Ex-premierul Filat, pe Instagram: „Temelia sistemului internațional, politic și economic, se prăbușește în tăcere, iar lumea post-Covid - 19 nu va mai fi aceeași”. Măsura URGENTĂ care ar trebui luată de autoritățile R. Moldova
5441
„Ceea ce credeam că este posibil doar în filmele SF s-a întâmplat: omenirea a intrat într-un război total cu un inamic invizibil care macină de-a valma oameni și țări. Temelia sistemului internațional, politic și economic, se prăbușește în tăcere, iar lumea post-Covid - 19 nu va mai fi aceeași. Țările se vor întoarce către ele însele, iar derogările de la Pactul de Stabilitate al UE acordate de Comisia Europeană pentru a permite statelor membre să-și sprijine economiile, limitarea circulației în interiorul UE dovedesc acest lucru”, este de părere fostul premier, Vlad Filat, într-o postare pe pagina sa de Instagram.
Acesta propune și niște măsuri pe care ar trebui să le întreprindă autoritățile R. Moldova.
„Fără a fi expert ori atotștiutor, analizând doar comportamentul public al majorității actorilor statali, cred că R. Moldova, asemeni altor țări, trebuie să-și folosească toate resursele, inclusiv credite externe, pentru întărirea sistemului de sănătate și identificarea soluțiilor pentru susținerea economiei, în special al IMM-urilor.
Disponibilitatea FMI de a oferi R. Moldova 100 de milioane de dolari pentru a putea face față epidemiei de COVID-19 și pentru susținerea sectorului privat este o oportunitate ce trebuie accesată cât se poate de repede. Întârzierea accesării acestui credit nu are justificare și cei care vor avea de suferit sunt cetățenii.
Perioada post-pandemie va fi caracterizată de un recul și haos economic la nivel mondial, iar Republica Moldova nu va fi ocolită. Procesul de globalizare, cu care abia ne obișnuisem, va încetini, iar relațiile economice internaționale vor trece de la mondializare la regionalizare. Practic, exporturile către zone îndepărtate va scade masiv, dar va funcționa regional. Relațiile economice cu vecinii vor prevala”, menționează fostul premier.
Sursa citată a mai adăugat că păstrarea locurilor de muncă, a capacităților de producție și de export trebuie să devină prioritară, iar acest lucru nu se poate face doar cu resurse proprii.
„Cu cât mai repede vom accesa creditul de la FMI, cu atât mai repede vom putea updata sistemul de sănătate pentru a face față epidemiei și vom putea interveni în sprijinul capitalului privat, generator de locuri de muncă și plus valoare. Până atunci, nu uitați: #stamacasa”, a conchis Vlad Filat.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















