EXCLUSIV // Pirkka Tapiola: „Reforma justiției durează PREA mult”
1647
ABORDARE // „Profunzimea și calitatea relațiilor dintre UE și R. Moldova depind de calitatea reformelor și a democrației din R. Moldova”
Uniunea Europeană va fi alături de R. Moldova și o va sprijini, dacă țara noastră va implementa reformele-cheie prevăzute în Acordul de Asociere dintre R. Moldova și UE. Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ambasadorul Pirkka Tapiola, susține, în interviul de mai jos, că interesul UE este să vadă R. Moldova o țară din ce în ce mai prosperă, în care oamenii au condiții, salarii mai bune, unde ordinea de drept devine din ce în ce mai puternică, unde există o creștere economică, iar acum este momentul ca autoritățile să treacă „de la vorbe la fapte”.
Excelență, vreau pentru început să vă întreb dacă ați mai întâlnit vreodată o situație când cetățenii care calcă pe drumuri reparate, își duc copiii la grădinițe sau școli renovate și beau apă de la robinetul din casă, toate construite pe bani europeni, să voteze pentru partide care vor în Uniunea Vamală, alături de Rusia?
Uniunea Europeană este și ar trebui să fie mult mai mult decât drumuri, grădinițe reparate și apă în casă. UE înseamnă valori care, odată puse în aplicare, schimbă modul în care funcționează societatea. La nivel tehnic, au fost reparate drumuri, grădinițe etc., dar mai există și partea guvernării.
Aici este vorba despre senzația pe care o au cetățenii despre cum societatea servește interesele lor, are grijă de ele. Și aici intervin subiecte cum ar fi ordinea de drept, accesul la o justiție echitabilă etc.
Atunci când vorbesc cu oamenii din diferite localități, ei sunt mulțumiți că s-au făcut drumuri, alte lucruri, dar persistă, totodată, și un sentiment de dezamăgire, mai ales că nu s-au făcut destule și acele promisiuni lansate nu au fost realizate. De exemplu, oamenii nu se simt protejați de instanțele de judecată, nu simt că autoritățile ar fi în serviciul lor. Acum, întrebarea pentru noul Guvern este cum să-și câștige această legitimitate, ce trebuie să facă pentru a asigura realizarea celor promise cetățenilor. Pentru aceasta e nevoie de acele reforme-cheie de tip european.
Unele partide au avut în alegeri o narațiune geopolitică: „dacă nu vă place ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani, trebuie să mergem în Uniunea Vamală”. Dar haideți să subliniem, totuși, că în Parlament există un singur partid care pledează pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală.
UE implementează proiecte majore în R. Moldova. Se fac licitații, în anumite cazuri le câștigă tot „de-ai casei”, prețuri umflate, lucrări necalitative... UE are mecanisme de a verifica cum sunt cheltuiți până la urmă banii contribuabililor europeni în R. Moldova?
Majoritatea finanțării UE este oferită sub formă de suport la buget. Împreună cu Guvernul cădem de acord asupra unor matrice de politici, iar ulterior, după implementare, noi verificăm cât de bine au fost implementate acele matrice convenite.
Să luăm un exemplu - adoptarea legilor în sectorul justiției, în special Legea cu privire la Procuratură. Adoptarea acestei legi reprezintă un reper în matricea de politici cu privire la reforma justiției. Acesta este un indicator dacă am avansat sau nu. Dacă ne referim la ultima tranșă la buget privind reforma justiției, aceasta nu a fost plătită în totalitate, pentru că UE nu a fost satisfăcută de acțiunile privind lupta cu corupția și adoptarea Legii cu privire la Procuratură.
Atunci, tranșa respectivă a fost cu două milioane de euro mai mică decât era preconizat. Acum, legea respectivă face parte din evaluarea pentru plata următoare. De atunci până acum s-au mai făcut schimbări, Legea a fost trimisă pentru avizare la Comisia de la Veneția.
Dacă se atestă un progres calitativ, dacă procesul bugetar nu este suficient de transparent, atunci nu se mai alocă bani și asta e o situație valabilă în oricare țară.
În ceea ce ține de licitații, elementul de bază ar fi o Lege a transparenței cu privire la achizițiile publice. Noi va trebui să continuăm să lucrăm la supravegherea, asigurarea transparenței acestui sistem, ca să nu apară situații despre care vorbiți.
Dle Tapiola, există în acest moment o temere la Bruxelles legată de faptul că un Guvern minoritar nu va implementa reformele necesare și parcursul european al R. Moldova va fi periclitat?
R. Moldova este un stat independent. Nu ține de competența diplomaților de la Est sau de la Vest să spună unor state cum să-și formeze Guvernul. Noi sprijinim R. Moldova ca stat, nu o persoană sau alta. Noi vorbim despre politici, nu despre politică.
