FOTO // Ilan Șor: „În timp ce politicienii pălăvrăgesc, eu construiesc drumuri”
1904
Primăria orașului Orhei anunță începerea lucrărilor de reparație și modernizare a străzii Eliberării din localitate. Despre aceasta s-a anunțat în cadrul unei vizite în teren a primarului de Orhei, Ilan Șor.
Potrivit Primăriei Orhei, lucrările se întind pe o lungime de 1 500 de metri, iar muncitorii vor așterne asfalt în două straturi. De asemenea, vor reabilita 4 500 de metri de borduri carosabile și 3 500 de metri de borduri pentru trotuar. Pentru aceste lucrări vor fi folosite 4 000 de tone de asfalt și 6 000 de tone de pietriș.
Ilan Șor, care a inspectat șantierul, s-a arătat mulțumit de planul echipei sale de la primăria Orhei de a moderniza strada Eliberării chiar la început de primăvară.
Acesta s-a referit și la politicienii „care vorbesc mult și nu fac nimic”. „În timp ce politicienii doar pălăvrăgesc și nu fac nimic, eu construiesc drumuri”.
Primăria Orhei precizează că săptămâna viitoare încep lucrările de reparație și modernizare la alte trei străzi din Orhei: Dorobanți, după care la M. Costin și A. Sciusev.
„Reamintim că încă din 2017, la doi ani după ce Ilan Șor a preluat funcția de primar, Primăria orașului Orhei, în premieră pe țară, reconstruiește străzile cu forțele și resursele proprii. Acest lucru permite autorităților locale să optimizeze cheltuielile, iar din banii economisiți să modernizeze inclusiv străzi care nu au fost asfaltate niciodată”, conchide sursa citată.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM





























