață la vârsta de doar 29 de ani, tânărul compozitor a lăsat în urma lui o moștenire culturală de peste 250 de lucrări muzicale, printre care prima operetă a muzicii românești - „Crai Nou”, care a avut premiera la 11 martie 1882 și care a fost construită pe o veche legendă populară care spune că, atunci când apare pe cer Crai Nou (primul pătrar al lunii), tinerele fete care i se închină obțin îndeplinirea dorințelor.
Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, acesta reprezintă atât recunoașterea meritelor artistice ale programului, dar și rolul important pe care îl au marile noastre personalități în păstrarea și valorificarea unității de limbă, cultură și tradiții dintre România și R. Moldova.
Concertul Operei Naționale București a contribuit la consolidarea dialogului cultural dintre cele două țări și a susținut păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității culturale, religioase și lingvistice românești din R. Moldova.
Următorul eveniment cuprins în Programul Aniversar Ciprian Porumbescu la Chișinău va fi un concert extraordinar Violoncellissimo, ce va avea loc pe 14 octombrie 2023.
21.02.2025
09:05
07.10.2024
13:59
05.10.2024
08:00
30.09.2024
18:26
22.02.2024
12:39
20.02.2024
13:56
16.01.2024
10:14
19.10.2023
16:26
17.10.2023
15:14
22.09.2023
16:14
29.07.2026
18:09
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:55
29.07.2026
17:49
29.07.2026
17:48
29.07.2026
17:29
29.07.2026
17:21
29.07.2026
17:13
29.07.2026
16:57
29.07.2026
16:28
29.07.2026
16:27
29.07.2026
15:52
29.07.2026
15:42
29.07.2026
15:39
29.07.2026
15:21
29.07.2026
15:12
29.07.2026
15:09
29.07.2026
14:48
29.07.2026
14:47
29.07.2026
14:40
29.07.2026
14:40
29.07.2026
14:30
29.07.2026
14:28
29.07.2026
14:23
29.07.2026
14:09
Mircea Badea, concediu în Parga, stațiunea grecească de pe „râul lui Hades”, în timp ce tot mai puțini români își permit o vacanță
Investitorii trag frâna pe inteligența artificială: prăbușiri la producătorii de cipuri, în timp ce Apple urcă din nou pe primul loc în lume
Moldova și India își consolidează parteneriatul academic printr-un nou Memorandum pentru învățământul superior
Franța o expulzează pe Ksenia Fedorova, fosta șefă RT France acuzată de propagandă pro-Kremlin și dezinformare


















