Stiri

Ex-ministrul de Interne, Andrei Năstase, vorbește despre o nouă LOVITURĂ DE STAT: „Am făcut o afirmație pe care mi-o asum totalmente. Deciziile o să le iau în funcție de circumstanțe”

Politică 15.11.2019 12:20 Vizualizări3684
Ex-ministrul de Interne, Andrei Năstase, vorbește despre o nouă LOVITURĂ DE STAT: „Am făcut o afirmație pe care mi-o asum totalmente. Deciziile o să le iau în funcție de circumstanțe”

Liderul PPDA și fostul ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, consideră că demiterea Guvernului Maia Sandu și învestirea-fulger a Guvernului Ion Chicu constituie o „lovitură de stat”.

Potrivit lui Năstase, s-au încălcat mai multe proceduri legale în ceea ce privește învestirea Guvernului Chicu. „Am făcut o afirmație pe care mi-o asum totalmente. Așa consider eu că s-a întâmplat în momentul de față. Deciziile o să le iau în funcție de circumstanțe”, a declarat Andrei Năstase, în cadrul unei emisiuni de la TV 8.

Citește și: Reprezentanții PD care ar putea fi cercetați pentru „UZURPAREA PUTERII ÎN STAT”. Fruntaș al PD: „Procurorul general interimar este în situația când nu-l poate refuza pe Năstase”

De asemenea, Năstase regretă că Blocul „ACUM” nu a făcut uz de declarația cu privire la starea de captivitate a statului, aprobată în iunie, pentru a curăța instituțiile statului. „Regretul meu este că nu am umblat la Consiliul Concurenței cu măsuri chirurgicale bazate pe hotărârea Parlamentului cu privire la starea de captivitate și la alte instituții reglementatoare. Nu am umblat cu același bisturiu la justiție, Procuratură, pentru că nu am avut suficientă susținere în această majoritate”.

Acesta a mai adăugat că Guvernul Chicu, învestit ieri cu voturile la 62 de deputați din fracțiunile PSRM și PD, nu este unul tehnocrat, așa cum insistă Igor Dodon, dar și noul premier.

„Chicu este un simplu oportunist, care nu știe despre ce vorbește atunci când îl consiliază pe Dodon. În toată această perioadă, din sursele de care dispun eu, l-a tot consiliat pe Dodon că poate fi răsturnat Guvernul, care a dezghețat finanțările externe, care a inițiat niște procese de reformare, de demantelare a schemelor din cadrul economiei naționale, a schemelor de contrabandă”, a conchis Năstase.

De menționat că, la insistențele lui Năstase, în baza unui denunț, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pentru uzurparea puterii în stat de către reprezentanții guvernării PD. Cauza penală pe faptul „uzurpării puterii în stat” se află în gestiunea procurorului pentru misiuni speciale a Procuraturii Generale, Viorel Radețchi.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.25 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri