Donald Trump afirmă că NATO este o organizaţie învechită, dar care rămâne foarte importantă. Brexit-ul va fi un „lucru grozav”
1170
Sursa: mediafax.ro Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că NATO este o organizaţie „învechită”, întrucât nu a abordat problema terorismului, dar a precizat că este în continuare „foarte importantă” pentru el, potrivit unui interviu acordat cotidianului The Times of London.
„Am fost atât de criticat când am spus că NATO este învechită”, a declarat Trump. „Este învechită pentru că nu s-a ocupat de terorism. Am fost aspru criticat timp de două zile. Apoi au început să spună că Trump are dreptate”, a continuat preşedintele-ales, relatează Reuters.
Viitorul şef de stat american a mai adăugat că multe state NATO nu contribuie în mod echitabil la acoperirea cheltuielilor militare din cadrul organizaţiei.
„Multe dintre aceste state nu contribuie cu cât ar trebui, şi cred că este foarte nedrept faţă de Statele Unite”, a mai spus Trump, care a continuat spunând: „Acestea fiind spuse, NATO este foarte importantă pentru mine. Există doar cinci ţări care plătesc ceea ce ar trebui. Cinci. Nu este mult”.
Donald Trump a declarat că decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană se va dovedi a fi un „lucru grozav” şi a anticipat că Blocul comunitar va continua să se destrame, potrivit unui interviu acordat pentru publicaţiile The Times şi Bild.
„Popoarele, ţările, îşi doresc propria lor identitate şi Marea Britanie şi-a dorit propria sa identitate”, a declarat Trump, prezicând că și „alte state vor părăsi” Uniunea Europeană.
În cadrul interviului, preşedintele-ales a apreciat că ţările europene reacţionează la influxul de imigranţi care le ameninţă identitatea naţională, scrie The Associated Press.
„Cred că nu va fi prea uşor să rămână uniţi. Şi mai cred că: dacă refugiaţii continuă să vină în diferite regiuni din Europa... va fi foarte greu să rămână împreună, pentru că oamenii sunt foarte supăraţi din cauza acestui lucru”, scrie Mediafax.
Trump a indicat că îi este indiferent dacă Uniunea Europeană se destramă sau nu, o poziţie total diferită de a administraţiei Obama, care înainte de Brexit a militat pentru rămânerea Marii Britanii în UE.
Preşedintele-ales a mai afirmat că doreşte negocierea cât mai rapidă a unui acord comercial echitabil cu Marea Britanie, fiind de părere că procesul de Brexit „se va dovedi un lucru grozav”, scrie Huffington Post. Liderul american a mai precizat că o va invita pe şefa guvernului britanic Theresa May la Casa Albă, cât mai curând după învestirea lui.
04.12.2024
09:14
12.09.2023
09:53
12.07.2023
11:37
31.05.2022
12:17
10.01.2022
15:27
18.01.2019
13:39
14.01.2019
20:16
26.12.2018
10:05
04.12.2018
08:30
28.11.2018
14:38
08.11.2018
08:02
07.09.2026
15:15
07.09.2026
15:00
07.09.2026
14:16
07.09.2026
13:52
07.09.2026
13:23
07.09.2026
13:04
07.09.2026
12:28
07.09.2026
12:13
07.09.2026
12:02
07.09.2026
11:49
07.09.2026
11:25
07.09.2026
11:06
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:49
07.09.2026
10:42
07.09.2026
10:34
07.09.2026
09:45
07.09.2026
09:44
07.09.2026
09:27
07.09.2026
09:17
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație

















