DOSAR // Firma care a vândut autobuze şcolare DE DOUĂ ORI MAI SCUMPE statului continuă să o facă şi acum
PREJUDICII // Valentin Crudu, acuzat public de abuz în serviciu și complicitate în dosarul „autobuzelor școlare”, a fost repus în funcție de judecători
Valentin Crudu, fostul șef de direcție din cadrul Ministerului Educației, demis în decembrie 2012 pentru depășirea atribuțiilor de serviciu și prejudicii de 80 de mii de lei, s-a instalat de două săptămâni din nou în cabinetul său de serviciu. Acesta a fost repus în funcție de către judecători, la „recomandarea” fostului viceministru Tatiana Potâng și a ex-ministrului Educației, Mihail Șleahtițchi.
De altfel, ultimul, împreună cu Crudu, se află de doi ani în vizorul procurorilor care instrumentează un dosar penal pe faptul procurării a 109 autobuze școlare la un preț majorat cu câteva zeci de milioane de lei. În timp ce procurorii nu se grăbesc să expedieze dosarul în instanță, firma aflată în centrul scandalului continuă să vândă autobuze școlilor din republică.
„Mulțumirile” Maiei Sandu
Fostul şef al Direcţiei generale învăţământ preşcolar, primar şi secundar-general a Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu, este, de două săptămâni, din nou angajat al instituției. Pe lângă faptul de a-l fi repus în funcție, Curtea de Apel Chișinău a obligat Ministerul Educației să îi plătească și salariul ratat în valoare de 140 de mii de lei.
„Mulţumim” Femidei pentru că l-a restabilit... „Mulţumim” Procuraturii pentru că a clasat dosarul în care Crudu era acuzat de autorizare a plăţilor (timp de 1,5 ani) dintr-un proiect realizat cu sprijin internaţional către o persoană care nu a lucrat nicio zi în acel proiect. „Mulţumim” Procuraturii Generale pentru că tergiversează la nesfârşit dosarul privind autobuzele şcolare”, și-a exprimat ministrul Educației, Maia Sandu, „fericirea” reîntâlnirii cu fostul coleg.
Probele, anihilate
Cei trei judecători de la Curtea de Apel Chișinău care l-au restabilit în funcție pe Crudu, după ce prima instanță a decis că funcționarul a fost demis legal, au stabilit că cea mai mare parte din plățile achitate nejustificat în cadrul proiectului realizat cu sprijin internațional au fost efectuate cu mult timp înainte de aplicarea sancțiunii și au termenul de prescripție depășit și de aceea nu pot fi luate în considerare. Iar unul dintre cele două ordine de plată care cad sub incidența legii nu are pe el semnătura așa-zisei angajate fictive și de aceea de asemenea nu poate fi considerat un act juridic valabil.
În hotărârea de judecată se menționează că decizia de a-l restabili în funcție pe Crudu a fost luată și ca urmare a argumentelor prezentate de angajatorii acestuia, fostul ministru Mihail Șleahtițchi și fostul viceministru Tatiana Potâng. Aceștia i-au luat apărarea fostului coleg.
Dosarul mai este examinat
De altfel, Crudu, Potâng și Șleahtițchi sunt nume vehiculate și în scandalul „autobuzelor școlare” cumpărate în 2011 de Ministerul Educației la un preț majorat cu 90 de milioane de lei. De mai bine de doi ani, dosarul se află la Centrul Național Anticorupție care urmează să clarifice cum de autobuzele au ajuns să fie procurate la un preț dublu față de cel de import.
„Dosarul se află în exercitarea ofițerilor CNA”, ne-a anunțat șefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru.
Șeful Direcției urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, a refuzat să ne ofere informații despre dosar, cerând să expediem o solicitare în scris la care mai așteptăm răspuns.
„Se vrea tergiversarea”
Nici responsabilii de la Ministerul Educației nu știu prea multe despre acest dosar.
„Este clar doar că se vrea tergiversarea lui. Altfel cum să înțelegem că, după doi ani de zile, de când le-am expediat documentele care confirmă frauda, procurorii au reușit doar să audieze firma care a vândut aceste autobuze. Dacă era vorba despre un amărât, demult făcea pușcărie”, susține Igor Grosu, viceministrul Educaţiei.