Pe moment, avem trei priorități care sunt necesare și R. Moldova în contextul Acordului de Asociere semnat cu UE. Acestea se referă la implementarea cât mai multor reforme, lupta cu corupția și mai multe progrese în reformarea justiției. Vrem ca politicile îndreptate către oameni să cuprindă toată populația țării, să nu apară diviziuni orientate către Est sau Vest. O altă prioritate este soluționarea conflictului transnistrean. Am încurajat și am insistat ca Guvernul să ajungă la fiecare cetățean de pe celălalt mal al Nistrului și noi sperăm că vor fi progrese în acest proces de reglementare a conflictului transnistrean.
Recent, la o întrevedere publică cu domnul Gaburici, am auzit mesaje foarte bune. Acum, este timpul să trecem de la vorbe la acțiuni. În cazul în care R. Moldova va realiza toate acele mesaje lansate, atunci UE îi va fi alături și o va sprijini.
Încă pe timpul președinției lui Vladimir Voronin, R. Moldova și-a anunțat cursul european și UE a răspuns aspirațiilor europene prin Acordul de Asociere, prin politicile în cadrul Parteneriatului Estic, tuturor guvernelor succesive de zece ani încoace. Noi am oferit metode noi și instrumente pentru ca acestea să implementeze aceste aspirații. Trebuie să înțelegem foarte clar că nu este vorba de o competiție geopolitică.
Noi sprijinim ceea ce își dorește Guvernul R. Moldova. Interesul UE este să vadă R. Moldova o țară reformată, din ce în ce mai prosperă, în care oamenii au condiții, salarii mai bune, unde ordinea de drept devine din ce în ce mai puternică, unde există o creștere economică. Pe de altă parte, Acordul de Asociere este un cadru de reforme. În vecinătate, acesta este cel mai bun instrument pentru a asigura securitatea, stabilitatea și creșterea pentru UE.
În contextul în care R. Moldova se apropie de UE, lucrul acesta se întâmplă doar pentru că R. Moldova a vrut acest lucru, iar noi am răspuns la această doleanță.
De ce atunci a fost nevoie ca partenerii de dezvoltare să-i înmâneze premierului Gaburici documentul de informare, unde sunt indicați pași concreți privind activitățile pe termen scurt și mediu, lucru pe care nu l-am văzut și în cazul guvernelor anterioare?
S-a întâmplat și în cazul Guvernului Filat, și Guvernului Leancă. Câteodată, acest proces se desfășoară într-o modalitate mai confidențială. Rolul partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova a sporit considerabil. Acest document de 80 de pagini nu a fost elaborat peste noapte. Partenerii de dezvoltare au început discuțiile asupra acestui document încă înainte de alegerile parlamentare. Am fi prezentat acest document, chiar și dacă ar fi fost votat Guvernul în frunte cu domnul Leancă, pentru că a fost pregătit pentru noul Guvern, indiferent de cine urma să fie prim-ministru.
Documentul stabilește anumiți pași, anumite recomandări, ia în considerare cele mai bune practici și mă mândresc că am reușit să elaborăm acest document. Acesta prezintă mai multe provocări pe care noi le-am observat în lucrul cu R. Moldova și care ar trebui soluționate de noul Guvern. Am fost plăcut surprins că Guvernul a făcut public acest document, ceea ce denotă transparență. Acum, oamenii pot să urmărească progresul Guvernului în baza acestui document.
Răspunsul premierului Gaburici a fost că Guvernul va analiza documentul și va veni cu un răspuns. În cazul în care Guvernul nu se va ține de pașii indicați acolo, ce riscă R. Moldova?
Am senzația că rolul partenerilor de dezvoltare este perceput că ei trebuie să pedepsească R. Moldova, dacă nu face ceva. Da, în Uniunea Sovietică se întâmpla ca centrul să controleze și să pedepsească. Însă, un stat independent este responsabil pentru propria sa dezvoltare.
Documentul conține niște sfaturi pe care noi le oferim în baza unor instrumente aplicate în alte contexte, în alte state, dar adaptate aici, dacă este vorba de soluționarea conflictului transnistrean sau reglementarea sectorului bancar, de exemplu.
Și cum ar trebui să rezolve autoritățile R. Moldova problemele din sectorul financiar-bancar?
Aș vedea aici un program al FMI care să abordeze problemele identificate și să propună soluții. Acesta ar fi un angajament contractual reciproc și foarte multe lucruri vor depinde de acest angajament. Documentul pe care l-am prezentat noi este un sfat cum să răspunzi la provocările care sunt. În cazul în care pașii prevăzuți în document vor fi implementați, acest lucru va avea un efect pozitiv de dezvoltare a R. Moldova, un impact pozitiv asupra cetățenilor și va contribui la succesul guvernării.
Credeți că auditul Companiei „Kroll” ne va ajuta să aflăm ce s-a întâmplat la cele trei bănci și cine se face vinovat de decapitalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și „Unibank”-ului? Nu vor fi influențate rezultatele investigației?
Compania „Kroll” a fost selectată în baza unei licitații deschise, dar anume din considerentul unei experiențe puternice în acest domeniu. Acum se încheie prima etapă a investigației „Kroll”, cea de constatare a faptelor. În cadrul celei de-a doua etape urmează să fie investigate faptele în detalii. Această a doua etapă este absolut necesară.
Cât privește eventualele manipulări ale rezultatelor investigației, „Kroll” are o puternică reputație internațională. O companie precum „Kroll” nu poate să-și permită să se lase manipulată în astfel de investigații. De asemenea, se va cunoaște dacă va fi îngrădit sau limitat accesul auditorilor. Investigația este una serioasă.
Dle Tapiola, fiecare oficial european care vine în R. Moldova menționează corupția ca fiind una dintre cele mai principale probleme din țara noastră. UE investește enorm în reformarea justiției din R. Moldova, iar cetățeanul de rând așa și nu ajunge să simtă schimbările. Dvs. tot aveți senzația pasului bătut pe loc în ce privește combaterea corupției din R. Moldova?
Cred că un lucru important este să muncim pentru asigurarea independenței Procuraturii. De asemenea, trebuie implementat pe deplin întregul pachet de măsuri anticorupție în sistemul judiciar. Reformarea sectorului justiției s-a dovedit a fi unul dintre cele mai complicate lucruri în societățile de tranziție.
Acest domeniu trebuie să fie independent și organele de drept nu ar trebui să devină o metodă de presiune asupra sistemului judecătoresc. Cu toții înțelegem care este situația reală a sistemului judecătoresc. Trebuie făcute multe lucruri, dar și din partea sistemului judecătoresc trebuie să vină un angajament puternic. Normele și valorile internaționale sunt făcute pentru a sprijini un sistem judecătoresc funcțional și independent. Transformarea aceasta va dura.
Cât?
Deja e prea mult.
Apropo, când vine în R. Moldova misiunea europeană de asistență care să ajute judecătorii și procurorii în reformarea sistemului?
Nu este stabilită încă o dată exactă.
Dle Tapiola, spuneți-ne, vă rugăm, ce subiecte vor fi abordate la Summitul Parteneriatului Estic (PE) de la Riga și la ce trebuie să se aștepte R. Moldova?
Summitul de la Riga este o posibilitate să vedem unde suntem noi în Parteneriatul Estic și vom face o revizuire completă a Politicii Europene de Vecinătate. Vom avea și audieri publice în R. Moldova cu societatea civilă. Lucrăm cu partenerii de aici pentru a ne pregăti de Summitul de la Riga. Haideți să privim summiturile astea ale PE nu ca pe o turnură, dar ca pe o posibilitate să ne întâlnim la cel mai înalt nivel să discutăm, să vedem care sunt provocările și să căutăm soluții.
Ceea ce veți auzi cu siguranță va fi o reiterare pronunțată a suportului nostru continuu față de partenerii noștri din Est.
Anterior, autoritățile R. Moldova intenționau să depună la acest Summit cererea de a obține statutul de țară candidat la aderare la UE. Mai este realist acest plan?
Cred că trebuie să trăim aici și acum, să ne concentrăm pe reforme și să beneficiem pe deplin de oportunitățile acordate de Acordul de Asociere.
La acest moment, nu discutăm despre eventualitatea de a deveni membru al UE. Profunzimea și calitatea relațiilor dintre UE și R. Moldova depind de calitatea reformelor și a democrației din R. Moldova.
Recent, autoritățile de la Bruxelles au anunțat că Politica Europeană de Vecinătate ar putea fi revizuită, iar UE ar putea pune accent pe securitatea celor 16 state partenere, printre care și R. Moldova.Cum se vede de la Bruxelles, securitatea R. Moldova este în pericol?
Noi vom revizui în general Politica Europeană de Vecinătate atât la Est, cât și la Sud. Acum suntem mai bine pregătiți cum să reacționăm la conflicte înghețate și extinse.
Dar cea mai bună garanție a securității este abordarea și încercarea de a soluționa vulnerabilitățile fiecărei țări în parte prin politici de incluziune, prin consolidarea națiunii care în R. Moldova este multiculturală și multietnică.
Iată de ce vorbeam despre importanța de a ajunge la cetățenii din regiunea transnistreană, de punere în funcțiune reală a Legii cu privire la statutul special al Găgăuziei. În definitiv, să faci ca țara să funcționeze.
Vă mulțumim!
17.06.2026
12:37
1515
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
16.06.2026
00:12
2048
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
12.06.2026
21:54
3156
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
3674
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2947
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
05.06.2026
14:27
3376
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
04.06.2026
15:09
3453
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
3468
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
3456
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
11:35
2366
Maia Sandu cheamă investitorii europeni la Chișinău: viitorul Republicii Moldova este legat de Uniunea Europeană
20.06.2026
20:49
344
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
629
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
497
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
729
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
884
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
903
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
902
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
1122
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
1042
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
1070
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
1046
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
1117
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
1108
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
958
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
1061
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
1027
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1193
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1227
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
1058
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
938
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1280
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1153
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
894
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
1010
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1280
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
1036
Horoscopul zilei 18.06.2026
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
Horoscopul zilei 20.06.2026
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