Precizăm că printre documentele expediate procurorilor se regăsește și o scrisoare a ministrului Șleahtițchi adresată Serviciului Vamal, prin care se cere scutirea de TVA a autobuzelor al căror preț de import este de 38 730 de dolari, comparativ cu 72 163 de dolari, cât a plătit ministerul pentru un autobuz cu 27 de locuri. Pe scrisoare se află și semnătura lui Valentin Crudu, responsabil de acest proiect de achiziții.
I-VAN-urile s-au ieftinit
În timp ce procurorii încearcă să facă lumină în „marea afacere” din sistemul educațional, firma „Auto-Prezent” continuă să câștige licitație după licitație pentru vânzarea autobuzelor școlare.
În anul trecut, firma a vândut mai multe autobuze școlare direcțiilor raioanele de învățământ din Cahul și Taraclia.
„Am cumpărat un autobuz de 21 de locuri și un microbuz de 13 locuri. Pentru ambele am plătit 859 de mii de lei. Dacă am fi cumpărat autobuze de același model ca cel primit de la minister, ZAZ I-VAN, cei 800 de mii ne-ar fi ajuns cu greu pentru o singură mașină”, ne spune contabilul-șef al Direcției de învățământ din Taraclia, Vera Carpușina.
Potrivit ei, chiar și I-VAN-urile ministerului s-au ieftinit între timp. Astfel, dacă acum trei ani un astfel de autobuz cu 27 de locuri costa 72 163 de dolari, astăzi aceste autobuze le erau propuse la prețul de 64 500 de dolari.
Direcția de învățământ din Cahul a cumpărat, la mijlocul anului trecut, de la „Auto-Prezent” SRL, autobuze școlare în valoare de circa un milion de lei, dar a refuzat să ne ofere informații despre numărul exact al mașinilor și modelul acestora.
„Toată vina le aparține celor de la minister”
„Nu putem cere includerea acestei firme în lista neagră a agenților economici, pentru că nu există un temei legal. Procuratura încă nu a stabilit nimic, deci firmei nu i se poate imputa nimic. Ea ne poate răspunde simplu: dacă nu ați fost de acord cu prețul nostru, ar fi trebuit să refuzați. Toată vina le aparține responsabililor de la minister care au organizat licitația”, explică viceministrul Igor Grosu.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL pentru a ne explica diferența de preț dintre autobuzele vândute acum patru ani Ministerului Educației și autobuzele vândute anul trecut, Andrei Bostan, director executiv al „Auto-Prezent”, ne-a declarat că, cel mai probabil, prețul acestora a scăzut.
„Nu-mi amintesc precis, dar probabil s-au ieftinit”, ne-a explicat el diferența de peste cinci mii de dolari.
„Legea e de vină”
Fostul ministru al Educației, Mihail Șleahtițchi, în prezent consilier prezidențial, susține că declarațiile precum că el ar fi pledat în instanță în favoarea lui Valentin Crudu sunt false. „Am fost invitat, în calitate de martor, să dau răspuns la niște întrebări concrete. Nu au existat niciun fel de interese, încercări de apărare”, a respins el acuzațiile.
Cât privește cazul „autobuzelor școlare”, Șleahtițchi susține că scrisoarea către Serviciul Vamal a fost expediată deja după organizarea licitației și desemnarea câștigătorului.
„Toată problema este în Legea cu privire la achizițiile publice. Licitațiile nu îţi permit să cumperi marfa de la producătorul din afară. Iar altcineva nu are interesul să îți vândă un produs la prețul producătorului sau mai ieftin. Avem o lege a licitațiilor antinațională. Am atenționat de mai multe ori că ea trebuie schimbată, dar, se pare, există grupări cărora le convine actuala stare de lucruri”, a explicat fostul ministru, accentuând că licitația pentru procurarea autobuzelor școlare s-a produs cu respectarea tuturor normelor legale.
Valentin Crudu nu a răspuns la telefon pentru a discuta cu Ziarul NAȚIONAL.
Nouă angajați ai Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău riscă până la 12 ani de pușcărie pentru că au furat lemne: Nu raportau întreaga cantitate de masă lemnoasă recoltată din fondul forestier
Transfugii și apropiații condamnatului Șor, LIDERI la numărul de absențe nemotivate de la ședințele din Parlament: Cine sunt cei 16 deputați care NU au absentat de la nicio ședință plenară în ultimul an
Veniturile la bugetul R. Moldova, administrate de fisc, mai mari cu 7,1 miliarde de lei în acest an